Pentru prima dată în istoria postbelică, un fost preşedinte francez este judecat pentru corupţie. Nicolas Sarkozy riscă zece ani de închisoare şi o amendă de un milion de euro
Fost șef de bancă din China, ”unul dintre cei mai corupţi bancheri din istorie”, condamnat la moarte. Ce trebuie să facă pentru a i se cruța viața
Miniştrii de Finanţe ai UE vor o agenție care să se ocupe cu combaterea spălării banilor statele membre
Cea mai mică țară din lume anunță un deficit de 11 mil. euro, pe fondul unui nou scandal de corupție. Din ce face bani Vaticanul
Experţii Consiliului Europei încep auditarea financiară a Vaticanului, în contextul unui nou scandal de corupție
Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă, foști șefi ai Fiscului, trimiși în judecată pentru luare de mită. Prejudiciul depășește 2 mil. euro
Directorul general al Oracle România a fost pus sub control judiciar. DNA: Sorin Mîndruţescu a primit mită peste 860.000 de euro
Expert italian: “Mafia își extinde tentaculele în țările UE din Europa de Est, unde acţionează precum celulele canceroase.” Exemplul din România
Marea defrișare: Cum trec miile de camioane încărcate cu lemn tăiat ilegal prin sate și oraşe fără ca autorităţile să ia măsuri. Politicienii, principalii responsabili pentru tăierile masive din păduri
BERD: România a încetinit mult ritmul reformelor, după aderarea la UE. Principalele obstacole pentru mediul de afaceri: taxarea, corupţia şi economia subterană
Percheziții la Fondul de Garantare a Creditelor. Unii angajați, bănuiți că cereau până la 500 de euro pentru soluționarea dosarelor “Prima Casă”
O treime dintre directorii executivi din România consideră că mita și corupția sunt prezente în mediul de afaceri. Procentul, sub media globală
Ministrul Justiției a anunțat că declanșează procedura de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA. Reacția lui Klaus Iohannis
Sistemul financiar leton, zguduit de un scandal de corupție la nivel înalt. Guvernatorul băncii centrale, reținut în legătură cu un dosar de spălare de bani
Arabia Saudită a recuperat peste 100. mld. dolari de la miliardarii acuzați de corupție, cu care va finanța deficitul bugetar. Autoritățile au arestat cei mai bogați oameni ai țării
Liviu Dragnea, sechestru de peste 127 milioane de lei în dosarul TelDrum
Peste jumătate dintre românii plecați în străinătate vor să se întoarcă în ţară, cei mai mulți din Italia și Marea Britanie. Vor să investească în România, dar se tem de corupție
Moştenitorul imperiului Samsung, condamnat la cinci ani de închisoare. Lee Jae-Yong, implicat scandalul de corupție care a dus la demiterea președintei țării
Procurorii sud-coreeni cer 12 ani de închisoare pentru moştenitorul imperiului Samsung Electronics, într-un scandal uriaș de corupție
Fondul Proprietatea atrage atentia asupra unui “risc crescut de coruptie” in Hidroelectrica, din cauza unor modificari la contractul de mandat, propuse de Ministerul Energiei
BNR: Economia Romaniei are nevoie de o integritate mai mare a Guvernului pentru a creste sustenabil. Exista o legatura puternica intre reducerea coruptiei si cresterea economica
Scandalul secolului la Samsung. Seful gigantului sud-coreean va fi acuzat de dare de mita si deturnare de fonduri. Lee, acuzat ca a mintit sub juramant
Lectia germana: firmele care incalca legea, excluse de la contracte cu statul. Guvernul de la Berlin vrea sa realizeze o "lista neagra" a companiilor corupte
Vicepresedintele Samsung a fost arestat, acesta fiind punctul culminant al unui scandal de coruptie in care este implicat gigantul sud-coreean si care a dus la destituirea sefei statului
Procurorii din Coreea de Sud cer din nou arestarea mostenitorului gigantului Samsung. De ce este acuzat mezinul familiei
