Dispariţia din viaţa publică a miliardarului Jack Ma, fondatorul Alibaba, a alimentat speculaţiile cu privire la soarta miliardarului, după ce autorităţile chineze au luat în vizor afacerile sale
Jack Ma, fondator Alibaba
Dispariţia în ultimele două luni din viaţa publică a miliardarului Jack Ma, fondatorul gigantului chinez Alibaba, a alimentat speculaţiile pe reţelele sociale cu privire la soarta miliardarului, în contextul în care autorităţile chineze de reglementare au luat în vizor afacerile sale, transmite Reuters.
Ultima dată când cel mai renumit antreprenor chinez a apărut în public a fost la un forum organizat la Shanghai, la finele lunii octombrie, ocazie cu care a criticat sistemul de reglementare din China, într-un discurs care l-a pus în opoziţie cu oficialii chinezi.
Rezultatul a fost suspendarea procedurii de listare publică iniţială a Ant Group, una dintre diviziile Alibaba, operaţiune evaluată la 37 de miliarde de dolari, scrie Agerpres.
Cotidianul Financial Times susţine că Jack Ma a fost înlocuit de altcineva în poziţia de jurat pentru episodul final al unui show de televiziune pentru antreprenori denumit Africa's Business Heroes. În replică, un purtător de cuvânt de la Alibaba a spus luni că înlocuirea lui Jack Ma a fost determinată de programul încărcat al antreprenorului, dar nu a oferit detalii.
Absenţa lui Jack Ma din viaţa publică a dat naştere la speculaţii pe Twitter, reţea blocată în China, în schimb nu este un subiect de actualitate pe reţelele sociale din China continentală, unde subiectele sensibile sunt deseori cenzurate.
Organismele chineze de reglementare au luat în vizor afacerile lui Jack Ma, după discursul său din luna octombrie, fiind demarată o anchetă antitrust asupra Alibaba, în timp ce diviziei Ant Group i s-a ordonat să îşi separe operaţiunile de creditare de divizia sa de plăţi online.
"Cred că i s-a spus să fie mai discret. Este vorba de o situaţie destul de unică, care are legătură cu mărimea Ant Group şi sensibilităţile ce ţin de reglementarea financiară", a apreciat Duncan Clark, preşedintele firmei de consultanţă BDA China.
În China, principala platformă de comerţ electronic a Alibaba concurează cu firme ca JD.com Inc şi Pinduoduo Inc.
Anul trecut, Alibaba Group Holding Ltd a înregistrat vânzări record de aproximativ 372,3 de miliarde de yuani (56,4 miliarde de dolari), în prima jumătate de oră a Zilei Celibatarilor, cel mai mare eveniment de cumpărături online din lume.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS