Iohannis, despre intrarea României în zona euro: “Dacă toate aceste comiţii şi comitete se adună într-un forum serios, cu măruri concrete, se poate viza 2024”
Juncker: Nu vom accepta ca România să facă paşi înapoi privind statul de drept. Dacă legile justiţiei rămân cum le-a votat Parlamentul, discuţiile vor fi în alţi termeni
Mesajul lui Klaus Iohannis pentru alianța PSD-ALDE: "Încetați această ţopăială guvernamentală!" Ce a transmis președintele noului Cabinet de la Palatul Victoria
Iohannis o desemnează pe Viorica Dăncilă noul premier al României: “Am decis să dau PSD-ului încă o șansă. A promis lucruri importante, până acum prea puţin s-a realizat"
PSD o propune pe Viorica Dăncilă la sefia Guvernului. Klaus Iohannis se consultă, miercuri, cu partidele politice, pentru desemnarea viitorului premier
Demisia lui Mihai Tudose ajunge, marţi, pe masa președintelui Iohannis. PSD se reunește din nou, pentru a nominaliza un nou premier
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2018, dar atrage atenția asupra unor “vulnerabilități”, între care enumeră deficitul bugetar, lipsa investițiilor și colectarea precară a TVA
Valoarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, plafonată la nivelul de 8.500 de lei
Iohannis: Prima fază a acordului privind Brexitul ne satisface, iar problema cetăţenilor români din Marea Britanie este bine rezolvată
Iohannis: Investitorii nu-şi doresc revoluţii fiscale. Pe oamenii de afaceri îi sperie impredictibilitatea legislativă şi şpăgile
Propunerile de numire a noilor miniştri PSD au ajuns la Cotroceni. Tudose: “Nu există un plan B, nu am plecat de la premisa că președintele respinge numirile”
Ford a început producția SUV-ului EcoSport la Craiova. Ambasadorul SUA: Investiţia făcută demonstrează încrederea companiei în România şi în forţa ei de muncă talentată
Klaus Iohannis: România nu a blocat și nu va bloca negocierile pentru Brexit. Ne interesează foarte mult soarta românilor din Marea Britanie
Ford prezintă, joi, noul SUV pe care îl construiește la Craiova, în prezența președintelui Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul Mihai Tudose, în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare. Dragnea: Nu este nicio criză
Ce scrie presa internațională despre vizita lui Macron în România: Nu a primit "cecul în alb" la care spera, în privinţa muncitorilor detaşaţi
Președintele Franței, în vizită la București. Muncitorii detaşaţi și reformarea Spațiului Schengen, principalele subiecte de discuție. Iohannis: “România îşi doreşte să devină un membru re-fondator al UE”
Reuters: În încercarea de a remodela Europa, Macron se îndreaptă spre Est. Președintele Franței vizitează România, Austria și Bulgaria, ţările “cel mai strâns ataşate de ancora lor europeană”
Sfatul presedintelui Iohannis pentru PSD: "Le recomand sa mearga acasa, sa judece propriul program de guvernare si cand stiu ce vor sa spuna"
Iohannis, in vizita in secuime: “Descentralizarea este obligatorie, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit”. Reactia presedintelui cand a fost intonat imnul Tinutului Secuiesc
Iohannis, catre coalitia PSD-ALDE: In sase luni, ati bagat tara in criza fiindca nu ati stiut sa guvernati. Terminati cu topaiala fiscal-bugetara!
Klaus Iohannis a promulgat Legea salarizarii unitare. Presedintele atrage atentia asupra unor aspecte "problematice", care trebuie corectate ulterior
Presedintele Iohannis l-a desemnat pe Mihai Tudose candidat la postul de premier. Ministru in Cabinetul Grindeanu, nu a indeplinit nicio masura din programul de guvernare, potrivit evaluarii partidului
Primele nume vehiculate in PSD pentru postul de premier. Iohannis convoaca luni partidele la Cotroceni, pentru consultari
Iohannis, in vizita de trei zile in Germania. Presedintele a discutat cu Merkel despre criza de la Bucuresti: “Am transmis mesajul ca avem o criza la guvernare, dar Romania e stabila”
Iohannis: “Aici, in America, se aude ca au fost amanate cresterile de salarii, nu stiu din ce motiv. Va spun cand ajung in tara ce voi face cu legea salarizarii”
Klaus Iohannis reclama lipsa unui caldendar privind aderarea la euro: Romania indeplineste de ceva vreme criteriile de la Maastricht. Ar fi bine ca Guvernul sa se inteleaga cu BNR
Iohannis: Romanii plecati se vor intoarce in tara atunci cand in Romania va fi o meritocratie. Politicile pe termen scurt distrug predictibilitatea mediului de afaceri
Iohannis a explicat liderilor UE, la Bruxelles, ca Romania nu este de acord cu o Europa cu mai multe viteze: “Ar putea scinda Uniunea”
Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2017: "Guvernul care s-a angajat sa execute acest buget are acum posibilitatea sa dovedeasca cum va face acest lucru"
Presedintele, ingrijorat de structura bugetului pe 2017: "Este problematic, exista riscul real sa se depaseasca deficitul de 3%"
Presedintele nu renunta la referendumul pe tema coruptiei: “Vrem sa fim o natiune puternica si prospera sau o natiune slaba si dispretuita?”
Iohannis s-a adresat Parlamentului, in contextul modificarii legislatiei penale: “Cum s-a ajuns aici, la numai o luna dupa alegeri? Nu va mai bateti joc de Romania! Ati castigat, acum guvernati!”
Presedintele Klaus Iohannis sesizeaza CCR in legatura cu modificarea Codurilor penale si solicita MAI explicatii legate de incidentele de la protestele de miercuri seara
Ultimele 3 optiuni pentru ca OUG privind modificarea Codurilor penale sa poata fi oprita
CSAT a avizat favorabil bugetele institutiilor din domeniul securitatii. Iohannis: Este un buget supraevaluat si nu exista explicatie pertinenta pentru cresterea cheltuielilor
Klaus Iohannis a initiat procedura de organizare a referendumului pe tema gratiererii si a modificarii Codului penal
Iohannis: Sunt suficiente argumente pentru ca Guvernul sa retraga proiectele de OUG privind gratierea si modificarea Codurilor penale
Surpriza la Palatul Victoria: presedintele Klaus Iohannis a condus sedinta Executivului de miercuri. "Sunt doi elefanti in incapere, dar nu se vad"
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care elimina CASS si impozitul de 16% pentru pensiile de sub 2.000 de lei
Iohannis anunta ca va promulga legea care scuteste pensiile de CASS si de impozit, dupa intalnirea cu Grindeanu. Ce a promis premierul
Presedintele l-a chemat pe premierul Grindeanu la Cotroceni pentru a discuta despre bugetul pe 2017: "Exista multe ingrijorari"
Cei 26 de ministri au depus juramantul la Cotroceni. Iohannis, catre Dragnea: "Va rog sa-i invatati si pe ei programul de guvernare"
Presedintele convoaca, marti, noul Parlament si va avea noi consultari cu partidele
Consultari la Cotroceni, fara partidul care a castigat alegerile. Nicusor Dan: USR nu va vota un guvern format in jurul PSD si al lui Dragnea
Romania, in pragul unei crize politice. PSD si ALDE nu merg la consultari la Cotroceni, Iohannis nu il vrea pe Dragnea premier
Iohannis confirma ca Romania nu va intra in zona euro peste trei ani: “Ne aflam intr-un non-stadiu, 2019 nu este un termen realist si realizabil”
Presedintele Iohannis contesta la CCR legea eliminarii si reducerii a 102 taxe, initiata de PSD
30% din terenul agricol al Romaniei este detinut de straini. Iohannis: “Aceasta proportie ma ingrijoreaza”
Insolventa pe persoana fizica, amanata. Legea falimentului personal, intoarsa de presedinte in Parlament, pentru reexaminare
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |