Analiză: 2021 va fi un an optimist pe burse. Monedele virtuale ar putea creşte mai bine decât aurul. Sectorul mașinilor electrice, supraevaluat
Două ocupații noi introduse în legislația din România, pe fondul dezvoltării pieței de capital de la București
Un român din trei și-ar ține banii în șifonier, dacă ar reuși să economisească. Doar 8% ar cumpăra o asigurare de viață și numai 4% ar investi la bursă
Finanțele lansează a doua serie de titluri de stat pentru populație, în lei și în euro, listate la bursă. În vară, statul a atras o sumă record de la cetățeni
China a suspendat listarea record de 37 mld. dolari a grupului Ant, o lovitură puternică pentru miliardarul Jack Ma
BVB anunţă tranzacţii de peste jumătate de miliard de euro şi o lichiditate de trei ori mai mare în luna în care România a fost promovată la statutul de piaţă emergentă
Wall Street a închis în creştere, după trei zile de pierderi. Tesla a recuperat 11%, după cel mai mare declin într-o zi din istoria companiei în ziua precedentă
Elon Musk a pierdut marți peste 16 mld. dolari, cel mai sever declin înregistrat într-o singură zi în istoria indicelui Bloomberg. Acţiunile Tesla continuă să scadă
Asociații: Proiectul de lege care interzice vânzarea participaţiilor statului la companii ar putea afecta dezvoltarea pieţei de capital și va deteriora încrederea investitorilor în economie
Bursa de pe Wall Street a închis marţi în creştere, după ce administrația Trump a anunțat un plan de un trilion de dolari, pentru susținerea economiei
Bursele europene trec pe plus, după ce joi au cunoscut cea mai proastă şedinţă de după crahul din 1987
Sute de miliarde s-au evaporat luni de pe burse. Wall Street-ul și bursele europene au înregistrat cel mai mare declin din ultimii ani, din cauza epidemiei cu coronavirus
Bursele din China s-au prăbuşit luni, pe fondul creșterii numărului de decese provocate de coronavirus. Cât de aproape este o nouă criză mondială
Bursele asiatice și dolarul, în picaj după atacul Iranului asupra bazelor SUA din Irak. Prețul petrolului explodează
Câți bani se tranzacționează pe bursele din întreaga lume. Deutsche Bank: Valoarea acţiunilor la nivel mondial a crescut cu 17 trilioane de dolari, în 2019
Wall Street-ul a depășit un nou record, după îmbunătățirea relațiilor comerciale dintre SUA și China
Gazele naturale se tranzacționează pe bursă la preţuri minime record, ca urmare a temperaturilor ridicate
29 octombrie 1929, cea mai neagră zi a bursei americane. Istoria “Marelui Crah”, cea mai lungă şi profundă criză economică în istoria lumii occidentale industrializate
Bursa de la Londra respinge oferta de preluare de 39 mld. dolari din partea rivalei din Hong Kong
Prăbușirea unui colos: acțiunile Deutsche Bank, în cădere liberă pe bursă. Investitorii nu mai cred în redresarea băncii
Război între UE și cea mai bogată țară din Europa. Bruxellesul a blocat accesul burselor elveţiene la piaţa comună
Premieră pentru sectorul bancar. Prima emisiune de obligațiuni ipotecare va fi listată la BVB
Sute de români păcăliți cu sume uriașe de brokeri falși. Schema piramidală prin care au lăsat victimele fără zeci de mii de euro
Povestea brokerului care a prăbușit bursa ameriană în anii '80 și a devenit personaj de film. Cine a fost Ivan Boesky, numit și „Ivan cel Groaznic”
Oamenii pe care marijuana i-a făcut miliardari, legal
A doua companie, după Apple, care ajunge la o capitalizare de 1 trilion de dolari. Are angajați și în România
Excentricul miliardar Elon Musk mai dă o lovitură pe bursă cu un mesaj controversat. Ce s-ar putea întâmpla cu Tesla
Facebook s-a prăbușit. Acțiunile companiei au înregistrat cea mai mare scădere de după listarea la bursă. Zuckerberg pierde 16 mld. dolari din avere
Cea mai neagră zi din istoria Facebook. Ce se întâmplă, joi, cu rețeaua socială
Acţiunile europene cresc puternic, în urma deciziei Coreii de Nord de a nu ataca insula Guam
MedLife a afişat pentru primul semestru un profit triplu şi afaceri în creştere cu 29%, la 301 milioane lei
Companiile impotriva carora pariaza George Soros, facute publice de autoritatile olandeze, din greseala. Cum face bani miliardarul
Inca un pas catre crearea unui gigant bursier european. Majoritatea actionarilor bursei de la Frankfurt a aprobat fuziunea cu rivalul London Stock Exchange
Gigantii bancari incep sa se prabuseasca. Credit Suisse si Deutsche Bank, scoase de pe lista indicelui bursier STOXX Europe 50, dupa declinul masiv al actiunilor
Actionarii London Stock Exchange au aprobat fuziunea cu bursa de la Frankfurt, care ar genera un gigant european capabil sa concureze cu Wall Street-ul
Actiunile companiilor aeriene si cele ale hotelurilor se prabusesc pe bursele europene, dupa exploziile de la Bruxelles. Investitorii se refugiaza in aur
Cati bani a cheltuit China ca sa sustina bursa in ultimele trei luni. Prabusirea principalului indice a anulat 5.000 mld. dolari din capitalizarea acestei piete
Ministrii de finante si sefii bancilor din primele 20 de economii ale lumii se intalnesc in Turcia. Pe agenda, criza burselor si cea a imigrantilor
Bursa de la Shanghai a revenit pe crestere, dupa ce Banca centrala a Chinei a redus dobanda cheie
Prabusirea pietei bursiere din China, comparata de analisti cu Marele Crah de pe Wall Street din 1929. "Zarurile au fost aruncate", situatia e definita de "lacomie si frica"
BERD vrea sa achizitioneze 10% din actiunile Bursei de la Istanbul. „Borsa Istanbul demonstreaza ambitia Turciei de a deveni un centru financiar in regiune”
Bursa de la New York a avut una din cele mai slabe evolutii din lume, situandu-se doar inaintea Romaniei, Croatiei si Greciei
Guvernarea Ponta la testul adevarului: Cat a promis si cat a facut; desant romanesc pe Wall Street pentru promovarea Bursei; FMI: Progresele sunt impresionante, dar relaxarea disciplinei fiscale poate fi un risc
Bursa de la Atena se prabuseste, dupa a treia incercare esuata de a alege presedintele Greciei. Investitorii se tem ca partidul extremist Syriza va ajunge la putere
Bursa de la Bucuresti a scazut miercuri, urmand trendul celorlalte piete financiare din Europa, pe fondul temerilor privind un colaps economic al Rusiei
Prima companie care ajunge la o valoare de piata de un trilion de dolari. Cand ar putea Apple sa atinga acest record
Cei mai bogati 400 de oameni ai planetei au pierdut 26,2 mld.dolari in doar o saptamana. Cine a ramas fara cei mai multi bani
Actiunile europene au inchis cu cea mai mare crestere din aproape trei ani si au pus capat celui mai lung declin din ultimii 11 ani
Reversul reducerii dobanzii cheie: pastrarea economiilor in banci, mai putin rentabila. In ce-si investesc romanii banii si scot profituri de mii de euro, dar cu riscuri mai mari
Facebook a atins o capitalizare record de 200 miliarde dolari, depasind giganti ca IBM, Oracle, Coca-Cola sau Toyota
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |