Analiză: Jumătate de milion de salariaţi din România vor lucra de acasă cel puţin două luni
Munca de acasa
Aproximativ 500.000 de salariaţi din România care activează în domenii precum IT, telecomunicaţii, servicii de externalizare, consultanţă sau servicii financiare vor lucra cu precădere de acasă pentru o perioadă de cel puţin două luni, arată o analiză Creasoft publicată luni.
"Observăm o tendinţă a ultimelor două săptămâni de creştere a cererii de soluţii informatice pentru pontaj mobil. În momentul de faţă, un moment de criză, mai multe job-uri pot fi convertite într-un sistem remote, permiţându-le oamenilor să folosească pontajul mobil. Până acum, această facilitate era mai mult folosită pentru verificarea salariaţilor care făceau muncă de teren. Avem clienţi vechi care verifică, de exemplu, activitatea unor agenţi de vânzări ori de câte ori aceştia intră sau ies de la un client/partener, fie periodic, la interval de 30 de minute. În noul context, verificările s-au extins şi pentru angajaţii care lucrează de acasă", afirmă Adrian Dinu, fondator al producătorului de soluţii informatice Creasoft.
Conform estimărilor companiei, cel puţin două luni de acum înainte, aproximativ 500.000 de salariaţi din România din sectorul "white collar" vor lucra cu precădere de acasă. Aceştia activează în domenii precum IT, telecomunicaţii, servicii de externalizare, consultanţă sau chiar servicii financiare.
Ole Hansen, director strategie mărfuri la Saxo Bank, susține, de asemenea, că munca de acasă a fost decizia corectă pentru că, altfel, costul ar fi teribil în ceea ce priveşte veniturile pierdute şi presiunea asupra companiilor mai mici pentru a rămâne pe linia de plutire şi pentru a-şi menţine personalul angajat.
"Munca de acasă, în încercarea de fi în afara oricărui pericol, a fost decizia corectă de luat din partea guvernelor. Pentru că, altfel, costul ar fi teribil în ceea ce priveşte veniturile pierdute şi presiunea asupra companiilor mai mici pentru a rămâne pe linia de plutire şi pentru a-şi menţine personalul angajat. În următoarele săptămâni şi luni vom observa o creştere dramatică a şomajului, indicând astfel un sfârşit temporar al vremurilor bune pe care mulţi le-au trăit în ultimul deceniu. Guvernele şi băncile centrale au intervenit deja şi au fost deja implementate ajutoare de calibru pentru a sprijini persoane fizice şi companii. Poate că am atins vârful panicii în săptămâna trecută, vom vedea în timp. Cel puţin observăm o anumită stabilizare, mai ales în piaţa bursieră. Deocamdată, însă, dolarul puternic datorat unei cereri excepţional de puternice şi a unei pieţe a obligaţiunilor afectată, în special pe partea corporativă, evidenţiază drumul dificil care se aşterne dinainte", arată analiza Saxo Bank.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS