Cel mai mare producător de cosmetice din România obţine aprobare pentru producţia de dezinfectanți. Ministru: Săptămâna viitoare începe şi producţia de măşti
Dezinfectant, coronavirus
O serie de producători români doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de producţie de măşti şi combinezoane sanitare, iar săptămâna viitoare ar putea începe producţia la cel puţin unul dintre aceştia, a anunțat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Ministrul a mai anunțat, de asemenea, că cel mai mare producător de cosmetic din România, Farmec Cluj, va începe producţia de biocide.
"În urma discuţiilor pe care le avem, începând de săptămâna trecută, am identificat producători care doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de asamblare pentru a produce măşti sanitare şi combinezoane sanitare şi eu sper ca, în decurs de o săptămână, să pornim producţia de măşti în România. Evident, pe toţi producătorii care vor să facă acest lucru, care au capacitatea să facă acest lucru şi au şi ţesătura specială pentru a putea produce aceste măşti, îi putem ajuta pentru a porni această producţie de materiale esenţiale în România", a spus Popescu la Digi 24, potrivit Agerpres.
Acesta a adăugat că, în paralel, se acordă atenţie şi producţiei de biocide în România, pentru că, după închiderea Hexi Pharma, acestea se importă.
"Cel mai mare producător de cosmetice a solicitat Ministerului Sănătăţii aprobare şi o va obţine azi sau mâine pentru deschiderea unei linii de producţie de biocide la Cluj. Este vorba de producătorul de la Cluj (Farmec Cluj - n. r.) şi cred că împreună cu aceştia vom rezolva şi problema biocidelor în România", a subliniat ministrul.
Virgil Popescu şi-a exprimat speranţa ca, săptămâna viitoare, să înceapă producţia de măşti sanitare la cel puţin la un producător, precum şi cea de biocide.
"Din discuţiile pe care le avem este vorba despre câteva milioane de măşti lunar la un producător. Mai am azi întâlniri cu mai mulţi producători. Aştept să finalizez aceste întâlniri, vom centraliza, vom vedea care poate să facă, pentru că este e o solidaritate foarte mare în rândul mediului de afaceri. Evident, pe măsură ce finalizăm şi concretizăm, unul câte unul proiectele pe care le începem le vom da public", a precizat ministrul.
El a subliniat că, de asemenea, se acordă atenţie şi producţiei de combinezoane pentru medici şi personalul sanitar, iar marţi are o întâlnire pe acest subiect.
Totodată, în paralel, Unifarm va merge în continuare pe importul de măşti şi combinezoane, pentru a nu avea goluri în aprovizionare.
Banca Transilvania donează 1,4 mil. lei pentru echipamente medicale
Banca Transilvania donează 1,4 milioane de lei pentru cumpărarea unor aparate de ventilaţie mecanică, echipamente şi materiale pentru spitalele de stat din România.
"Încercăm să facem tot ce ţine de noi pentru a susţine românii, aşa încât Banca Transilvania donează 1,4 milioane de lei pentru cumpărarea unor aparate de ventilaţie mecanică, echipamente şi materiale pentru spitale de stat din România. Ne alăturăm astfel efortului Asociaţiei Dăruieşte Viaţă şi medicilor de a ajuta cât mai mulţi oameni. Solidaritatea este cea de care avem nevoie cel mai mult în această perioadă", a declarat Omer Tetik, director general BT.
Banca Transilvania, cea mai mare instituție bancară din România, a obţinut un profit net de 1,621 miliarde de lei anul trecut, în creştere cu 32,93% comparativ cu 2018, potrivit rezultatelor financiare preliminare.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS