Conform documentelor publicate de Consortiul international al jurnalistilor de investigatii (ICIJ), Gunnlaugsson, 41 de ani, a infiintat in 2007, impreuna cu viitoarea sa sotie, o firma in paradisul fiscal din Insulele Virgine, numita Wintris, pentru a ascunde milioane de dolari, pana cand el i-a vandut partile sale in 2009 pentru suma simbolica de un dolar.

Cand a fost ales pentru prima oara deputat, in aprilie 2009, el a omis sa mentioneze aceasta participatie in declaratia de avere, in timp ce era obligat de lege.

Afacerea este extrem de sensibila intr-o tara marcata de excesele anilor 2000, cand in sectorul financiar au inflorit firmele fantoma.

Apararea prim-ministrului este simpla: el nu a ascuns niciodata bani in strainatate, iar sotia lui este in regula cu fiscul islandez. "Ea nu a folosit niciodata vreun paradis fiscal", a scris Gunnlaugsson pe site-ul sau. "Nu am avut in vedere sa demisionez din acest motiv si nu voi demisiona din acest motiv", a insistat el luni dupa-amiaza.

Protestul de la Reykjavik a strans luni mai multi participanti decat manifestatiile din 2009, declansate de lipsurile grave ale responsabililor politici in supravegherea bancilor si soldate cu rasturnarea guvernului de dreapta, a informat politia, fara sa anunte vreo estimare.

Fiu de deputat si jurnalist de profesie, Gunnlaugsson ar fi trebuit sa intruchipeze o ruptura cu clasa politica, inclusiv cu a partidului sau, care a inchis ochii la frenezia expansiunii bancilor islandeze. Acesta s-a terminat cu o criza financiara istorica, o recesiune si un plan de salvare al Fondului Monetar International.

Sotia lui, Anna Sigurlaug Palsdottir, 41 de ani, este fiica unui om de afaceri care a facut avere fiind concesionar al masinilor Toyota in tara. Pe 15 martie, ea singura a facut publica pe Facebook existenta societatii Wintris, care administreaza averea mostenita.

Islanda, prima tara lovita de criza din 2008 si revenirea spectaculoasa

Populatia din micul stat din nordul Altanticului acorda o atentie sporita clasei politice si afacerilor statului, in conditiile in care Islanda era, in 2008, prima tara care cadea prada crizei economice mondiale. Cu un sistem bancar supra-indatorat, institutiile de credit s-au gasit in incapacitatea de a-si mai achita datoriile, iar statul le-a lasat sa dea faliment.

In 2008, bancile din Islanda au devenit insolvente, pentru ca erau datoare cu de peste 6 ori PIB-ul tarii, iar cand pietele financiare au inghetat imprumuturile, acestea nu au reusit sa-si plateasca creditele la randul lor.

In consecinta, bancile au intrat in incapacitate de plata, fiind datoare mai mult de 85 de miliarde de dolari. Iar statul nu a finantat institutiile bancare din taxele contribuabililor, ci le-a lasat sa dea faliment. Statul a transferat, totodata, creditele populatiei si depozitele in banci noi, dar nu a transferat si activele straine si datoriile.

In acelasi timp, in cadrul a doua referendumuri, populatia a interzis statului sa plateasca datoriile catre creditorii straini care pierdusera bani in falimentul bancilor islandeze. In consecinta, Islanda a inca se mai judeca cu Marea Britanie si Olanda, pentru plata a 6 miliarde de dolari, pe care cetatenii celor doua tari ii aveau in bancile islandeze (convinsi de dobanzile mari platite la depozite), bani pe care statul nu i-a garantat.

In ciuda acestui fapt, prima tara care a cunoscut criza economica mondiala a avut o revenire economica spectaculoasa. Pe termen scurt, insa, oamenii au avut de suferit. Coroana islandeza s-a prabusit, ceea ce a dus la cresterea brusca a preturilor, iar cei care aveau credite in valuta s-au trezit cu rate duble sau chiar triple. In acelasi timp, veniturile s-au micsorat, iar islandezii au iesit, nemultumiti, in strada, ceea ce a dus la rasturnarea Guvernului.