Romania nu scapa de MCV. Ce spune raportul despre modificarile de legi care slabesc lupta anticoruptie
Procurorii cer arestarea mostenitorului imperiului Samsung, intr-un scandal de coruptie care zguduie Coreea de Sud
Raport Deloitte: Coruptia din Romania este la un nivel ridicat si va ramane ridicata si in perioada urmatoare
Islandezii cer demisia premierului, in urma dezvaluirilor din dosarul “Panama Papers”, inca marcati de excesele anilor 2000 si de falimentul bancilor din 2008
Dezvaluirile “Panama Papers” au transmis unde se soc in toata lumea. Mai multe tari au demarat anchete pentru demascarea retelelor de evaziune fiscala la cel mai inalt nivel
Panama Papers: Dezvaluiri din interiorul celei mai mari retele mondiale de coruptie. Cine sunt romanii care si-au ascuns averile folosind societati off-shore
Unde se afla Romania pe harta coruptiei. A treia putere a zonei euro, mai jos decat noi
Radwan, Banca Mondiala: Averile oamenilor de afaceri si politicienilor arestati trebuie confiscate
BERD: Administrarea taxelor si coruptia, cele mai mari obstacole pentru afaceri. Romania, a doua tara din UE la dimensiunea economiei negre ca pondere din PIB
Reuters: Lupta impotriva coruptiei din Romania franeaza investitiile. Coruptia a costat statul si companiile private 1 mld euro in 2014, cat pentru construirea a 200 km de autostrada
Premierul Borisov: Bulgaria va depasi Romania in combaterea coruptiei
Guvernul infiinteaza o agentie pentru valorificarea bunurilor confiscate de la persoanele condamnate, cu asistenta din Franta, SUA si Olanda
FT: Campaniile anticoruptie din Europa, inclusiv Romania, consolideaza UE in fata Rusiei. Pe fondul crizei financiare, societatea isi pierde rabdarea fata de liderii sai
CE: Ineficienta administratiei si fraudele din achizitiile publice, o povara pentru companiile din Romania. Guvernul foloseste excesiv proceduri de urgenta
BBC: Romania pare sa devina in sfarsit serioasa in combaterea crimei organizate. Demersul anticoruptie ajunge pana la elite
Iohannis, pentru TV5Monde: Exista coruptie in Romania, sunt hotarat sa sprijin autoritatile implicate in aceasta lupta
CE: “Romania se afla pe drumul cel bun, dar trebuie sa continue reformele”. Raportul MCV critica Parlamentul si rata mica de confiscare a averilor si evidentiaza coruptia unor magistrati
“Romania, te iubesc”: Bacau, judetul in care coruptia se intinde de la catedrala pana la aeroport. "Dumneavoastra ii spuneti spaga, eu ii spun conditionare"
Airbus a declansat o ancheta interna, confirmand faptul ca procurorii germani cerceteaza posibile fapte de coruptie la contractele cu Romania si Arabia Saudita
Fosta sefa a ANRP, Crinuta Dumitrean, retinuta de procurorii DNA pentru retrocedari de terenuri supraevaluate, in dosarul de coruptie al Alinei Bica. Statul, prejudiciat cu 61 de mil. euro
Sefa DIICOT, arestata pentru abuz in serviciu. Schema prin care Alina Bica ar fi aprobat o despagubire ilegala, intr-un dosar cu un prejudiciu de 60 mil. euro
Cum sa furi un milion? Cifrele Fiscului spun ca merita; 20 de intrebari la care sa raspunda cei doi candidati pentru Presedintia Romaniei; corectitudinea alegerilor, asigurata de oameni platiti mai prost ca gunoierii
Omul de afaceri Ion Tiriac neaga “speculatiile din media” privind o posibila legatura a sa cu contractul dintre EADS si statul roman
Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de control la CFR Marfa, CFR Calatori si CFR SA, ca urmare a dosarului de coruptie instrumentat de DNA
Gabriel Sandu, Dorin Cocos, Nicolae Dumitru si Gheorghe Stefan, arestati in dosarul Microsoft, pentru luare de mita, trafic de influenta si spalare de bani
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |