Turcia estimează 25 de milioane de vizitatori străini în acest an, la jumătate față de perioada dinaintea pandemiei. ”2021 este anul târârii şi al ridicării”
Erdogan schimbă fața bătrânului Constantinopol cu încă un proiect faraonic. Canalul paralel cu Bosforul, care va împărți Istanbulul în trei
Primul tren de marfă din China către Europa trece pe sub Strâmtoarea Bosfor la Istanbul și scrie istorie pe noul Drum al Mătăsii
Trenurile care leagă Bucureștiul de Sofia, Salonic și Istanbul intră în circulație de vineri. Cât costă biletele
Tarom schimbă aeroportul, în Istanbul. Unde vor ateriza aeronavele companiei, din 7 aprilie
Unde merg românii în vacanța de Paști: Roma, Barcelona și un oraș musulman, printre preferințe. Cât costă biletele de avion
Cel mai cunoscut muzeu din Istanbul ar putea fi vizitat gratis, cu o condiție. Ce planuri are Erdogan cu Hagia Sophia
Unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa se închide în martie. Ce se întâmplă cu zborurile pentru pasageri
CFR Călători introduce trenuri directe către Salonic, Sofia și Istanbul, în perioada iunie-octombrie. Prețurile pornesc de la 30 de euro
Vacanțele de Paști sunt mai ieftine cu 16% față de anul trecut. Unde preferă românii să meargă de sărbătorile pascale. Istanbulul, surpriza clasamentului
Erdogan redesenează harta Istanbulului. Marea Neagră și Marmara, legate printr-un canal paralel cu Bosforul, care va rivaliza cu canalul Suez sau Panama
Ambasadorul Turciei recomanda romanilor sa nu se limiteze doar la Antalya, cand merg in vacanta in tara sa. Cappadocia, Istanbul si Marea Egee, printre propunerile diplomatului
Platforma online Netflix va lansa primul sau serial original turcesc, care va explora istoria culturala a Istanbulului
Primul tunel rutier intercontinental a fost inaugurat la Istanbul. Are doua niveluri si leaga Europa de Asia pe sub Stramtoarea Bosfor, la 106 metri adancime
Turcii au inaugurat al treilea pod peste Bosfor, care leaga Europa de Asia. Este unul dintre cele mai lungi poduri suspendate din lume si cel mai lat. FOTO si VIDEO
Orasul vizitat de peste 7 mil. de straini anual, in care acum bate vantul. Maretul Istanbul, ingropat de cele mai recente atentate teroriste
BERD vrea sa achizitioneze 10% din actiunile Bursei de la Istanbul. „Borsa Istanbul demonstreaza ambitia Turciei de a deveni un centru financiar in regiune”
Istanbulul este pe picior de razboi, la un an de la revolta din parcul Gezi
Cea mai populara destinatie turistica din lume. Salt spectaculos de 11 locuri in clasament. FOTO
Proteste violente in Istanbul. Sute de oameni au iesit in strada
Violente la Istanbul. Politia a intervenit cu gaze lacrimogene contra manifestantilor care cer demisia guvernului
Politia a folosit tunuri cu apa impotriva manifestantilor adunati in piata Taksim, din Istanbul
ANAT: Turcia ramane in top 3 destinatii de vacanta pentru romani. Turistii pot vizita fara retineri Istanbulul, evitand zona Taksim
Protestele din Turcia, vazute din interior. Problema unei ascensiuni pe bani imprumutati
Protestatarii turci cer concedierea sefilor de politie de la Istanbul si Ankara
Bursa de la Istanbul, in cadere libera in urma violentelor dintre politie si protestatari
Wall Street-ul se muta la Istanbul. Turcia investeste 2,6 mld. dolari intr-un centru financiar pe malul Marii Marmara
Tributul platit globalizarii. Cum se transforma Istanbulul, oras impregnat de traditie musulmana, intr-o metropola occidentala
Fabulosul Istanbul, orasul in care 80% din cele 15 milioane de suflete au sub 30 de ani. Singurii batrani sunt turistii
Primul hotel subacvatic la doar 700 de km distanta de Bucuresti
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |