Salariul mediu net a crescut aproape de 3.300 lei, în martie. Domeniul în care câștigul salarial a depășit 8.000 de lei în mână
Lei, bani
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.294 lei în luna martie a acestui an, în creştere cu 92 lei faţă de luna precedentă şi cu 7,1% comparativ cu martie 2019, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 8.289 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 1.605 lei.
În luna martie 2020, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.386 lei, cu 143 de lei (+2,7%) mai mare decât în februarie 2020.
În martie 2020, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 20,9% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 18,3% în fabricarea produselor din tutun; între 9,0% şi 15,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea băuturilor, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere; între 5,0% şi 8,0% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi de editare, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna februarie 2020 au fost cauzate de întreruperi ale activităţii, intrarea în şomaj tehnic, nerealizări de producţie ori încasări mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) în unele activităţi economice.
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate şi de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 9,9% în hoteluri şi restaurante, respectiv cu 6,6% în activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii; între 3,5% şi 6,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), transporturi aeriene, extracţia cărbunelui superior şi inferior, activităţi de spectacole, culturale şi recreative; între 1,0% şi 3,5% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea de mobilă, fabricarea produselor textile, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, telecomunicaţii.
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-2,2%), respectiv administraţie publică (-0,4%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară creştere (+0,4%) comparativ cu luna precedentă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS