Companiile chineze atrag masiv bani de la americani, în ciuda tensiunilor dintre cele mai mari puteri ale lumii. Ce afaceri au dat lovitura pe Wall Street
Unicornul românesc UiPath a depus documentația pentru listarea pe bursa americană. Compania ar putea fi evaluată la peste 20 mld. dolari
2Performant, cea mai lichidă acţiune în prima zi de tranzacţionare, de la lansarea pieţei AeRO
Valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la Bursa de la București a ajuns la aproape 100 mld. lei, la finalul lui noiembrie
Lăptăria cu Caimac a debutat pe BVB cu prima emisiune de obligațiuni, în valoare de 3 milioane euro. Banii vor fi investiți într-un sistem de recuperare și refolosire a sticlei
Acțiunile 2Performant intră la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București din 9 decembrie, sub simbolul 2P
Airbnb ţinteşte o ofertă publică iniţială de până la 34,8 mld. dolari, o revenire spectaculoasă a companiei după prăbușirea afacerilor din cauza pandemiei
ASF a emis certificatul de înregistrare a acțiunilor 2Performant în vederea admiterii la tranzacționare
Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations se va lista pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti
2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România, își pregătește listarea la BVB: ”Este o etapă importantă din strategia de dezvoltare pe termen lung”
FP: Hidroelectrica ar trebui să-şi reia procesul de listare. Compania nu va fi subevaluată din cauza pandemiei, ci dimpotrivă
Kazahstanul vrea să listeze în 2022 compania petrolieră KazMunayGaz, care deține și Rompetrol, unul dintre cei mai importanţi actori economici din România
Topul celor mai valoroase companii din lume. Gigantul saudit care a intrat direct pe primul loc după listarea la bursă, depășind cu mult Microsoft, Apple și Amazon
Deputații au votat proiectul care interzice vânzarea participaţiilor statului la companii, în contextul pandemiei. Asociații: Legea afectează dezvoltarea pieţei de capital
PwC: Pandemia a șters aproape 4 trilioane de dolari din capitalizarea celor mai mari 100 de companii listate la bursă. Energia şi sectorul financiar, cele mai mari scăderi
Asociații: Proiectul de lege care interzice vânzarea participaţiilor statului la companii ar putea afecta dezvoltarea pieţei de capital și va deteriora încrederea investitorilor în economie
Warner Music a obţinut 1,93 miliarde de dolari în urma celei mai mari listări la bursă din SUA în 2020
Șeful Hidroelectrica: Trebuie să ne hotărâm, vrem să listăm la bursă cea mai mare companie de stat sau să donăm energie ieftină către noii "băieţi deştepţi"?
Apple a fost spulberată. Cea mai valoroasă companie din lume listată la bursă a ajuns la 2 trilioane de dolari și vine din Arabia Saudită
Cea mai valoroasă listare la bursă din istorie. Oferta publică iniţială a gigantului petrolier saudit Aramco a atras 25,6 mld. dolari
Cîțu anunță că 20% din acţiunile CEC Bank vor fi listate pe bursă. Ar putea urma Hidroelectrica
Listarea celei mai mari companii petroliere din lume, evaluată la 2 trilioane de dolari, începe în 17 noiembrie. “Să deţii acţiuni Aramco e un câştig absolut"
Cel mai mare producător mondial de petrol şi-a lansat oferta publică iniţială. Investitorii ar putea evalua compania la 1,5 trilioane de dolari
Cea mai mare companie petrolieră din lume se listează. Gigantul evaluat la două trilioane de dolari va scrie istorie pe bursă
Surse: Cea mai mare companie petrolieră din lume, care deține 15% din depozitele mondiale, va anunţa pe 3 noiembrie lansarea ofertei publice iniţiale
PwC: Valoarea de piaţă a celor mai mari 100 de companii listate a atins un record de 21 trilioane de dolari
Uber a raportat pierderi de un miliard de dolari, în primul trimestru. Compania a cheltuit masiv cu listarea la bursă
Aplicațiile se listează la bursa din New York. Oferta publică inițială a Uber este așteptată în aprilie. Urmează Pinterest și Airbnb
Inventatorul blugilor se listează la bursă. Levi Strauss revine pe piețe după trei decenii si vrea să obţină peste jumătate mld. dolari din oferta publică iniţială
Porsche nu exclude listarea la bursă a unui “supergrup de lux” dintre brandurile Volkswagen
Aston Martin se listează la bursa de la Londra. Compania, evaluată la 5 mld. lire sterline
Cea mai valoroasă listare la bursă din istorie a fost anulată. De ce nu-și mai vând arabii compania evaluată la două trilioane de dolari
Volkswagen ar putea lista la bursă divizia de camioane
Producătorul de vinuri Purcari Wineries se listează la BVB
Producătorul jocului Angry Birds vrea să se listeze la bursă. Oferta publică iniţială ar putea evalua compania finlandeză la 2 mld. dolari
Actiunile Digi au intrat la tranzactionare, in urma celei mai mari listari private de pe piata de capital din Romania. BERD, cel mai mare actionar institutional
Digi a obtinut aproape 1 mld. lei pentru 25,6% din actiuni. Compania, evaluata la peste 820 mil. euro, devine cea mai mare firma privata listata la BVB
Batalia pentru listarea primei companii din lume care va depasi valoarea de un trilion de dolari. Bursa de la Londra pregateste un mecanism special pentru atragerea gigantului saudit Aramco
Gigantul de stat Hidroelectrica ar putea fi listat la bursa in acest an. Va fi cea mai mare oferta publica din istoria pietei de capital din Romania
Prima companie din lume care depaseste valoarea de un trilion de dolari. Listarea grupului petrolier saudit Aramco ar putea fi cea mai mare oferta publica din istorie
Compania care detine aplicatia Snapchat da lovitura pe bursa, din prima zi de tranzactionare. Listarea Snap devine cea mai mare din SUA, dupa Alibaba, in 2014
MedLife a fost, miercuri, cea mai tranzactionata companie de pe bursa de la Bucuresti, in prima zi de listare
Lantul de clinici Medlife intra la tranzactionare pe BVB. Oferta publica initiala, prima a unei companii private din Romania dupa un deceniu, a fost subscrisa
Medlife ar putea intra la tranzactionare pe bursa din 21 decembrie. Oferta initiala a fost subscrisa
Carrefour vrea sa listeze la bursa divizia sa imobiliara, in prima parte a anului 2017
Bitdefender s-ar putea lista pe bursa de la Londra, anul viitor. Povestea companiei romanesti care se bate cu giganti ca Norton, McAfee si Kaspersky, in peste 100 de tari
Planul de 2 trilioane de dolari pentru a scapa de dependenta de petrol. Arabia Saudita pregateste cea mai mare companie petroliera din lume pentru listare
Wizz Air, cel mai mare operator low cost din Europa Centrala si de Est, s-a listat pe bursa de la Londra. Capitalizarea in urma oferte publice initiale depaseste 800 mil. euro
Guvernul vrea sa aduca investitori americani in companiile de listate international. Petrom, Romgaz si Electrica, prezentate companiilor americane la New York
Fondul Proprietatea asteapta avizul ASF pentru a se lista pe bursa de la Londra, pana la Craciun
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |