Studiu: Reducerea poluării aerului ar duce la evitarea a peste 51.000 de decese pe an în Europa. Orașele cel mai puțin poluate de pe continent
Poluare, industrie, rafinarie
Reducerea poluării aerului la nivelurile recomandate de OMS ar permite evitarea a peste 50.000 de decese pe an în Europa, potrivit unui studiu publicat miercuri, care solicită acţiuni rapide, informează AFP.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că poluarea aerului ucide peste şapte milioane de persoane pe an la nivel mondial şi provoacă, de asemenea, boli dar şi absenteism de la locul de muncă.
Pragul recomandat de OMS pentru particulele fine PM2,5 este de 10 mg/m3 în medie pe an, iar pentru dioxidul de azot (NO2) de 40 mg/m3 în medie pe an.
Nocivitatea particulelor fine pentru sănătate este dovedită, în special în zonele urbane (mortalitate, boli cardiovasculare şi respiratorii, tulburări ale sarcinii şi ale dezvoltării fetale şi altele).
Studiul, publicat în revista Lancet Planetary Health, a calculat decesele premature legate de aceşti doi poluanţi în 1.000 de oraşe europene, scrie Agerpres.
Respectarea recomandărilor OMS ar permite evitarea a 51.213 decese premature pe an, potrivit cercetătorilor.
Studiul "arată că numeroase oraşe nu fac încă suficient pentru a combate poluarea aerului", a declarat Mark Nieuwenhuijsen de la Institutul pentru Sănătate Globală din Barcelona (ISGlobal).
Capitalele și orașele mari din vestul și sudul Europei au unele dintre cele mai mari rate ale motalității din cauza poluării, între ele regăsindu-se Antwerp în Belgia, Torino (Italia) și capitala Franței, Paris.
De asemenea, Brescia, în nordul Italiei înregistrează cea mai mare rată a mortalității premature din cauza poluării. Studiul arată că până la 15% dintre decese ar putea fi evitate anual dacă poluarea ar fi redusă.
Bergamo și Vicenza, alte două orașe italiene, se regăsesc în topul orașelor în care poluarea afectează sănătatea populației, urmate de Karvina, în Republica Cehă, și Gornoslaski Zwiszek Metropolitalny, în Polonia.
De cealaltă parte, orașele din țările scandinave sunt cel mai puțin expuse la poluare și au cel mai redus număr de decese din această cauză. Astfel, capitala islandeză Reykjavik, oraşele Tromso din Norvegia, Umea din Suedia şi Oulu din Finlanda sunt mai puţin expuse.
În medie, 84 de procente din populaţia oraşelor sunt expuse la niveluri de PM 2,5 peste cele recomandate de OMS, iar 9 procente la niveluri prea mari de NO2.
Pentru Sasha Khomenko, care se numără printre autorii studiului, este important să fie puse în aplicare măsuri adaptate condiţiilor locale, date fiind variaţiile nivelurilor de poluare. Schimbările vizează traficul rutier, industria, aeroporturile şi porturile, dar şi încălzirea pe bază de lemn şi cărbune.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS