Prăbușire istorică pentru economia britanică, în aprilie: “Efectiv, toate sectoarele economiei au fost afectate de criza pandemică”
Londra, Marea Britanie, Brexit
Economia britanică s-a contractat în aprilie cu 20,4%, comparativ cu luna precedentă, cel mai semnificativ declin lunar de când se publică aceste date, respectiv 1997, a anunţat Oficiul Naţional de Statistică (ONS).
Scăderea PIB-ului Marii Britanii "este de aproape zece ori mai cuprinzătoare decât cel mai semnificativ declin de dinaintea epidemiei", a explicat Jonathan Athow, statistician în cadrul ONS.
"Efectiv toate sectoarele economiei au fost afectate, cea mai semnificativă contribuţie la acest declin istoric venind de la baruri, educaţie, sănătate, vânzări auto. De asemenea, scăderi semnificative s-au înregistrat în industrie şi în construcţii, iar comerţul Marii Britanii cu restul lumii a fost puternic afectat de pandemie", a adăugat Athow, potrivit Agerpres.
Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat în aprilie un declin cu 19%, pe fondul dificultăţilor cu care s-au confruntat agenţiile de turism şi hotelurile în urma introducerii restricţiilor.
În perioada februarie - aprilie 2020, economia britanică s-a contractat cu 10,4%. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin de 18,4% în aprilie şi de 10% în perioada februarie - aprilie 2020.
"Aşa cum se întâmplă în multe economii din întreaga lume, pandemia are un impact sever asupra economiei noastre", a afirmat ministrul britanic de Finanţe, Rishi Sunak.
Şi Banca Angliei a avertizat că se aşteaptă în acest an la o contracţie istorică de 14% a economiei britanice, ceea ce ar fi cea mai gravă prăbuşire înregistrată de Regatul Unit în peste 300 de ani.
Luna trecută, Banca Angliei a dat publicităţii ceea ce numeşte "un scenariu ilustrativ", potrivit căruia Produsului Intern Brut al Marii Britanii se va contracta cu 14% în 2020, urmând să îşi revină cu un salt de 15% în 2021.
Acest scenariu se bazează pe ipoteza că măsurile de distanţare socială şi schemele de sprijin guvernamental vor rămâne în vigoare până la începutul lunii iunie, după care vor fi retrase treptat. Conform acestui scenariu, Banca Angliei se aşteaptă la o prăbuşire cu 25% a PIB-ului în perioada aprilie-iunie, comparativ cu trimestrul precedent, precum şi o dublare a ratei şomajului, până la 9%.
"Cu toate acestea, pe măsură ce economia evoluează, Banca va acţiona aşa cum este necesar pentru a asigura stabilitatea financiară şi monetară care este esenţială pentru prosperitatea pe termen lung", a declarat guvernatorul BoE, Andrew Bailey.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS