Liviu Dragnea, sechestru de peste 127 milioane de lei în dosarul TelDrum
UPDATE Liviu Dragnea a ajuns, marţi seară, la ora 17:30, la DNA, unde a fost anunţat de către procurorii anticorupţie că i-a fost pus sechestru pe bunuri în dosarul Tel Drum.
El a fost primit cu huiduieli de mai multe persoane care au strigat ”Demisia!”. De asemenea, în faţa DNA s-au aflat câteva zeci de membri ai PSD, aşa cum s-a întâmplat şi în 13 noiembrie, când Dragnea a fost la DNA pentru a fi anunţat că este urmărit penal. Totodată, jandarmii au fost mobilizaţi în număr mare.
Potrivit unui comunicat DNA, a fost instituit ”sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de Liviu Dragnea în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie”.
Marţi, procurorii anti-corupţie au instituit sechestrele asiguratorii asupra averilor deţinute de cei inculpaţi în dosar, fie că e vorba de propriet[ţi, fie de bani în conturi. Prejudiciul ar fi uriaş: 21 de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene şi 30 de milioane de lei din bugetul României.
Anterior, Liviu Dragnea anunţase că va merge la DNA pentru a lua în primire sechestrul. “Noi încă mai credeam că putem fi o ţară normală, unde nu afli din presă lucrurile astea. Am fost făcut ţap ispăşitor la referendum”, a spus Dragnea, referindu-se la dosarul în care a fost condamnat penal definitiv. “Acum sunt folosit ca mijloc pentru a bloca legile justiţiei, de către oameni care ascund. Sunt doar un om, cu faţă, cei care sunt împotriva mea se ascund, dar crucifică oameni”
Dragnea a lăsat de înţeles că PSD va modifica legile justiţiei, pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete. “Urmează probabil şi sechestru pe viaţă”, a spus liderul PSD. “Nu DNA e cea mai importantă instituţie din România”.
Pe numele lui Dragnea există 5 capete de acuzare: de la abuz în serviciu, la fraudă cu fonduri europene şi constituirea unui grup infracţional organizat. Din postura sa de lider politic, spun procurorii, al treilea om în stat ar fi accesat contracte importante din bani publici. Ba chiar ar fi fraudat fonduri europene, astfel încât parte din câştigurile ″TelDrum″, s-ar fi întors în buzunarele sale. 21 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei este prejudiciul estimat.
Este pentru prima oară când se recunoaşte oficial legătura lui Liviu Dragnea cu TelDrum, o companie abonată la contracte publice şi la finanţări, inclusiv europene, considerate frauduloase.
Procurorii spun despre compania TelDrum că ar fi fost privatizată la începutul anilor 2000, pentru ca Liviu Drangea să obţină controlul asupra societății, prin interpuşi. Ar fi avut alături mai mulţi apropiaţi din consiliul judeţean şi oameni de afaceri.
Al doilea pas făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman ar fi fost să cumpere un utilaj foarte scump, de 30 de milioane de lei, pentru asfaltarea drumurilor. Apoi, spun procurorii, l-ar fi cedat firmei TelDrum, care a câştigat mai multe contracte de reabilitare a unor drumuri judeţene, pentru că era singura care avea acest utilaj.
De altfel, anchetatorii spun că Dragnea şi alţi opt apropiaţi ar fi aranjat licitaţiile, ar fi modificat dosarele şi ar fi umflat facturile. Şeful PSD este suspectat şi că ar fi pus în funcţii cheie din administraţia centrală colaboratorim ca să aibă acces la informaţii confidenţiale despre contracte şi finanţări.
Parte din câştiguri, susţin procurorii, s-ar fi întors apoi la familia Dragnea şi sub formă de donaţii către Partidul Social Democrat. Valentin Dragnea ar fi primit bani, inclusiv o maşină scumpă pe care partenerii tatălui i-ar fi îmbunătăţit-o. Bombonica, fosta soţie a lui Dragnea, ar fi primit în folosinţă un imobil, în timp ce Liviu Dragnea ar fi primit personal, în doar 12 luni, 2 milioane şi jumătate de lei.
Liviu Dragnea se consideră nevinovat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS