Miliardarul chinez Jack Ma apare pentru prima dată în public de la sfârşitul lui octombrie, după ce dispariția sa a trezit suspiciuni
Ofensiva împotriva Chinei. SUA iau în considerare interzicerea investiţiilor în Alibaba şi Tencent, în timp ce bursa de pe Wall Street delistează trei companii telecom chineze
Dispariţia din viaţa publică a miliardarului Jack Ma, fondatorul Alibaba, a alimentat speculaţiile cu privire la soarta miliardarului, după ce autorităţile chineze au luat în vizor afacerile sale
Beijingul a lansat o investigaţie antitrust împotriva grupului Alibaba şi a afiliatei sale Ant Group, o lovitură pentru Jack Ma, cel mai faimos antreprenor din China
Vânzări record în China, cu ocazia Zilei Celibatarului, semn că a doua economie a lumii a depășit efectele negative ale pandemiei
Premieră în istoria de 77 de ani a grupului IKEA. Suedezii încep să vândă mobilă în China pe o platformă online, care aparține Alibaba
Cea mai valoroasă listare din acest an. Acțiunile gigantului Alibaba, rivalul de temut al Amazon, au debutat pe bursa de la Hong Kong
Revine la profesorat, după ce a pus pe picioare o companie de 500 mld. de dolari. Povestea celui mai bogat chinez, fondatorul rivalului de temut al Amazon
Ce discută când se întâlnesc doi dintre vizionarii planetei. Directorul Tesla, Elon Musk, față în față cu fondatorul Alibaba, Jack Ma
Reuters: Gigantul chinez de retail online Alibaba îşi amână listarea de 15 mld. dolari la Hong Kong, din cauza protestelor
Amazon, învins pe piața din China. Gigantul american nu poate face față rivalilor locali și închide magazinul online
Fondatorul Alibaba, redevine cel mai bogat chinez. Ce avere are Jack Ma
Cel mai bogat om din China se întoarce la profesorat, după ce a fondat un gigant de jumătate de trilion de dolari, care concurează cu Amazon
Aliaba devine dealer auto. Renault și Ford își extind parteneriatele cu retailerul online, pentru a-și majora vânzările în China
SUA blochează preluarea MoneyGram de către chinezii de la Ant Financial Services, divizie a gigantului de comerţ online Alibaba
Auchan și Alibaba se aliază pentru a deveni lideri în sectorul distribuției din China
Bătălia giganților din retailul online. Alibaba, la un pas de a-și depăși rivalul Amazon
Seful Alibaba spune ca oamenii trebuie sa invete sa lucreze cu robotii si sa schimbe sistemele de educatie. Jack Ma: “Internetul va provoca schimbari dureroase in economia mondiala”
MoneyGram va ajunge in portofoliul gigantului online chinez Alibaba, pentru 880 mil. dolari
Gigantul online Alibaba vrea sa deschida un centru logistic in Bulgaria
Yahoo transfera participatia la Alibaba, evaluata la 40 mld. dolari, catre o firma nou creata
Sarbatoarea care spulbera Black Friday. Ziua Celibatarului a generat vanzari de peste 9 mld. dolari, in 24 de ore, pentru retailerul online Alibaba
Apple si Alibaba revolutioneaza modul in care ne facem cumparaturile. Cum se transforma telefoanele in instrumente de plata
Fondatorul Alibaba, Jack Ma, a devenit cel mai bogat din China, dupa listarea companiei la bursa din New York. Averea sa depasteste 19,5 mld. dolari
Jack Ma, fondatorul Alibaba, a devenit cel mai bogat om din China, cu o avere de 25 de mld. dolari
Alibaba stabileste un nou record. Suma obtinuta la listarea pe bursa de la New York urca la 25 mld. dolari
Alibaba a lansat un site de comert online in SUA. Cu ce "arma" vin chinezii pe piata dominata de Amazon si eBay
Gigantul chinez de comert online Alibaba, evaluat la 150 mld. dolari, aproape de capitalizarea Facebook
Yahoo! isi ia adio de la China. Gigantul a postat un mesaj de “la revedere” pe varianta asiatica a site-ului sau
Alibaba China a rascumparat cu 7,6 miliarde dolari jumatate din participatia Yahoo in companie
De la chinezi vine rivalul Android. Gigantul Alibaba vrea sa lanseze un nou sistem de operare
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |