Bloomberg: Miliardarii lumii au devenit mai bogați cu un trilion de dolari, în 2017. Fondatorul Amazon a câștigat cel mai mult, devenind cel mai bogat om al Planetei
Jeff Bezos, Amazon
Cei mai înstăriţi oameni din lume au devenit cu aproximativ 1.000 de miliarde de dolari mai bogaţi în 2017, de peste patru ori mai mult faţă de câştigul din 2016, pe fondul creşterii record a pieţei bursiere, care a compensat turbulenţele economice şi politice, conform indicelui Bloomberg Billionaires.
Potrivit acestui raport, averea cumulată a tuturor miliardarilor a crescut cu 23% în 2017, depăşind 5.000 de miliarde de dolari, un ritm de creştere mai ridicat faţă de avansul de aproape 20% înregistrat de indicele MSCI AC World şi de indicele Standard & Poor's 500, scrie Agerpres.
Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, a câştigat cel mai mult anul acesta - 34,2 miliarde de dolari - având acum o avere estimată la 99,6 miliarde de dolari. Bezos l-a depăşit pe Bill Gates, cofondatorul Microsoft, a cărui avere se situează la aproximativ 91,3 miliarde de dolari.
Până la închiderea şedinţei bursiere din 26 decembrie 2017, cei mai norocoşi oameni ai planetei controlau 5.300 de miliarde de dolari, în creştere de la 4.400 de miliarde de dolari la data de 27 decembrie 2016.
Din cele 49 de ţări reprezentate în indicele Bloomberg Billionaires, cel mai semnificativ avans, de 65%, a fost înregistrat anul acesta de cei 38 de miliardari chinezi, a căror avere cumulată a crescut cu 177 de miliarde de dolari.
Hui Ka Yan, fondatorul dezvoltatorului imobiliar China Evergrande Group, şi-a sporit în 2017 averea cu 25,9 miliarde de dolari, o creştere de 350% faţă de 2016, cea mai mare după cea realizată de Bezos.
Ma Huateng, co-fondatorul serviciului de mesagerie Tencent Holdings, a devenit a doua cea mai bogată persoană din Asia, averea sa aproape s-a dublat în 2017, ajungând la 41 de miliarde de dolari.
Cei mai mulţi miliardari sunt din SUA - 159 de persoane - ei şi-au sporit averile anul acesta cu 315 miliarde de dolari, ajungând împreună la 2.000 de miliarde de dolari.
Cei mai bogaţi 27 de oameni din Rusia au câştigat anul acesta 29 de miliarde de dolari, ajungând la o avere cumulată de 275 de miliarde de dolari, peste nivelul de dinaintea impunerii sancţiunilor economice, în 2014.
Co-fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a avut anul acesta a patra cea mai mare creştere a averii, de 45%, sau 22,6 miliarde de dolari, ajungând la 72,6 miliarde de dolari.
În total, cei 440 de miliardari care şi-au majorat averea în acest an au devenit cu 1.050 de miliarde de dolari mai bogaţi.
În schimb, averea miliardarului francez Patrick Drahi a scăzut anul acesta cu 39%, la 6,3 miliarde de dolari, în timp ce prinţul Alwaleed Bin Talal, cel mai bogat om din Arabia Saudită, a pierdut 1,9 miliarde de dolari, ajungând la 17,8 miliarde de dolari, după ce a fost închis din cauza acuzaţiilor de corupţie.
Anul acesta, aproape 60 de miliardari s-au confruntat cu o diminuare a averii, inclusiv Christo Wiese din Africa de Sud, a cărui avere a scăzut anul acesta la 1,8 miliarde de dolari, de la 7,7 miliarde de dolari în august 2016, în urma scandalului din jurul companiei sale, Steinhoff International Holdings NV.
În total, 58 dintre cei 500 de miliardari cuprinşi în indicele Bloomberg Billionaires au pierdut anul acesta 46 de miliarde de dolari.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS