Bursele europene, pe creștere, după ultimele măsuri de susținere a economiei, anunţate de BCE
Bursa, piete financiare
Principalele burse europene au trecut pe creștere, joi, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un nou program de achiziţii de obligaţiuni în cadrul unei intervenţii de urgenţă, care a contribuit la atenuarea tensiunilor pe piaţa de obligaţiuni din zona euro.
În jurul orei 9:30 GMT, indicele CAC 40 al bursei de la Paris înregistra o creştere de 2,38%, indicele Dax al bursei de la Frankfurt urcase cu 0,27%, în timp ce la Londra indicele FTSE afişa un avans de 1%.
Indicele EuroStoxx 50 al zonei euro era în creştere cu 1,27%, indicele FTSEurofirst 300 a câştigat 1,91%, iar indicele Stoxx 600 înregistra un avans de 0,65%.
"Deşi sunt în continuare prudenţi cu privire la perspectivele pentru acţiuni în general, viteza şi caracterul nediscriminatoriu al vânzărilor ar putea însemna că există unele oportunităţi de cumpărare", susţine Daniel Grosvenor, director de strategie la Oxford Economics în Londra.
Miercuri seara, la finalul unei reuniuni de urgenţă, Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un nou program de achiziţii de obligaţiuni în valoare de 750 miliarde de euro, ceea ce duce la 1.000 de miliarde de euro achiziţiile de active de pe piaţă prevăzute pentru acest an.
Ulterior, Rezerva Federală americană şi-a anunţat şi ea cel de-al treilea program de urgenţă, în decurs de două zile, pentru a face faţă consecinţelor economice ale pandemiei de coronavirus, destinat de această dată să protejeze plasamentele de pe piaţa monetară de eventualele retrageri masive din partea investitorilor care doresc să îşi recupereze lichidităţile.
La rândul lor, Banca Centrală a Australiei şi Banca Naţională a Elveţiei au anunţat şi ele noi măsuri pentru a face faţă crizei.
Rămâne însă de văzut dacă toate aceste noi măsuri de adoptate de băncile centrale îi vor linişti pe investitorii panicaţi de perspectiva unei opriri brutale a economiei mondiale şi care se refugiază în activele cele mai lichide, în frunte cu dolarul american.
Pe piaţa petrolului, după prăbuşirea înregistrată miercuri, cotaţiile şi-au revenit joi. Barilul de ţiţei Brent a câştigat peste 6%, până la 26,50 dolari, iar referinţa americană WTI s-a apreciat cu peste 12% ajungând la aproape 23 de dolari per baril.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS