Directorul CFR Călători estimează că operatorul de stat va încheia 2020 cu pierderi de 300 de milioane de lei, la jumătate față de proiecția de la începutul anului
Primul tren internațional va pleca din București spre Budapesta la 1 iulie. CFR negociază reluarea traficului feroviar și spre Austria, Bulgaria și Rep. Moldova
CFR Călători repune în circulaţie mai multe trenuri suspendate din cauza pandemiei
Cum vom călători cu avionul, trenul și microbuzul în perioada strării de alertă. Regulile obligatorii pe care pasagerii trebuie să le respecte
Primul tren special pentru transportul lucrătorilor sezonieri în Austria a plecat duminică din Timişoara
Europenii schimbă avionul cu trenul, ca să salveze planeta. Tot mai multe țări extind rețeaua de trenuri de noapte, ca urmare a cererii masive
Cu trenul de la Zurich la Berlin sau de la Viena la Veneția. Lupta cu încălzirea globală reînvie transportul feroviar de noapte în Europa
Proiect gigant de 3 miliarde de euro la Moscova. Cum au rezolvat autoritățile problema traficului din metropola rusească
Motivul pentru care CFR trimite trenuri cu 2 vagoane pe rute supraaglomerate. “E teroare”
Trenurile groazei: peste 30 de ore de la Timișoara la Mangalia: Călător: ”Nu mai am putere nici să respir”
Club Feroviar: România, pe locul 26 din 28 de ţări UE la infrastructură feroviară, doar pentru că Cipru şi Malta nu au căi ferate. În ultimii 30 de ani, nu s-a electrificat niciun kilometru de linie ferată
Ministrul Transporturilor a mers cu trenul la Constanța și s-a declarat mulțumit de condiții. Ce tronsoane de căi ferate vor fi construite în acest an
România, tot înapoi! Sistemul feroviar, în pericol de deraiere: viteză ca în perioada interbelică și automotoare de pe vremea lui Malaxa
Compensații record în țara în care trenurile merg “ceas”. Câte milioane de euro au primit călătorii care au cerut bani pentru întârzieri
Căile Ferate Române, între supravieţuire şi colaps. 60% din linii au durata de viată depășită, CFR are nevoie de 6 mld. euro pentru reînnoirea a 10.000 km de cale ferată
Fermierii români vor putea cumpăra mai ușor terenuri, în defavoarea străinilor. Zona în care un hectar se vinde și cu 60.000 de euro
În secolul XXI, ministrul Transporturilor vrea să aducă infrastructura feroviară la nivelul din 1989. Șova: „Trenul merge uneori mai încet ca în secolul XIX”
O companie japoneză a cerut scuze călătorilor pentru că trenurile sale au plecat mai devreme cu 25 de secunde
România și Bulgaria au cele mai slabe sisteme feroviare din Europa. La polul opus, Elveţia și Danemarca
Analiză: Transportul feroviar din România se va confrunta cu o concurență acerbă în următorii ani din partea operatorilor vest-europeni, mai puternici și cu tehnologie de ultimă generație
Olanda, prima țară din lume care va testa trenul fără conductor
De la Bucuresti, la Istanbul, cu 200 km/ora. CFR Calatori introduce trenul Bosfor Express
Mai rentabil cu avionul, decat cu trenul sau autocarul. Companiile aeriene se intrec in oferte pe rute interne
CFR a cumparat cel mai scump tren din istoria sa, dar care nu poate circula pe caile ferate din Romania. La ce va fi folosit gigantul care prinde 160 de km/h si se conduce singur
Toate trenurile vor avea aer conditionat. Seful CFR Calatori: Costurile per vagon ar putea atinge si 400.000 lei
Dupa greva controlorilor de trafic, se pregateste greva ceferistilor. Sindicatele feroviare ameninta cu oprirea lucrului
Metrorex cumpara inca 8 trenuri de la CAF Spania, pentru 47 milioane euro. FOTO
Grampet, grup controlat de Gruia Stoica, incepe sa produca locomotive la Craiova si trenuri la Pascani
Prabusirea unui colos. Cum s-a risipit CFR, “a doua armata a tarii”, unde in ’89 lucra 1% din populatia Romaniei
Trenul electric produs la Craiova a plecat in prima cursa. Cum arata Hyperion. FOTO
Trenurile de pe ruta Craiova - Drobeta Turnu Severin, afectate de inundatii
Accident feroviar in India. Cel putin opt morti si zeci de raniti
Metrorex a cumparat trenuri de 100 mil. euro, care nu incap pe linii. Treaba a fost rezolvata romaneste, cu flexul
Incep restructurarile la CFR Marfa: 2.500 de angajati vor fi disponibilizati
Circulatia trenurilor Eurostar, suspendata din cauza unui incendiu provocat de un fulger
Guvernul spaniol aduce omagii victimelor atentatelor din 11 martie 2004
CFR Calatori a angajat firme de paza, pentru securitatea controlorilor si a pasagerilor
Directorul general al CFR SA, inlocuit cu un adjunct
Tara care, anul acesta, va investi peste 100 miliarde de dolari in constructia de cai ferate
Incendiu la bordul unui tren, in India, soldat cu cel putin 9 morti
Planul chinezilor in Romania: calea ferata de 11 miliarde de euro care va traversa tara
Traficul feroviar din Franta, perturbat de greva
Companiile aeriene, concurate de trenuri. CFR Calatori introduce bilete low-cost pe rutele internationale. Cat costa biletul pana la Budapesta sau Viena
Cum arata cele mai spectaculoase gari din lume. GALERIE FOTO
Caile Private Romane. Privatii demonstreaza ca pot face bani din liniile "neprofitabile" din Romania, inchise de CFR Calatori
Aproximativ 100 de raniti in accidentul feroviar din Buenos Aires
Cel putin 6 morti intr-un atac comis impotriva unui tren de pasageri in Pakistan
Va intarzie trenul sau autobuzul mai mult de o ora? Companiile, obligate sa va despagubeasca
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |