Jeff Bezos rămâne cu 75% din acţiunile Amazon, după divorţ. Fosta soție renunță la Washington Post şi la compania constructoare de nave spaţiale Blue Origin
MacKenzie Bezos, fosta soţie a fondatorului şi directorului general al Amazon.com, Jeff Bezos, va lăsa acestuia 75% din participaţia cuplului la companie şi toate drepturile de vot, relatează Reuters.
Aceasta va renunţa şi la toate acţiunile deţinute la publicaţia Washington Post şi la compania constructoare de nave spaţiale Blue Origin, potrivit unui mesaj publicat joi pe Twitter, scrie News.ro.
Într-un document depus joi la autorităţile de reglementare se arată că MacKenzie Bezos va deţine circa 4% din acţiunile totale ale Amazon.com, în urma acordului de divorţ.
”Sunt recunoscătoare că am finalizat procesul de dizolvare a căsătoriei mele cu Jeff, cu sprijin unul faţă de celălalt şi din partea tuturor celor care ne-au arătat bunătate, şi aştept cu interes noua etapă în care vom fi părinţi şi prieteni. Sunt mulţumită să îi acord toate acţiunile noastre la Washington Post şi la Blue Origin şi 75% din acţiunile noastre la Amazon şi drepturile de vot asupra acţiunilor mele, pentru a-i susţine contribuţiile la echipele acestor companii incredibile. Sunt nerăbdătoare să îmi pun în aplicare propriile mele planuri. Sunt recunoscătoare pentru trecut şi privesc înainte spre viitor”, a scris MacKenzie Bezos pe Twitter.
Acordul sugerează că Amazon va fi scutită de luptele din interiorul consiliului de administraţie care au avut loc la alte companii în urma separării proprietarilor.
Participaţia care îi va reveni lui MacKenzie la Amazon valorează circa 36 de miliarde de dolari, la preţurile actuale din piaţă.
Participaţia totală deţinută de cuplu la Amazon, în valoare de 143 de miliarde de dolari, i-a transformat în cei mai bogaţi oameni din lume.
Acţiunile Amazon au scăzut joi cu 0,4%, dar în ultimele 12 luni au avansat cu 28,6%, în timp ce indicele S&P 500 a crescut cu 8,6%.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS