Beijingul a lansat o investigaţie antitrust împotriva grupului Alibaba şi a afiliatei sale Ant Group, o lovitură pentru Jack Ma, cel mai faimos antreprenor din China
Alibaba Group
China a lansat o anchetă antitrust împotriva grupului Alibaba şi va convoca afiliata de servicii financiare online a gigantului tehnologic, Ant Group, au anunţat autorităţile de reglementare.
Investigația face parte dintr-o acţiune accelerată a autorităţilor de la Beijing împotriva comportamentului anticoncurenţial pe internet, aflat în plină expansiune în China, şi este cel mai recent eşec pentru Jack Ma, fostul profesor de 56 de ani, care a fondat Alibaba şi a devenit cel mai faimos antreprenor din China.
Cazul survine după suspendarea dramatică, de către autorităţile chineze, luna trecută, a ofertei publice iniţiale planificate pentru Ant, de 37 de miliarde de dolari, care era pe cale să devină cea mai mare din lume, cu doar două zile înainte ca acţiunile sale să înceapă tranzacţionarea la Shanghai şi Hong Kong.
Într-un editorial puternic, Cotidianul Poporului al Partidului Comunist a afirmat că ”dacă monopolul este tolerat şi companiilor li se permite să se extindă într-un mod dezordonat şi barbar, industria nu se va dezvolta într-un mod sănătos şi durabil”, scrie Agerpres.
Autorităţile de reglementare l-au avertizat pe Alibaba cu privire la o practică în baza căreia comercianţii sunt obligaţi să semneze acorduri exclusive de cooperare, care le împiedică să ofere produse pe platformele rivale.
Administraţia de stat pentru reglementarea pieţei (SAMR) a anunţat că a lansat o anchetă referitoare la această practică.
Autorităţile de reglementare a sectorului financiar se vor întâlni, de asemenea, cu reprezentanţi ai diviziei de servicii financiare online, Ant, a grupului Alibaba, potrivit unei declaraţii separate a Băncii Populare din China.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS