Airbnb ţinteşte o ofertă publică iniţială de până la 34,8 mld. dolari, o revenire spectaculoasă a companiei după prăbușirea afacerilor din cauza pandemiei
Airbnb
Platforma de închirieri Airbnb a anunţat că are în vedere o evaluare de până la 34,8 miliarde de dolari a ofertei sale publice iniţiale, care ar putea reprezenta o revenire extraordinară a companiei după ce afacerile au fost afectate grav de pandemie.
În documentele depuse la autorităţile de reglementare, Airbnb a stabilit un interval de preţ de 44-50 de dolari pe acţiune, pentru vânzarea a 51,9 milioane de acţiuni, care i-ar aduce 2,6 miliarde de dolari. Airbnb ar putea atrage 2,85 de miliarde de dolari, la un preţ al acţiunii la nivelul superior al intervalului ţintit.
Dintre acţiunile vândute, fondatorii Airbnb, Brian Chesky, Joe Gebbia şi Nathan Blecharczyk vor vinde titluri în valoare de aproape 100 de milioane de dolari, potrivit News.ro.
Airbnb a avut probleme la începutul pandemiei de coronavirus, când călătoriile au fost blocate. Compania a fost nevoită să concedieze un sfet din forţa sa de muncă şi să solicite de la investitori, între care fondurile Silver Lake şi Sixth Street Partners, finanţare de urgenţă în valoare de 2 miliarde de dolari.
Dar, odată cu relaxarea măsurilor de carantină, călătorii au început să rezerve cazare în case în loc de hoteluri, iar Airbnb a obţinut în mod surprinzător un profit în trimestrul al treilea. Compania din San Francisco a avut de câştigat şi datorită faptului că a crescut interesul pentru închirierea de locuinţe în afara oraşelor mari.
La nivelul superior al intervalului de preţ ţintit, oferta publică ar conferi Airbnb o evaluare diluată, care include şi instrumente financiare, cum ar fi opţiuni şi acţiuni restricţionate, de 34,8 miliarde de dolari.
Excluzând aceste instrumente financiare, La un preţ al acţiunilor de 50 de dolari pe unitate, capitalizarea Airbnb ar totaliza 29,8 miliarde de dolari.
Participaţia lui Chesky ar fi evaluată la circa 3,8 miliarde de dolari, iar cele ale Gebbia şi Blecharczyk la circa 3,5 miliarde de dolari fiecare.
Sequoia Capital, care a investit prima oară în Airbnb în 2009, ar deţine o participaţie de peste 4 miliarde de dolari.
Listarea Airbnb este programată să aibă loc pe 10 decembrie, la bursa Nasdaq.
Mai multe despre:
#Airbnb#listare la bursa
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS