UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Brexit
Uniunea Europeană a publicat joi măsuri de urgenţă în materie de pescuit şi transport rutier şi aerian care vor fi aplicabile de la 1 ianuarie 2021 dacă până atunci nu este convenit niciun acord post-Brexit cu Regatul Unit.
''Nimic nu garantează că, dacă se ajunge la un acord, el va putea intra în vigoare la timp. Responsabilitatea noastră este de a ne pregăti pentru toate eventualităţile, inclusiv pentru cea de a nu avea în vigoare un acord cu Regatul Unit la 1 ianuarie 2021'', a explicat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.
''Obiectivul acestor măsuri de urgenţă'', care nu vizează decât sectoarele care ar fi ''afectate într-o manieră disproporţionată'' de un ''no deal'', ''este de a acoperi perioada în care nu este în vigoare un acord'', a explicat executivul comunitar.
''Dacă nu intră în vigoare niciun acord, (măsurile de urgenţă) iau sfârşit după o perioadă determinată'', a adăugat Comisia.
Bruxellesul propune garantarea conectivităţii transportului aerian între Regatul Unit şi UE timp de şase luni ''cu condiţia ca Regatul Unit să asigure acelaşi lucru''. De asemenea, este prezentată o reglementare similară pentru a evita perturbările în materie de securitate aeriană.
Pentru transportul rutier, executivul UE avansează un text care garantează o conectivitate de bază în materie de transport de mărfuri şi de pasageri timp de şase luni, cu condiţia unei reciprocităţi din partea britanică.
În fine, propunerea asupra pescuitului vizează ''crearea cadrului juridic adecvat până la 31 decembrie 2021 sau până la încehierea unui acord de pescuit cu Regatul Unit'' pentru ''menţinerea accesului reciproc al navelor UE şi ale Regatului Unit în apele celeilalte părţi''. Ţinând cont de importanţa pescuitului pentru subzistenţa economică a multor comunităţi, ”este necesar să se faciliteze procedurile de autorizare a navelor de pescuit'', subliniază Comisia Europeană.
Regatul Unit, care a părăsit oficial Uniunea Europeană în 31 ianuarie 2020, va abandona definitiv piaţa unică şi uniunea vamală ale UE la 31 decembrie. În cazul absenţei unui acord pentru a proteja circa 1 miliard de euro anual proveniţi din tarife şi cote, viitoarea relaţie comercială UE-Londra va trebui să fie guvernată doar de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
În urma întâlnirii de miercuri seara, premierul britanic, Boris Johnson, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au căzut de acord să acorde un termen până duminică pentru o decizie fermă legată de viitorul negocierilor cu UE.
La finalul întrevederii dintre Boris Johnson şi Ursula von der Leyen, după mai mult de trei ore de "discuţii sincere" pentru a încerca să relanseze negocierile post-Brexit, cele două părţi au fost menţionat că poziţiile lor sunt "foarte îndepărtate" cele două punctele lor de vedere.
Pe acelasi subiect: