Lăptăria cu Caimac a debutat pe BVB cu prima emisiune de obligațiuni, în valoare de 3 milioane euro. Banii vor fi investiți într-un sistem de recuperare și refolosire a sticlei
Laptaria cu Caimac
Agroserv Măriuța, compania care operează sub brandul de lactate Lăptăria cu Caimac, a făcut primul pas pe Bursa de Valori București (BVB), unde a listat prima emisiune de obligațiuni a societății.
Obligațiunile au fost listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al BVB și se tranzacționează cu simbolul bursier MILK25E.
Agroserv Măriuța a derulat în luna noiembrie un plasament privat prin care a vândut obligațiuni denominate în euro, în valoare de 3 milioane euro. Obligațiunile au scadența în noiembrie 2025 și o dobândă de 5,25%.
Plasamentul a fost suprasubscris, iar oferta a fost suplimentată, dobânda obținută fiind cel mai mic cost de finanțare obținut în 2020 la oferte de obligațiuni similare. La plasament au subscris 94 de investitori, atât persoane fizice, cât și investitori instituționali.
Fondurile obținute urmează să fie folosite pentru a susține dezvoltarea fabricii, pentru extinderea secției de producție și construcția unui depozit nou. Managementul societății are în plan investiții de 16 milioane euro în următorii ani, printre obiectivele vizate regăsindu-se și construirea unei stații de biogaz și a unui sistem de recuperare și de refolosire a sticlei.
”Este o zi foarte importantă pentru noi, deschiderea tranzacționării lansează un nou capitol în evoluția companiei. Ne bucură încrederea investitorilor și sperăm să rămână la cote ridicate și la IPO. Ne dorim o relație strânsă cu investitorii și cu Bursa pentru că împreună putem construi un veritabil ecosistem agrifood în România și pentru asta este nevoie de investiții susținute”, a afirmat Adrian Cocan, directorul general al Agroserv Măriuța.
Agroserv Măriuţa este o societate cu activitate integrată, cuprinzând o fermă de câmp, pe care exploatează 3.000 de hectare de teren agricol cultivat cu cereale și plante oleaginoase, şi o fermă de vaci, fiind, astfel, producător de lactate. Ferma de vaci are un efectiv de circa 2.800 de capete. În acționariatul companiei se regăsesc Mădălina Oana Cocan – 98%, Adrian Cocan – 1% și Nicușor Șerban – 1%.
”Ne bucurăm că antreprenorii care au creat povestea Lăptăria cu Caimac au ales piața de capital pentru a atrage finanțarea necesară pentru a-și continua dezvoltarea accelerată. Și cu atât mai mult ne bucură intenția managementului de a lista la BVB și acțiunile companiei. Acest an ne-a arătat că trebuie să ne uităm mai atent la propriile noastre puteri, la companiile antreprenoriale românești, la capitalul disponibil pentru susținerea creșterii acestor companii. În ultimii doi ani am văzut peste 30 de runde de finanțare venind la BVB, cu o valoare impresionantă, de peste 2 miliarde de euro, sumă din care jumătate a fost înregistrată doar în acest an. Acestea validează faptul că bursa este un canal viabil pentru finanțarea companiilor. Totodată, finanțarea atrasă de Agroserv Măriuța demonstrează că programul Made in Romania al Bursei de Valori București este util pentru companiile care au participat la el. Felicităm întreaga echipă din spatele brandului Lăptăria cu Caimac și, totodată, intermediarul, BT Capital Partners”, a declarat Radu Hanga, președintele Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București.
BT Capital Partners (BTCP), divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, a fost Intermediar şi Consultant Autorizat al operaţiunii. BTCP a intermediat începând cu 2019 şapte emisiuni de obligaţiuni corporative şi trei tranzacţii de fuziuni şi achiziţii în valoare de peste 300 de milioane de euro.
Din iunie 2018 și până în prezent, Lăptăria cu Caimac și-a dezvoltat distribuția în numeroase rețele de magazine internaționale (IKA): Mega Image, Auchan, Cora, Kaufland, Carrefour, Profi, Selgros, Metro Cash & Carry, în rețele independente de magazine din țară: Diana – jud. Vâlcea și Gorj, Panemar – jud. Cluj, Ana Pan – București, Fraher – Tulcea și în numeroase băcănii, magazine de proximitate și magazine tradiționale, dar și în HoReCa de renume.
Agroserv Măriuța a încheiat anul 2019 cu venituri de 63,2 milioane lei, în creștere cu 30% față de anul precedent. În primul semestru al anului curent, veniturile au însumat 37,6 milioane lei, cu 40% peste nivelul din perioada similară a anului precedent. Managementul societății estimează că veniturile vor totaliza aproape 70 milioane lei în 2020, urmând ca acest indicator să crească și în următorii ani, astfel că pentru 2025 estimările indică venituri totale de aproape 142 milioane lei.
Pe acelasi subiect: