Dubaiul primește din nou turiști străini, din 7 iulie. Reguli stricte pentru cei care vor să intre în emirat
Dubai, Burj Khalifa
Accesul turiştilor va fi permis din nou în Dubai începând cu 7 iulie, a informat centrul media din acest oraş-stat, după mai bine de trei luni de carantină pentru a stopa răspândirea epidemiei de COVID-19.
Citând Comitetul suprem pentru gestionarea crizelor şi a dezastrelor, centrul a oferit o listă de protocoale pe care călătorii trebuie să le respecte pentru a li se permite accesul în emirat.
Turiştii vor trebui "să prezinte un test negativ pentru noul coronavirus efectuat cu mai puţin de 96 de ore înainte sau să se supună unui test pe aeroportul din Dubai", scrie Agerpres.
Persoanele testate pozitiv vor trebui să se supună unei perioade de carantină de 14 zile.
De asemenea, vizitatorii trebuie să facă dovada unei asigurări internaţionale de sănătate, să descarce o aplicaţie mobilă pentru a comunica informaţii personale şi să completeze o "declaraţie de sănătate".
Cetăţenii şi persoanele care au rezidenţă în Dubai vor avea voie să călătorească începând de marţi.
În Emiratele Arabe Unite, din care Dubaiul face parte, s-au înregistrat oficial peste 45.000 de cazuri de COVID-19 şi 302 decese.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS