”Dezamăgire” la Washington, după ce UE a decis să impună tarife vamale suplimentare de 4 mld. dolari pentru importurile americane
Euro, dolari, bani
Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru Comerţ, şi-a exprimat dezamăgirea privind decizia Uniunii Europene de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse americane, dar s-a abţinut să ameninţe că SUA vor reacţiona cu noi acţiuni.
Luni, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a informat că UE va impune tarife vamale suplimentare, de până la patru miliarde de dolari, pentru avioanele din SUA şi alte importuri, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Washington producătorului de avioane Boeing.
În 26 octombrie Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a autorizat, în mod oficial, Uniunea Europeană să impună tarife vamale suplimentare pentru produse americane.
Luna trecută, Lighthizer avertiza că orice decizie a Bruxelles-ului de a impune tarife vamale suplimentare va forţa SUA să răspundă, dar scurta declaraţie publicată luni nu conţine o astfel de ameninţare, ci prezintă negocierile dintre cele două părţi pentru rezolvarea îndelungatei dispute, potrivit Agerpres.
Decizia de luna trecută a OMC, în beneficiul UE, vine la aproximativ un an după ce instituţia a acordat SUA dreptul de a impune tarife vamale suplimentare pentru produse europene în valoare de 7,5 miliarde de dolari, din cauza subvenţiilor ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus.
De peste 10 ani, OMC este arbitrul unei dispute între Boeing şi Airbus, cu privire la subvenţiile acordate de SUA şi Uniunea Europeană pentru industria lor aeronautică.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS