Preţurile petrolului au scăzut sub pragul psihologic de 30 de dolari pe baril, pentru prima dată în 4 ani
Platforma petroliera, offshore, gaze naturale
Preţul petrolului OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) a scăzut cu 10,28%, la 30,63 dolari barilul, cea mai redusă valoare din ultimii patru ani, a anunţat marţi grupul petrolier cu sediul la Viena.
Preţul de referinţă al barilului utilizat de OPEC s-a depreciat astfel cu 56,78% comparativ cu vârful atins pe 6 ianuarie 2020, de 70,87 dolari.
Cotaţiile "aurului negru" sunt puternic impulsionate spre scădere de diminuarea cererii din cauza expansiunii pandemiei de coronavirus şi a unui război pentru câştigarea clienţilor, declanşat între Arabia Saudită şi Rusia, care ameninţă să "inunde" cu petrol ieftin piaţa, începând din aprilie, potrivit Agerpres.
Îngrijorările investitorilor s-au accentuat luni, după ce s-a aflat că producţia industrială a Chinei a scăzut cu 13,5% în primele două luni ale anului.
Preţul barilului de petrol Brent a coborât sub pragul psihologic de 30 de dolari, pentru prima dată începând din 2016, depreciindu-se cu 11,49%, până la 29,96 dolari pe piaţa futures din Londra.
La New York, petrolul Texas a încheiat sesiunea de luni la 28,70 dolari, cu 9,5% mai puţin faţă de vineri la închidere.
Barilul OPEC, calculat pe baza a 13 tipuri de ţiţei - câte unul de la fiecare membru - nu s-a mai vândut la un nivel atât de scăzut din 26 de februarie 2016.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS