29 octombrie 1929, cea mai neagră zi a bursei americane. Istoria “Marelui Crah”, cea mai lungă şi profundă criză economică în istoria lumii occidentale industrializate
Wall Street
La 29 octombrie 1929, a avut loc “Marţea Neagră”, eveniment cunoscut în istoria economică drept una dintre cele mai grave crize de pe piaţa financiară internaţională.
Este ziua care a rămas în istorie pentru prăbuşirea bursei de la New York, ca urmare a tranzacţionării a peste 16 milioane de acţiuni într-o sigură zi, scrie history.com, preluat de Agerpres.
Ca urmare a crahului financiar, Statele Unite ale Americii şi mare parte din lumea industrializată au fost implicate în “Marea Criză” (1929-1939), cea mai lungă şi profundă criză economică în istoria lumii occidentale industrializate.
În anii '20 ai secolului trecut, piaţa bursieră din SUA a cunoscut o creştere rapidă până în august 1929, după o perioadă de speculaţii haotice. Până la acel moment, producţia scăzuse şi şomajul crescuse, lăsând acţiunile într-un mare surplus faţă de valoarea lor reală. Printre alte cauze ale prăbuşirii pieţei de capital s-au numărat plăţile scăzute, proliferarea datoriilor, situaţia delicată a sectorului agricol şi excesul împrumuturilor bancare uriaşe.
Preţurile acţiunilor au început să scadă în septembrie şi începutul lui octombrie, iar la data de 18 octombrie 1929 a fost constatată căderea pe bursă. S-a instalat starea de panică printre deţinătorii de acţiuni, iar la 24 octombrie 1929 au fost tranzacţionate un număr record de 12.894.650 acţiuni.
Companiile de investiţii şi principalele bănci au încercat să stabilizeze piaţa prin cumpărarea de stocuri mari de acţiuni, generând o mobilizare uriaşă în data de 25 octombrie 1929. Câteva zile mai târziu, la 28 octombrie 1929, piaţa a intrat în cădere liberă, iar la 29 octombrie 1929, preţurile acţiunilor au căzut complet şi au fost tranzacţionate 16.410.030 acţiuni la bursa din New York într-o singură zi. S-au pierdut în acea zi miliarde de dolari şi au fost eliminaţi mii de investitori de pe bursă, potrivit history.com.
După data de 29 octombrie 1929, preţurile acţiunilor au avut o singură posibilitate, doar să crească, înregistrându-se o revenire considerabilă în săptămânile care au urmat. Per ansamblu, totuşi, preţurile au continuat să scadă şi în timp ce Statele Unite ale Americii au intrat în Marea Depresie, în 1932 acţiunile aveau o valoare de doar 20% din preţul pe care-l avuseseră în vara lui 1929.
Prăbuşirea pieţei de capital din 1929 nu a reprezentat singura cauză a ''Marii Crize'', însă a acţionat pentru accelerarea colapsului economic global. În 1933, aproape o jumătate din băncile din Statele Unite au fost afectate, iar rata şomajului era de aproape 30% din totalul forţei de muncă, circa 15 milioane de persoane.
Remedierea şi măsurile de reformă decretate de administraţia Franklin Delano Roosevelt (1882-1945) a ajutat la reducerea celor mai drastice efecte ale crizei, totuşi, economia mondială nu îşi va reveni până în 1939, când declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial a revitalizat industria americană.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS