Statele UE vor împărți pentru prima dată o datorie comună. Plan istoric pentru relansarea economică a Europei, după pandemie
Peste jumătate dintre companiile din România consideră "critică" şi "foarte critică" situaţia generată de pandemie. O treime estimează că recuperarea va oscila între 12 şi 24 de luni
Isărescu: ”Evoluţiile în planul sănătăţii continuă să genereze incertitudini şi riscuri majore.” Câți bani a injectat BNR în piață
Analiză XTB: Frânarea abruptă a activităţii este posibil să fi condus la o scădere a economiei de până la 9% în trimestrul al doilea
România a încasat cele 3,3 mld. dolari împrumutate săptămâna trecută de pe piețele de capital. Este cea mai mare sumă atrasă în moneda SUA
Rădulescu, BNR: Deficitul public al României ar putea depăşi nivelul de 9%, fără majorarea pensiilor de la 1 septembrie. Situaţia este extrem de serioasă şi de sensibilă
Cu ce este diferită criza de acum față de cea din 2008. Rădulescu, BNR: Datele generale sunt mult mai bune din toate punctele de vedere
Viceguvernator BNR: Economia va începe să crească din trimestrul trei, dar revenirea nu va fi la fel de bruscă precum scăderea. Prognozele indică o contracţie de 6%, în 2020
Bundesbank: Economia germană a început redresarea în urma pandemiei, după ce atins cel mai dificil moment luna trecută
Doi din trei oameni de afaceri cred că economia Europei își va reveni rapid în urma recesiunii cauzate de pandemie. Domeniile care se refac cel mai repede
Cum stau băncile din România, în contextul pandemiei. Economist BNR: Băncile au o expunere de 75% în sectoarele economice afectate puternic şi mediu
Premierul anunță că Executivul european a aprobat schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor pentru companiile mari. Câți bani primesc firmele
McKinsey: Economia globală scade cu până la 8% din cauza pandemiei, procent pe care îl va recupera în două decenii. România ar putea înregistra un salt de 9%, până în 2040
Cîţu: Rămân la opinia că estimarea Comisiei Europene privind scăderea economică este prea pesimistă, dacă ne uităm la ce se întâmplă în România astăzi
Comisia Europeană previzionează un declin al economiei României de 6% în 2020, urmat de o creştere de 4% în 2021. Deficitul bugetar explodează și depășește 11% anul viitor
Coface: Anul 2020 va fi marcat de cea mai gravă recesiune de la criza financiară din Asia din 1997-1998. Cu cât se contractă marile economii ale lumii
Cum va ieși economia mondială din pandemie și care vor fi câștigătorii crizei. Saxo Bank: Cheltuielile guvernamentale din multe ţări vor depăși 50% din PIB
Ministrul Finanţelor: "Criza actuală este mai gravă ca Marele Crah din 1929." Cum a început cea mai lungă și profundă criză economică din istorie
Christine Lagarde: Revenirea din pandemie va fi una limitată și va schimba permanent anumite părţi ale economiei
Coface: Țările în care trăiesc cei mai mulți români vor fi cele mai afectate de criza COVID-19, cu scăderi economice cu două cifre în 2020
Cum arată programul de relansare economică pentru România. Câți bani nerambursabili primesc firmele din turism, transporturi, industria alimentară și evenimente
Europa se ridică după pandemie. Markit: Scăderea record a economiei în zona euro s-a atenuat în iunie
Klaus Iohannis discută, la Cotroceni, cu premierul, ministrul Finanțelor si cu cel al Economiei despre criza economică generată de pandemie
Rate de sute de mii de lei, amânate de clienții băncilor. ARB: 90% din solicitări au fost soluționate
BestJobs: 30% dintre angajatori continuă recrutările planificate înainte de coronavirus. Ce specialiști se caută pe piața muncii, pentru relansarea afacerilor post-pandemie
Orban: Pensiile vor fi majorate astfel încât să poată fi plătite. Creşterea cu 40% nu poate fi susţinută financiar
Cea mai mare economie a Europei a depăşit cea mai dificilă perioadă și începe redresarea, după pandemie
Planul de susținere a economiei post-pandemie: ajutoare de stat pentru companiile mari și investiții green field și granturi pentru IMM-uri. Când va fi lansat
Dăianu: “Consiliul Fiscal estimează, într-un scenariu mijlociu, o cădere economică de 4-6% şi un deficit bugetar de 8-9%.” Cum arată scenariul pesimist
Economia Franţei trece prin cea mai gravă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial, cu o scădere de 17% în T2
Liderii UE nu au ajuns la un acord pe planul de relansare economică post-pandemie și continuă negocierile în iulie. Ce țări resping propunerea CE
Peste 42 de milioane de locuri de muncă din UE sunt în pericol, din cauza pandemiei. Țara în care aproape jumătate din angajați au fost trimiși in șomaj tehnic
Ministrul Finanțelor anunță scăderea ratei inflației la 1,8% și anticipează o “revenire rapidă în V” a economiei, începând cu trimestrul al treilea
Isărescu: “Riscurile principale la adresa economiei şi a finanţelor ţării ţin de evoluţiile în planul sănătăţii publice.” Câți bani a eliberat BNR în piață
PwC: Majoritatea companiilor au depăşit etapa de răspuns imediat la criză, dar sunt preocupate de posibila apariţie a unui nou val al pandemiei
Guvernul a aprobat scutirea şi prorogarea termenelor de plată a unor impozite pentru firmele afectate de criza generată de coronavirus
Deloitte: Directorii financiari din România estimează o scădere a cererii interne și o diminuare a veniturilor, în următorul an. “Am început să ne obişnuim cu noua normalitate”
Țara din UE care oferă bani gheață populației, pentru stimularea economiei
BNR: Economia României va suferi o contracție severă în T2, dificil de anticipat. Creşterea neobişnuit de amplă a deficitului bugetar este îngrijorătoare și va avea impact asupra anilor viitori
Țara din UE pe care până și Germania o ia drept model de prudență bugetară trece de la ani la rând de excedent la un deficit de 10%. Deciziile premierului miliardar al Cehiei
BCE cere băncilor să injecteze bani în economiile europene și să acorde credite, în perioada crizei pandemice
Prăbușire istorică pentru economia britanică, în aprilie: “Efectiv, toate sectoarele economiei au fost afectate de criza pandemică”
Vasilescu (BNR): Marile probleme ale României în prezent sunt legate de cercul vicios al deficitelor. În trimestrul doi va fi sigur o scădere economică mare
OECD: Economia globală va înregistra cel mai semnificativ declin pe timp de pace din ultimii 100 de ani
Irlanda şi România au înregistrat cele mai mari creşteri ale PIB-ului din UE, în T1. Italia și Franţa s-au prăbușit, cu o scădere de peste 5%
Cum a obținut România cea mai mare creștere economică din UE, în plină pandemie. INS: Avansul de 2,4% în T1, datorat consumului populaţiei
SUA au intrat în recesiune, încheind cea mai lungă perioadă de creștere din istorie. BM: Economia globală traveresează "cea mai profundă" criză de la Al Doilea Război Mondial
Țara în care trăiesc peste un milion de români se așteaptă la o prăbușire a PIB-ului în 2020. Scenariul cel mai pesimist indică noi valuri ale epidemiei, urmate de restricţii
Topul celor mai sigure țări din lume pe timp de pandemie. România, mai sigură ca SUA, Suedia și Franța
Industria Germaniei a înregistrat în aprilie o scădere istorică, din cauza pandemiei. Cea mai mare economie a Europei va avea un declin nemaiîntâlnit pe timp de pace
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |