Ce scrie presa internațională despre vizita lui Macron în România: Nu a primit "cecul în alb" la care spera, în privinţa muncitorilor detaşaţi
Emmanuel Macron
Presa internaţională, în special cea franceză, atrage atenţia că preşedintele francez Emmanuel Macron nu a primit în România susţinerea pe care o spera în privinţa reformei directivei UE privind muncitorii detaşaţi.
“Muncitorii detaşaţi: Macron nu este la unison cu preşedintele român”, titrează Les Echos. “Etapa românească s-a dovedit mai dificilă decât cea austriacă, de miercuri. În a doua zi a turneului internaţional al preşedintelui francez, Klaus Iohannis nu i-a dat un cec în alb privind reforma directivei europene pentru muncitorii detaşaţi”, scrie publicaţia franceză, preluată de News.ro.
Les Echos notează că liderul de la Elysee a obţinut miercuri, în Austria, aprobarea liderilor austriac, slovac şi ceh, dar Iohannis nu şi-a exprimat acordul clar asupra necesităţii de a reforma directiva până la sfârşitul anului şi “atât mai puţin în sensul dorit de Paris”.
"Reforma muncitorilor detaşaţi: Macron nu obţine susţinere clară în România”, titrează şi France 24, notând că acordul oferit de Klaus Iohannis a fost “măsurat”. “Nu a fost un nu, dar nu este nicio o susţinere directă. Preşedintele român a apeciat joi că directiva europeană privind muncitorii detaşaţi trebuie îmbunătăţită… însă fără a-şi exprima acordul clar cu Emmanuel Macron privind necesitatea de a face acest lucru până în ianuarie”, adaugă televiziunea.
Reuters scrie că “Macron s-a confruntat cu o Românie prudentă în privinţa muncitorilor detaşaţi” şi descrie susţinerea oferită de Bucureşti drept “lipsită de entuziasm”. A fost, însă, suficientă pentru ca liderul de la Elysee să îşi exprime încrederea privind un acord de reformă “până la sfârşitul anului”.
Aceeaşi idee este preluată şi de portalul elveţian RJB.ch, care comentează că Franţa “nu obţine un cec în alb în România”.
Jurnaliştii americani de la Associated Press relatează că Macron este “convins” că statele membre UE vor ajunge la un acord, până la sfârşitul anului, privind muncitorii detaşaţi - forţă de muncă ieftină din Europa de Est, detaşată temporar în ţări europene mai prospere.
AP notează că liderul francez a salutat, după o discuţie cu omologul său român, dorinţa României de a “lucra împreună” cu Parisul în acest dosar.
Agenţia explică faptul că muncitori detaşaţi din naţiuni est-europene, inclusiv România şi Polonia, continuă să contribuie la sistemele fiscale şi de securitate socială din ţările de origine, permiţându-le angajatorilor să îi angajeze pentru sume mai mici decât în ţările occidentale. Majoritatea lucrează în construcţii, însă mulţi lucrează şi ca sudori, electricieni sau îngrijesc bătrâni.
Agenţia de presă France Presse se concentrează pe o declaraţie făcută de Macron la Ambasada Parisului, potrivit căreia “Franţa nu este reformabilă”, dar a făcut alegerea “puţin nebunească” pentru un om politic nou şi poate adera la o “transformare în profunzime pentru a duce o luptă mai mare decât ea”. Emmanuel Macron a apărat, la Bucureşti, cu pasiune reformele sale, mai scriu jurnaliştii francezi.
În cursul unui turneu în Europa de Est, pentru a promova înăsprirea directivei europene privind muncitorii detaşaţi, Emmanuel Macron a reafirmat şi că vrea, până la sfârşitul anului, să propună o Foaie de Parcurs pentru a pune Europa pe noi baze, asociind toate ţările care vor vrea să îşi accentueze convergenţa, relatează AFP.
BBC precizează că preşedintele francez a avertizat că UE riscă să se spargă, dacă nu reuşeşte să reformeze regulile privind muncitorii detaşaţi.
El a făcut această declaraţie în România, una dintre ţările foste comuniste unde salariile mici şi cheltuielile sociale fac ca forţa de muncă să fie mai ieftină, pentru angajare temporară, în Franţaşi în alte state membre UE.
Le Monde se concentrează pe aparenta schimbare de strategie a lui Macron. “După o vară marcată de o scădere de popularitate şi înainte de o toamnă posibil agitată pe plan social, preşedintele Republicii a decis să îşi revizuiască strategia de comunicare”, afirmă cotidianul.
Jurnaliştii au remarcat schimbarea încă de miercuri seară. În Austria, el a acceptat să răspundă la o întrebare despre politica internă, încălcând o regulă pe care el însuşi o fixase.
Întrebat despre o posibilă contradicţie între lupta sa împotriva dumpingului social în Europa şi dorinţa sa de a flexibiliza dreptul de a munci în Franţa prin ordonanţe, Macron şi-a justificat politica. “Care este rata ta de şomaj, Christian (Kern, cancelarul austriac – n.r.) ?”, a întrebat liderul francez. “5,4”, i-a răspuns social-democratul Kern. “Austria are o rată a şomajului de aproape două ori mai mică decât noi. Realitatea este că Franţa este singura mare economie europeană care nu a câştigat în faţa şomajului în masă. Aceasta este problema noastră, este faptul că piaţa muncii din Franţa nu funcţionează bine. Nu este din vina muncitorilor detaşaţi”, a continuat Macron.
La Elysee, această evoluţie este asumată, iar consilierii subliniază că etapa unei distanţări de astfel de teme în timpul vizitelor în străinătate, specifică discursurilor lui Hollande şi Sarkozy, s-a încheiat.
“Acest turneu european îmi permite să explic coerenţa dintre agenda franceză şi agenda europeană”, a spus Macron în conferinţa de presă comună cu preşedintele român. El şi-a pus din nou în aplicare noua strategie în faţa comunităţii franceze din România. “Franţa nu este o ţară reformabilă”, a spus el.
Mai multe despre:
#Emmanuel Macron#Klaus Iohannis
Pe acelasi subiect: