 Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a vândut acţiuni Amazon în valoare de 3 mld. dolari. Banii merg în finanţarea companiei spaţiale Blue Origin

             Jeff Bezos, fondatorul Amazon, pe primul loc în topul Forbes al celor mai bogați americani, pentru al treilea an consecutiv. Preşedintele Donald Trump coboară în clasament
                    
             Protest cu o ghilotină în fața casei lui Jeff Bezos, după ce averea celui mai bogat om al planetei a depășit 200 mld. dolari. Manifestanţii cer dublarea salariilor la Amazon
                    
             Averea lui Jeff Bezos a doborât încă un record mondial. Cel mai bogat om al planetei are 202 mld. de dolari, aproape cât PIB-ul României din 2017

             Averea cumulată a primilor 12 multimiliardari americani a depășit un trilion de dolari pentru prima dată în istorie, ”record îngrijorător în istoria concentrării bogăţiei și puterii în SUA”
                    
             Averea lui Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a crescut cu 13 mld. dolari, cel mai mare avans într-o singură zi

             Bezos, Zuckerberg și Musk fac sute de miliarde și în timpul pandemiei. Averile combinate ale celor mai bogați americani au crescut cu peste 560 mld. dolari

             Paradoxul pandemiei. Deși economia mondială s-a oprit, miliardarii au devenit și mai bogați, în timp ce 22 de milioane de americani cereau ajutor de şomaj
                    
             Cel mai bogat om din lume donează 10 mld. dolari “pentru început”, pentru combaterea schimbărilor climatice. Unde vor ajunge banii
                    
             Cel mai bogat om din lume și-a luat casă de 165 mil. dolari, sumă record plătită vreodată pentru o locuință
                    
             Cum a câștigat cel mai bogat om din lume 8 miliarde de dolari în doar câteva zile

             Cum arată casa celui mai bogat om al planetei. Penthouse-ul pe trei etaje, achiziționat de Jeff Bezos în inima Manhattanului
                    
             Cel mai bogat om din lume vinde acțiuni la Amazon pentru a-și finanța compania de navete spațiale Blue Origin

             Femeia pe care divorțul a propulsat-o pe locul 23 în topul celor mai bogați oameni ai planetei
                    
             Cel mai bogat om din lume cumpără trei apartamente în Manhattan, cu 80 mil. euro. Ce vrea să facă în ele

             Jeff Bezos rămâne cu 75% din acţiunile Amazon, după divorţ. Fosta soție renunță la Washington Post şi la compania constructoare de nave spaţiale Blue Origin

             Cel mai bogat om al planetei, cu o avere de 160 mld. dolari, a anunat că divorțează. Compania sa este cea mai valoroasă din lume, devansând Apple și Microsoft
                    
             Apple și Microsoft, detronate. Care este cea mai valoroasă copanie din lume. Fondatorul său a devenit cel mai bogat om al planetei
                    
             Cel mai bogat om al planetei donează două mld. dolari din avere familiilor fără adăpost
                    
             A doua companie, după Apple, care ajunge la o capitalizare de 1 trilion de dolari. Are angajați și în România
                    
             Cel mai bogat om din istorie. Afacerea sa s-a întins pe întreg mapamondul
                    
             Acţiunile Amazon au depăşit pentru prima dată pragul de 1.500 dolari. Averea lui Jeff Bezos a crescut cu 1,4 mld. dolari într-o singură zi
                    
             Aproape 100 mld. dolari s-au evaporat din cele mai mari averi ale lumii, în urma prăbușirii burselor. Bezos pierde 5,3 mld. dolari, dar rămâne cel mai bogat om
                    
             Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a devenit cea mai bogată persoană din istorie. La cât a fost estimate cea mai mare avere din lume

             Bloomberg: Miliardarii lumii au devenit mai bogați cu un trilion de dolari, în 2017. Fondatorul Amazon a câștigat cel mai mult, devenind cel mai bogat om al Planetei

             Miliardarul pe care vânzările de Black Friday l-au făcut cel mai bogat om al Planetei. Averea lui Jeff Bezos a depăşit în premieră 100 mld. dolari
                    
             Jeff Bezos a fost cel mai bogat om al lumii pentru cateva ore. Actiunile Amazon au scazut, dupa anuntarea rezultatelor financiare

             Jeff Bezos face primul pas catre turismul spatial. Fondatorul Amazon a vandut actiuni ale companiei de 1 mld. dolari pentru a investi in Blue Origin
                    
             Jeff Bezos, la 5 mld. dolari distanta de a deveni cel mai bogat om al Planetei. Fondatorul Amazon vinde din actiuni pentru a trimite turisti in spatiu
                    
             Jeff Bezos va vinde in fiecare an actiuni Amazon de 1 mld. dolari, pentru a trimite turisti in spatiu
                    
             Jeff Bezos a devenit al doilea cel mai bogat om din lume, depasindu-l pe Warren Buffett. Averea fondatorului Amazon a crescut cu 1,5 mld. dolari intr-o singura zi
                    
             Patronul Amazon a cumparat cea mai mare resedinta din Washington, pentru 23 mil. dolari, pe care i-ar fi platit in numerar
                    
             Actiunile Amazon au explodat si l-au facut pe CEO-ul Jeff Bezos mai bogat cu 7 mld. dolari in mai putin de 45 de minute. Compania a devenit cea mai valoroasa din lume
                    
             Saracii miliardari! Prabusirea companiilor IT pe bursa a sters 3 mld. dolari din contul lui Zuckerberg si 1,9 mld. de la fondatorul Amazon, intr-o singura saptamana
                    
             Washington Post, ziarul care l-a dat jos pe Nixon in urma scandalului Watergate, va fi cumparat de fondatorul Amazon
                    
            | Instrumente | BID | ASK | Ora | 
 Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                                                        
                         UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                                                        
                         Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                                                        
                        | Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |