Ce relație vor avea cele mai mari două economii ale lumii, după schimbarea președintelui SUA. Cum va gestiona Biden războiul comercial declarat de Trump Chinei
”Dezamăgire” la Washington, după ce UE a decis să impună tarife vamale suplimentare de 4 mld. dolari pentru importurile americane
Uniunea Europeană impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane
SUA impun tarife vamale la importurile de tablă din aluminiu din 18 state. România, între țările afectate
Războiul SUA-China ar putea pune capăt globalizării. Expert: Beijingul se decuplează de America și de restul lumii, iar acesta este un pericol real
UE și SUA au ajuns la un acord pentru reducerea taxelor vamale pentru anumite produse, primele negociate în două decenii
Trump continuă războiul comercial și pe pandemie. Washingtonul impune taxe vamale aluminiului canadian și înfurie Ottawa, care amenință cu represalii
Trump reia războiul cu Europa. SUA analizează aplicarea unor tarife suplimentare de peste 3 mld. dolari pentru bunuri din Marea Britanie, Franţa, Germania şi Spania
Înfruntarea titanilor. Cele mai mari puteri ale lumii nu reușesc să aplaneze tensiunile dintre ele, pe fondul pandemiei cu coronavirus
Trump, în război total cu China. SUA anunță restricții împotriva a 33 de companii şi instituţii chineze și amenință cu interzicerea companiilor aeriene în spațiul aerian
Contraatacul Beijingului, în înfruntarea celor mai mari puteri ale lumii: "China cere SUA să renunţe la mentalitatea de Război Rece"
Trump ameninţă ca va impune tarife Beijingului, din cauza pandemiei. ”Se discută despre cât de puternic trebuie lovită China”
China reduce la jumătate tarifele suplimentare pentru 1.700 de mărfuri americane, aplanând războiul comercial cu SUA
Trump schimbă ordinea mondială. După China, își extinde războiul comercial în UE și Marea Britanie
După China, Trump amenință UE cu taxe vamale: “Este foarte, foarte greu de discutat cu Europa. Ei profită de mulţi ani de pe urma ţării noastre”
Trump a îngenuncheat a doua economie a lumii. Cifrele anunțate de China îngrijorează mapamondul
Armistițiu în războiul SUA-China. Acordul comercial între cele mai mari puteri economice ale lumii, semnat la Washington
Armistițiu în războiul care a bulversat întreaga lume în ultimii doi ani. O delegație chineză merge în SUA pentru un acord comercial
Petrolul, la cele mai ridicate niveluri din ultimele trei luni, pe fondul unui acord comercial SUA-China, care ar pune capăt războiului din ultimii doi ani
SUA și China au ajuns la un “armistițiu” în războiul comercial care a dus la încetinirea economiei mondiale
Încă două țări pe lista neagră a lui Donald Trump. Decizia care provoacă unde se șoc în Brazilia și Argentina
După ce Trump a declarat război celorlalte puteri economice mondiale, economia SUA crește peste așteptări
Kissinger: "Războiul comercial dintre China şi SUA s-ar putea transforma într-un război pur şi simplu"
Trump dă Europei un răgaz de șase luni, înainte de a impune taxe vamale pentru mașinile produse în UE
La final de mandat, președintele CE Jean-Claude Juncker asigură că SUA nu vor impune tarife vamale pe mașinile europene
Manifestațiile de amploare și războiul comercial SUA-China au băgat Hong Kongul în recesiune, pentru prima dată după criza din 2008
Trump a început “războiul” cu Europa. Impune taxe vamale de 7,5 mld. dolari și lovește cele mai mari economii ale UE
Al doilea gigant economic al lumii se prăbușește. Creșterea economică a Chinei, la cel mai redus nivel din ultimii 27 de ani
SUA declanșează războiul comercial cu UE, din 18 octombrie. Ce produse care vor fi suprataxate și cum reacționează Europa
Este oficial. SUA pornesc războiul comercial cu Europa, într-o dispută care datează de 15 ani. Ce produse vor fi suprataxate
După China, tensiunile comerciale escaladează și între SUA și Europa. UE ameninţă că va reacţiona la tarifele vamale suplimentare impuse de SUA
Estimările de creștere a comerțului mondial, reduse la jumătate, din cauza războiului comercial SUA-China
Un nou război comercial, gata să izbucnească. UE ar putea fi obligată să plătească tarife comerciale uriașe, într-o dispută veche de 15 ani cu SUA
Lovitura de grație pe care SUA o pregătesc Chinei. Cum vrea Trump să oprească banii americani să plece la Beijing
UE ia în calcul o abordare agresivă în războiul comercial cu SUA. Lovitura pe care o pregătește pentru Trump
A doua cea mai mare economie a lumii, în cădere liberă. Industria, la cel mai redus nivel din ultimii 17 ani, din cauza războiului cu Trump
Petrolul scade puternic, pe fondul datelor nefavorabile din industria Statelor Unite şi a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China
Prețul aurului stabilește un nou record pe piața din România. De ce se scumpește metalul prețios în ritm galopant
Încă o etapă a războiului comercial SUA-China. Cele mai mari economii ale lumii și-au impus reciproc o nouă rundă de tarife pentru importuri
Trump lovește dur cel mai mare gigant american. Tarifele vamale pe produsele fabricate în China dărâmă Apple
Trump șochează din nou piețele: ”Aş putea declara urgenţă naţională. Când se fură oricât între 300 mld. și 500 mld. dolari pe an, asta este o urgenţă”
După China, Trump "declară război" Franței. Președintele SUA amenință că va impune “tarife aşa cum n-a mai văzut Parisul niciodată"
Donald Trump se declară ”cel ales” pentru a purta războiul comercial cu China: “Cineva trebuia să o facă, aşa că atac China!”
Giganții americani fac scenarii similare crizei din 2008-2009 și pun de-o parte zeci de miliarde de dolari în numerar
Trump bagă în criză întreaga lume. SUA amenință că se vor retrage din Organizaţia Mondială a Comerţului
Prețul aurului, la cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani, pe fondul turbulențelor mondiale generate de războiul comercial SUA-China
Economia mondială, lovită din plin de războiul comercial SUA-China. Avertismentul sumbru al economiștilor
Reuters: Escaladarea războiului comercial dintre SUA şi China bagă în recesiune economia americană
Prețul aurului a depășit pragul psihologic de 1.500 dolari/uncie. Războiul SUA-China trimite unde de șoc pe bursele din toată lumea
Prăbușirea economiei, prețul pe care China ar fi dispusă să-l plătească pentru a câștiga războiul comercial cu SUA. Realegerea lui Trump ar fi catastrofală
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |