Wizz Air mută în Dubai zborurile de pe ruta Bucureşti-Abu Dhabi. Românii au nevoie de un test PCR negativ COVID-19, făcut cu 96 de ore înainte
Dubaiul vrea banii pensionarilor bogați din străinătate, pentru a ieși din criza generată de pandemie. Ce pensii trebuie să aibă cei care vor să viziteze emiratul
Dubaiul mizează pe alcool pentru a depăși criza economică. Emiratul relaxează condițiile în care rezidenții pot cumpăra băuturi alcoolice, interzise din motive religioase
Revoluţie agricolă în mijlocul deşertului. Metodele revoluționare la care recurg țările arabe pentru a-și produce propria hrană
Dubaiul primește din nou turiști străini, din 7 iulie. Reguli stricte pentru cei care vor să intre în emirat
Wizz Air suspendă zborurile către Emiratele Arabe Unite, din 21 martie, din cauza restricțiilor de călătorie impuse de această țară, pe fondul coronavirusului
Transformarea unui sat de pescari într-o metropolă SF, în doar 50 de ani. Povestea paradisului din deșert
Emiratele Arabe Unite lansează o viză turistică pe cinci ani și vrea să devină „principala destinaţie turistică la nivel global”
Proprietarul celei mai înalte clădiri din lume scoate la vânzare vârful turnului. Ce se află la etajele 124 şi 125 ale Burj Khalifa
După cea mai înaltă clădire din lume și pârtie de schi la 45 °C, Dubaiul mai doboară un record. Crește somoni în mijlocul deșertului
Burcea, Paralela 45: “Dubaiul a devenit provincie românească.” Egiptul și Tunisia revin în preferințele românilor, iar destinaţiile exotice sunt sold out
Tot mai mulți români în Dubai. Numărul turiștilor care au vizitat Emiratul arab a crescut cu 24% la începutul anului. Cele mai populare atracții
Cel mai mare aeroport din lume a fost tranzitat de peste 89 mil. de pasageri în 2018
Carrefour trece la nivelul următor. Țara în care deschide supermarketuri plutitoare, deservite de bărci și iahturi
Cel mai scump sejur vândut de 1 Mai a costat 42.500 de euro. Unde își va petrece vacanța un cuplu de români
Dubai a fost și în 2017 cel mai aglomerat aeroport din lume. Pe locul 2 s-a situat Heathrow din Londra, cu un număr record de pasageri
Dubaiul uimeşte din nou lumea. Construieşte un complex turistic de 1,7 mld. dolari pe două insule atificiale, cu 140 de vile, malluri, port, parc acvatic şi teatru
Dubaiul, desemnat din nou cel mai scump oras pentru petrecerea noptii de Revelion. 15 milioane de turisti au cheltuit cel putin 10 miliarde de euro in emirat, anul trecut
Aeroportul din Dubai vrea sa devina cel mai mare din lume, in urmatorii zece ani. A depasit deja Heathrow din Londra
Turnul care detroneaza Burj Khalifa. Cea mai inalta cladire din lume va fi construita tot in Dubai si este proiectata de renumitul arhitect Santiago Calatrava
Cel mai mare aeroport din lume in 2015
Dubai uimeste din nou: prima cladire de birouri din lume construita cu o imprimanta 3D
Un oras prea scump pentru locuitorii sai. Oamenii fac naveta, dar se confrunta cu o problema uriasa: traficul infernal. Autoritatile nu mai au unde sa construiasca autostrazi
Dubaiul vazut de sus. Imagini spectaculoase surprinse de o camera montata pe spatele unui vultur imperial. VIDEO
Incendiu urias intr-un zgarie-nori de 86 de etaje din Dubai. Zece raniti
Dubaiul uimeste din nou, de data aceasta cu "Orasul lui Aladdin": 6 turnuri legate prin poduri prevazute cu trotuare rulante pe post de carpete magice
Romania, te iubesc: povestile de succes ale tinerilor romani din Dubai, care vand, intretin si creeaza luxul pentru bogatii lumii
Povestea statului ridicat din nisip si aur, in doar cativa ani. 85% din locuitori sunt straini veniti la munca
Mall of the World. Dupa Burj Khalifa, Dubai da o noua lovitura: cel mai mare mall din lume sau primul oras cu temperatura controlata de pe planeta. FOTO
Statul ridicat din nisip se prabuseste. Bursa din Dubai a scazut cu 20% intr-o luna, dupa pierderi masive ale dezvoltatorilor imobiliari
Orasul care a intrat in Cartea Recordurilor incepe sa stinga luminile
Dubai prinde aripi. Cifrele impresionante care claseaza Orientul Mijlociu pe harta aviatiei mondiale
Statul care isi plateste locuitorii in aur daca reusesc sa slabeasca
Dubai, capitala recordurilor. Dupa cea mai inalta cladire din lume, arabii au inaugurat cel mai inalt turn in spirala din lume. VIDEO
Politia din Dubai si-a cumparat masini Ferrari si un Lamborghini Aventador. Aici benzina e mai ieftina ca apa
Wizz Air, primul low-cost care va ateriza pe cel mai nou aeroport din Dubai
In culisele celui mai scump targ din lume. Ce poti cumpara cand banii sunt nelimitati
Dubaiul reporneste mai multe proiecte inchise de criza. Printre ele, cel mai mare mall din lume si o replica a Taj Mahal-ului
Targ de sute de carate in Dubai. Locul in care bogatii Chinei si ai Rusiei investesc milioane de dolari in bijuterii
Arabii construiesc o replica a Taj Mahalului in Dubai. Proiectul costa un miliard de dolari
Burj Khalifa, cea mai inalta cladire din lume, n-a avut succesul estimat. Arabii nu si-au invatat insa lectia FOTO
Oamenii care traiesc deasupra norilor. Imagini fascinante din orasul bogatiei GALERIE FOTO
Grandoare si lux. Cum arata cea mai scumpa camera de hotel din lume GALERIE FOTO
“Super-oferta” in Dubai. Cine cumpara un iaht de 150 mil. dolari primeste bonus un… elicopter VIDEO
Nici statutul de cea mai inalta cladire din lume nu o mai poate salva. Cum se “prabuseste” simbolul Dubaiului GALERIE FOTO + VIDEO
Proiectul de 100 mld. euro care va implica cea mai noua tehnologie a momentului. Cum va arata cea mai inalta cladire din lume, peste gigantii din Dubai
Un hotel de cinci stele din Dubai vrea sa angajeze 40 de romani. Vezi aici ce posturi sunt disponibile si unde trebuie depus CV-ul
Se scufunda lumea. Insulele din Dubai, inghitite de ocean. VIDEO
Criza si in paradis! Proiectele imobiliare grandioase ale Dubaiului sunt sufocate de datorii
Paradisul cumparaturilor: Dubai Shopping Festival! Reduceri de 70%, preturi negociabile si fara taxe
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |