Jumătate dintre români plănuiesc să-şi schimbe locul de muncă, în anul pandemiei. 10% se așteaptă să fie daţi afară, iar 11% cred că le va fi redus salariul
ANOFM: Niciunul din cei 900.000 de angajați în şomaj tehnic n-ar trebui să-şi piardă locul de muncă. Ce procent plătește statul din salariile celor care se întorc la muncă
Pandemia i-a învățat pe români să pună bani de-o parte. 63% dintre angajați ies mai bogați din starea de urgență și spun că nu vor renunța să economisească nici după 15 mai
Salariul mediu net a crescut aproape de 3.300 lei, în martie. Domeniul în care câștigul salarial a depășit 8.000 de lei în mână
Orban anunță un program de investiţii “fără precedent” în infrastructura de transport, care va crea “cel puţin 250.000 de locuri de muncă”. Ce sprijin primesc IMM-urile
Cea mai mare economie a lumii a pierdut, într-o singură lună, un număr record de angajați, cât întreaga populație a României
Jumătate dintre angajații români cred că economia trebuie repornită cu orice risc și așteaptă să se întoarcă la birou în această vară
Orban: După 1 iunie, va continua plata şomajului tehnic numai pentru domeniile economice în care vor continua să existe restricţii
Angajatorii au stopat suspendarea contractelor de muncă, însă peste 320.000 de români au rămas fără loc de muncă. Cât va plăti statul din salariile celor reangajați
Orban: Statul va plăti între 35% și 41,5% din salariul brut al salariaților pe care companiile îi reangajează, după șomajul tehnic
Două milioane de români suferă de depresie, iar burnout-ul scade productivitatea muncii cu 80%. Cum putem avea acces 100% digital la servicii psihologice
Cinci pași pentru întoarcerea la birou, după perioada de muncă de acasă. Cum vor arăta spațiile de lucru, în contextul pandemiei, și ce sume vor investi angajatorii
Comunitatea de business germană solicită introducerea urgentă în România a sistemului de muncă flexibilă “Kurzarbeit”, care a salvat sute de mii de joburi în Germania
Numărul contractelor de muncă suspendate a scăzut cu aproape 30%, la 725.200. Cum se va acorda indemnizația de șomaj tehnic, după 15 mai
Cât vor cheltui companiile cu sănătatea fiecărui angajat care se întoarce la muncă. OIM: Revenirea la birou ar putea genera un nou val de infectare cu coronavirus
Guvernul va prelungi măsura plăţii şomajului tehnic pentru două săptămâni sau o lună, după încetarea stării de urgență. Ce companii vor primi ajutor de la stat
Cine va mai beneficia de șomaj tehnic, după data de 15 mai. Orban: Gândim posibile măsuri de protejare a angajaţilor la locul de muncă sau în relația cu clienţii
Locurile de muncă din România, cele mai periculoase din UE. Rata accidentelor de muncă mortale, mai mult decât dublă față de media europeană
Întoarcerea angajaților la muncă ar putea genera un nou vârf al pandemiei cu coronavirus. Avertismentul Organizaţiei Internaţionale a Muncii
Fără șomaj tehnic, din 15 mai. Statul lucrează la un pachet de măsuri care să sprijine mediul de afaceri
Ghid pentru întoarcerea la birou în siguranţă. Cum se schimbă felul în care lucrăm, după pandemie
Peste 10.000 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic doar într-o zi. Numărul contractelor de muncă suspendate a ajuns la 1.035.585
Cum își protejează angajații cea mai mare economie a Europei. Guvernul german lansează noi măsuri de 10 mld. euro
Țara în care peste jumătate dintre angajaţii din sectorul privat sunt în şomaj tehnic. Este a doua economie a UE, după Germania
Cel mai mare producător de anvelope din lume redeschide progresiv două din cele trei fabrici din România. Câți angajați se întorc la muncă
Numărul contractelor de muncă suspendate de la începutul stării de urgenţă a scăzut cu peste 100.000. Patronii spun că încearcă să păstreze salariile şi angajaţii, în ciuda crizei
Numărul contractelor de muncă suspendate de la declararea stării de urgenţă a scăzut sub un milion. Companiile au cerut șomaj tehnic pentru 562.000 de angajați
Ministrul Economiei anunță un pachet de finanţare 750 mil. euro pentru IMM-uri. Statul vrea să plătească o parte din salariul oamenilor reangajați după șomajul tehnic
Coronavirusul a spulberat primele de Paști: 80% dintre angajați nu mai așteaptă un bonus de sărbători. Românii au tăiat de pe listă achiziția de haine noi și de cadouri
Cu cât își plătește IKEA angajații aflați în șomaj tehnic, după ce suedezii au închis magazinele din București
Peste 1,04 milioane de angajați au contractele de muncă suspendate, iar aproape 216.000 au rămas fără job, din cauza crizei COVID-19
Câştigul salarial mediu net a fost de 3.202 lei în februarie, cu 13 lei mai mult față de luna precedentă. În ce domeniu se câștigă 7.500 lei/lună
Studiu: Munca de acasă determină românii să facă economii considerabile. Cel mai mare dezavantaj: socializarea directă cu colegii
Ministrul Muncii anunță că 56.000 de companii au solicitat şomaj tehnic pentru aproape jumătate de milion de angajaţi
Producător gigant de medicamente împrumută angajați de la IKEA România, pentru a face față cererii crescute din această perioadă
Peste 200.000 de români au rămas fără slujbe, de la instituirea stării de urgență. Angajatorii au suspendat mai mult de un milion de contracte de muncă
OIM: Pandemia cu coronavirus este cea mai gravă criză pentru angajați, după Al Doilea Război Mondial. 195 de milioane de locuri de muncă vor dispărea
Un milion de români au contractele de muncă suspendate, din cauza crizei generate de coronavirus. Aproape 200.000 de angajați au rămas fără loc de muncă
Criza COVID-19 a schimbat radical viața românilor. Mai mult de jumătate au fost afectaţi la locul de muncă şi consideră că abia peste un an va fi din nou ca înainte
Codul Muncii a fost modificat din nou. Ce zile libere în plus primesc angajații din învățământ
Trei din zece angajaţi români lucrează de acasă, din cauza crizei COVID-19. Ce impact are munca de la distanță asupra activității zilnice
Ministrul Muncii: Companiile au concediat peste 155.000 de angajați și au trimis în șomaj tehnic 800.000, de la izbucnirea criziei COVID-19 în România
Gigant auto german, cu peste 20.000 de angajați în România, lovit puternic de coronavirus. Grupul Continental, forţat să închidă peste 40% din unităţi la nivel global
Angajatorii pot depune online, începând de astăzi, solicitările pentru şomaj tehnic. Companiile au termen de 3 zile pentru a vira banii către angajați
PwC România: Mai mult de o treime dintre companii au întrerupt total sau parţial activitatea, după declararea stării de urgenţă. 27% vor apela la şomaj tehnic
Angajatorii au suspendat contractele de muncă pentru 500.000 de angajați, din cauza crizei COVID-19. Ministrul Muncii se așteaptă la un număr dublu
Angajatorii aveau, în 2019, peste 50.000 de locuri de muncă vacante, un sfert în industria prelucrătoare. Deficit de personal este și în administrație și sănătate
Ministrul Muncii: Ne pregătim pentru un milion de contracte e muncă suspendate, cu un impact bugetar de 4 mld. lei. Calculul a fost făcut pentru perioada stării de urgență
Cine poate primi de la stat șomaj de maximum 4.000 de lei. Ministrul Muncii anunță 400.000 de contracte de muncă suspendate
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |