Trump schimbă ordinea mondială. După China, își extinde războiul comercial în UE și Marea Britanie
Donald Trump
După semnarea ”fazei întâi” a acordului cu China şi a acordului dintre Statele Unite, Mexic şi Canada, noile fronturi al războiului comercial al Statelor Unite se îndreaptă către Europa, Marea Britanie şi blocajul în relaţiile cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), relatează CNBC.
În privinţa Uniunii Europene, preşedintele american Donald Trump a subliniat la Forumul Mondial de la Davos că relaţiile nu stau pe roze.
Trump a spus că ”a fost foarte dificil de negociat” cu blocul european şi că acesta a profitat de SUA, adăugând că UE ”nu are de ales” decât să încheie un acord, potrivit News.ro.
Dar, dincolo de discuţiile dificile dintre Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al Statelor Unite, UE şi OMC, mulţi investitori se aşteaptă ca Statele Unite să dea prioritate discuţiilor cu Marea Britanie.
Marea Britanie
La prima vedere, poate fi tentant de crezut că SUA şi Marea Britanie vor încheia un acord cuprinzător, în contrast cu discuţiile tensionate îndelungate şi tarifele aplicate reciproc de SUA şi China.
SUA şi Marea Britanie şiăau apărat reciproc interesele, de-a lungul deceniilor, fie în teatrele militare din Orientul Mijlociu sau prin dialogul comercial generos.
Dar oficialii comerciali ai ambelor părţi încep să avetizeze că ar putea exista câteva obstacole care să împiedice Londra şi Washingtonul să ajungă rapid la un acord.
Discuţiile oficiale dintre Londra şi Washington nu pot începe înainte ca Marea Britanie să iasă din UE, la sfârşitul acestei luni, dar unele subiecte dificile sunt deja clare.
Una dintre cele mai importante bariere pentru un acord facil între SUA şi Marea Britanie poate fi insistenţa negociatorilor americani pentru un acces mai mare la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) al Marii Britanii.
NHS este considerat ca fiind bijuteria coroanei pentru Marea Britanie, oferind asistenţă medicală gratuită, fiind de o mare importanţă atât pentru conservatori cât şi pentru laburişti.
Deşi premierul Boris Johnson a afirmat în repetate rânduri că NHS nu este de vânzare, comentariile făcute anul trecut de Trump, că programul va fi o parte a unui acord ”magnific”, i-a speriat pe unii în Marea Britanie.
Un al doilea obstacol în carea unui acord între SUS şi Marea Britanie este angajamentul britanic pentru standardele de siguranţă alimentară ale UE.
Unele dintre cele mai populare reglementări europene în rândul politicienilor britanici sunt cele referitoare la siguranţa alimentelor.
Marea Britanie s-a angajat în mod special să se opună apelurilor Statelor Unite ca Londra să cumpere exporturile anumitor produse agricole americane. Timp de ani de zile, UE a interzis statelor membre să importe carne de la vite tratate cu hormoni şi carne de pui spălate cu apă clorinată, pentru combaterea bacteriilor.
În timp ce carnea tratată cu apă clorinată este considerată sigură de către guvernul american, mulţi oficiali britanici nu sunt convinşi de acest lucru.
Secretarul britanic pentru mediu Theresa Villiers a declarat la începutul acestei luni că ”există bariere legale pentru aceste importuri, care vor fi menţinute”.
Pentru reprezentantul american pentru Comerţ Robert Lighthizer, pentru Congres şi pentru Trump, încheierea unui acord comercial complet cu Marea Britanie, fără fazele existente în discuţiile comerciale cu China, ar fi o uşurare, atât în privinţa logisticii cât şi a opticii.
Impactul standardelor stricte de siguranţă pentru alimente ale UE sunt evidente în datele recente. Deşi Marea Britanie este a cincea mare piaţă de export pentru SUA, potrivit datelor din 2018, peodusele agricole reprezintă numai o mică parte.
Exporturile americane de bunuri în Marea Britanie au fost de 66,3 miliarde de dolari în 2018, principalele componente fiind avioane (12 miliarde dolari) şi metale şi pietre preţioase (8,5 miliarde dolari). Exporturile totale de produse agricole americane în Marea Britanie au fost în valoare de numai 2 miliarde de dolari în 2018, dintre care vin şi bere de 261 de milioane de dolari, nuci de 197 de milioane de dolari şi soia de 109 milioane de dolari.
Uniunea Europeană
Vizita recentă a lui Trump la Davos a arătat stilul caracteristic de negociere al acestuia. În timp ce preşedintele a subliniat ”discuţiile foarte bune” cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acesta a avertizat rapid cu tarife uriaşe pe automobilele europene.
”Uniunea Europeană profită de ţara noastră de mulţi, mulţi ani. Dar am spus, dacă nu primim ceva, voi lua măsuri, iar măsurile vor fi tarife foarte mari pentru maşinile lor şi alte produse ca intră în ţara noastră”, a declarat miercuri Trump, la CNBC.
”Afirmând acest lucru, nu vreau ca audienţa să fie nervoasă. Vor încheia un acord pentru că trebuie să o facă. Trebuie. Nu au încotro”, adăugat preşedintele.
Chiar dacă Trump este convins de disperarea Europei, mai multe state membre au avertizat în ultimele luni, dacă nu au impus, taxe pe serviciile digitale oferite de unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din SUA. Parlamentarii Franţei au adoptat în iulie o nouă taxă unor companii precum Alphabet şi Amazon, provocând indignarea Casei Albe, care a avertizat că va lua măsuri de retorsiune.
Deşi Trump şi preşedintele francez Macron au anunţat un acord pentru amânarea taxelor, ameninţarea privind tarifele pentru importurile auto se menţine.
Administraţia Trump a aplicat deja tarife pentru produse europene de ordinul miliardelor de dolari, legate de subvenţiile ilegale primite de grupul european Airbus, în urma unei decizii a OMC.
În octombrie, Washingtonul a aplicat tarife de 10% pentru avioanele civile mari şi de 25% pentru produse agricole din Europa.
Runda respectivă de sancţiuni a avut ca ţintă produse emplematice, cum ar fi vinul franţuzesc şi brânza italiană.
CNBC a relatat în decembrie că SUA analizează impunerea unor tarife de 100% pentru produse europene exceptate iniţial, cum ar fi whiskyul scoţian şi coniacul.
Tarifele dintre SUA şi Europa nu sunt un subiect nou. În 2018, administraţia Trump a anunţat tarife de 25% pentru oţel şi de 10% pentru aluminiu. UE a reacţionat cu tarife aplicate unor produse americane de peste 3 miliarde de dolari, între care bourbonul, yachturile şi motocicletele.
Organizaţia Mondială a Comerţului
Statele Unite continuă să fie în conflict cu OMC. Lighthizer şi personalul său speră că remedieze puterea judiciară prea mare a curţii din Geneva, între care decizii care limitează capacitatea SUA de a-şi proteja producătorii interni de importuri.
”De foarte mult timp, ţări bogate au abuzat de OMC, exceptându-se de la reglementările acesteia prin utilizarea unui tratament special, diferenţiat”, a afirmat în iulie Lighthizer, care mult timp a fost avocat pentru industria oţelului.
”Acest lucru dezavantajează americanii care respectă regulile, subminează negocierile la OMC şi creează condiţii inegale. Aplaud lidershipul preşedintelui, care cere corectitudine şi responsabilitate la OMC şi aştept cu nerăbdare să aplic directiva preşedintelui”, a mai spus Lighthizer.
Analiştii afirmă că acest conflict de la OMC include şi nemulţumirea SUA referitoare la dezvoltarea rapidă a unor rivali precum China, care profită de reglementările preferenţiale care au ajuns depăşite.
Pe acelasi subiect: