Bursele din Asia cresc puternic, după intervențiile băncilor centrale pentru limitarea consecințelor COVID-19. Wall Street-ul, tot pe scădere
Ministrul Finanțelor anunță un nou pachet de măsuri privind ratele la bănci, creditarea IMM-urilor şi ajutor pentru companiile mari, în această săptămână
Dancă: Persoanele fizice autorizate vor primi o indemnizaţie fixă la nivelul unui salariu minim brut, pe perioada stării de urgență
Ghidul locurilor de muncă disponibile în criza COVID-19. Unde se fac angajări, când multe companii își trimit oamenii în șomaj tehnic
Cea mai mare economie a UE se împrumută pentru prima dată din 2013. Pachet de măsuri fără precedent, pentru a contracara impactul pandemiei de COVID-19
Analiză: Jumătate de milion de salariaţi din România vor lucra de acasă cel puţin două luni
Ministerul Agriculturii: Stocurile de legume, lapte şi grâu sunt suficiente la ora actuală. Piețele din România rămân deschise
Goldman Sachs estimează o contracţie cu 1% a PIB-ului global din cauza coronavirusului, mai mult decât în timpul crizei din 2008
Bursele europene încep o nouă săptămână pe cădere, pe fondul creşterii numărului de decese din cauza coronavirusului
Un miliard de oameni izolaţi la nivel mondial, în speranţa opririi noului coronavirus, care a zdruncinat economia lumii. 25 de milioane de locuri de muncă sunt ameninţate
UE permite statelor membre să cheltuiască oricât este necesar pentru a-și salva economiile de COVID-19. OECD: "Este al treilea şi cel mai mare şoc economic, financiar şi social al secolului XXI”
Ryanair, prima companie aeriană lovită de criza generată de coronavirus. Fitch Ratings a înrăutățit perspectiva ratingului de la stabilă la negativă
Afacerile care vor prospera în România în noua economie a „distanțării sociale”
Situație inedită în Olanda, în ultimii 100 de ani: Milioane de flori sunt distruse zilnic, din cauza COVID-19
CE direcţionează către România peste 1 mld. euro. Banii vor fi folosiți pentru echipamente, medicamente și teste, dar și pentru creditarea IMM
Ministrul Muncii: “200.000 de contracte de muncă au fost suspendate, în această săptămână, pe fondul stării de urgență”
UE ar putea emite "obligaţiuni corona". Fondul de salvare înfiinţat în timpul crizei datoriilor suverane ar putea fi folosit pentru combaterea crizei provocate de COVID-19
Ferrari şi Fiat ajută Italia să faca faţă crizei coronavirusului și produc ventilatoare pentru bolnavi
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, începe producţia în regim de urgență de dezinfectanți pentru mâini. Unde vor fi distribuite produsele
Coronavirusul va pune capăt celei mai lungi perioade de creştere din istoria SUA. Analiști: Probabilitate de 80% ca cea mai mare economie a lumii să intre în recesiune
Statele lumii au aruncat peste 6 trilioane de euro în lupta cu coronavirusul. Cum vor guvernele și băncile centrale să salveze economia de COVID-19
Cum arată acum Wuhan, locul din care a plecat noul coronavirus, după trei luni de carantină. Oraşul cu 11 milioane de locuitori este în continuare încremenit
COVID-19 forțează companiile să adopte munca la distanță. Ce trebuie să facă managerii, pentru a-și proteja afacerile de atacuri cibernetice
Michel Barnier, negociatorul UE pentru Brexit, testat pozitiv cu coronavirus. Negocierile cu Marea Britanie, anulate din cauza pandemiei
Bursele europene, pe creștere, după ultimele măsuri de susținere a economiei, anunţate de BCE
Pachet de sprijin pentru IMM-uri, pe perioada stării de urgență: garantarea creditelor, subvenţionarea dobânzilor, prorogarea termenelor de plată și amânarea plății utilităților. Efort bugetar, 30 mld. lei
Wizz Air suspendă zborurile către Emiratele Arabe Unite, din 21 martie, din cauza restricțiilor de călătorie impuse de această țară, pe fondul coronavirusului
Gigantul american Tesla trece de la mașini electrice la sisteme de ventilaţie pentru bolnavii de coronavirus. GM şi Ford au anunțat măsuri similare
Primul caz de coronavirus confirmat în rândul angajaților ANAF, la Brașov
Lanțurile de supermarketuri anunță noi măsuri de protecție în toate magazinele, pentru angajați și clienți, în contextul COVID-19
Motoarele economiei românești se opresc, de joi. Dacia și Ford închid fabricile din România și trimit 20.000 de angajați în șomaj tehnic
BCE oferă băncilor peste 100 mld. euro, cu dobândă de minus 0,5%, pentru a ajuta companiile să facă faţă crizei coronavirusului
Cea mai mare economie a Europei este în “alertă roșie”. Încrederea investitorilor s-a prăbuşit la cel mai mic nivel de la criza din 2008
Un pilot Tarom depistat pozitiv cu coronavirus, alţi 10, în autoizolare la domiciliu. Compania de stat își reduce activitatea, începând din 21 martie
Pe timp de pandemie, românii își cumpără maşini de preparat pâine şi purificatoare de aer. Vânzări în creștere cu până la 70%, în ultima lună
După Ford Craiova, încă o fabrică trimite acasă mii de angajați, din cauza COVID-19. Fabrica Pirelli Slatina îşi suspendă activitatea în perioada 23-31 martie
Cîțu: Ford va susține din surse proprii somajul tehnic timp de două săptămâni. Discutăm cum putem să ajutăm după aceea
Angajații CFR ar putea lucra doar 4 zile pe săptămână, cu diminuarea salariului cu 20%, pe perioada stării de urgenţă
Gigantul de retail Amazon angajează 100.000 de persoane, ca urmare a creșterii masive a cumpărăturilor online, și crește salarii
Preţurile petrolului au scăzut sub pragul psihologic de 30 de dolari pe baril, pentru prima dată în 4 ani
Cel mai mare producător de cosmetice din România obţine aprobare pentru producţia de dezinfectanți. Ministru: Săptămâna viitoare începe şi producţia de măşti
Cum își despăgubesc operatorii aerieni clienții de pe cursele anulate din cauza coronavirusului. Ce au anunțat Wizz Air, Tarom și Blue Air
Grupul auto PSA îşi închide toate uzinele din Europa. Renault întrerupe producția în Franța
Comisia Europeană estimează că economia UE s-ar putea contracta cu 1% în 2020, din cauza COVID-19
Bursa americană a înregistrat cel mai grav declin de după 1987. Trump avertizează că cea mai mare economie a lumii ar putea intra în recesiune
Suciu, BNR: “Luăm primele măsuri care să permită funcţionarea relativ normală a economiei. Nu este niciun motiv de îngrijorare legat de banii din bănci ai oamenilor”
Cîţu: “Sistemul bancar trebuie să vină cu un pachet important privind ratele creditelor.” Lista băncilor care au anunțat amânarea plății ratelor
Klaus Iohannis a decretat oficial starea de urgență în România din cauza COVID-19. Ce prevede decretul semnat de președinte
ANAF suspendă executările silite, controalele fiscale și amână termenul de depunere a declarațiilor, pe parcursul stării de urgență
Sondaj: Una din cinci întreprinderi mici și mijlocii estimează că va concedia angajaţi în urma crizei provocate de coronavirus. Ce măsuri cer antreprenorii Guvernului
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |