Industria Germaniei a înregistrat în aprilie o scădere istorică, din cauza pandemiei. Cea mai mare economie a Europei va avea un declin nemaiîntâlnit pe timp de pace
Industrie
Producţia industrială din Germania a înregistrat în aprilie o scădere istorică, de 17,9%, peste estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, de 16%, motivul fiind pandemia de coronavirus care a obligat companiile să îşi reducă activităţile.
Datele publicate luni de Biroul de Statistică din Germania arată că producătorii de bunuri de capital au consemnat cea mai mare scădere a producţiei, de 35,3%. Producţia din sectorul construcţiilor s-a contractat cu 4,1%, iar cea din sectorul energiei cu 7,2%.
Potrivit Ministerului Economiei, restricţiile legate de coronavirus au început să fie aplicate la jumătatea lunii martie, dar impactul complet a fost resimţit în aprilie.
”A fost atins nivelul minim. Odată cu relaxarea treptată a măsurilor de protecţie şi reluarea producţiei în industria auto, redresarea economică începe acum”, a arătat ministerul, potrivit Agerpres.
Aceste date întăresc aşteptările că economia germană va înregistra în trimestrul al doilea cel mai puternic declin de la Al Doilea Război Mondial.
”Produsul Intern Brut se va contracta probabil cu peste 10% în trimestrul al doilea, o scădere care nu a mai avut loc pe timp de pace”, a declarat un economist al VP Bank Group, Thomas Gitzel.
Pe ansamblul anului 2020, guvernul anticipează că PIB-ul va scădea cu 6,3%, presupunând că pachetul de măsuri fiscale de stimulare de 130 de miliarde de euro va contribui la intensificarea activităţilor economice în a doua jumptte a anului.
Institutul de economie Ifo a anunţat luni că producătorii se aşteaptă ca nivelul producţiei să scadă în continuare în următoarele trei luni, dar într-un ritm mai lent.
Potrivit Ifo, indicele referitor la aşteptările legate de producţie a crescut la -20,4 puncte în luna mai, de la -51 de puncte în aprilie, înregistrând cea mai mare creştere lunară de la reunificarea Germaniei, în urmă cu trei decenii.
“Asta înseamnă doar că prăbuşirea se aplatizează acum”, a subliniat directorul pentru sondaje al Ifo, Klaus Wohlrabe.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS