Cea mai mare fermă legumicolă bio din zona metropolitană a Bucureștiului a ajuns la 10 hectare
“Legume Fericite”, unul dintre primii trei jucători din sectorul fermelor ecologice certificate din apropierea capitalei, anunță atingerea unei suprafețe cultivabile...
Explozie la fabrica de armament din Cugir. O femeie a murit
Femeia care şi-a pierdut viaţa în deflagraţia produsă luni la o fabrică de armament din oraşul Cugir ieşise iniţial din tunelul de testare a muniţiei, unde a avut...
Încă un eșec în negocierile pentru Brexit. Nu există soluție pentru frontiera irlandeză
Uniunea Europeană şi Londra încă nu au ajuns la un acord asupra modalităţii în care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar,...
Sindicaliștii de la metrou amenință cu greva de avertisment în această săptămână. Ce nemulțumiri au
Sindicaliştii de la metrou ar putea intra în grevă de avertisment, cel mai devreme joi dimineaţă, timp de două ore, dacă se ia o decizie în acest sens în Consiliul...
Leul s-a apreciat ușor în fața euro
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,6586 lei pentru un euro, în scădere cu 0,02 bani faţă de cel din şedinţa anterioară, când moneda unică...
Klaus Iohannis a reclamat la Curtea Constituțională legea de funcționare a Avocatului Poporului
Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, luni, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997...
Liberalii propun ca angajații din privat să primească al 13-lea și al 14-lea salariu, care ar urma să fie deduse din impozitul pe profit
Președintele Organizației Municipale PNL Vaslui, Tudor Polak, susține că liberalii au depus la Camera Deputaților un proiect de lege potrivit căruia salariații din mediul...
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 3,19%, cel mai mic nivel din ultima lună
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,19%, cel mai mic nivel din ultima lună, potrivit...
Bucureşti, al treilea oraş din lume şi primul din Europa la blocaje în trafic
Bucureşti este al treilea oraş din lume şi primul din Europa în privinţa blocajelor înregistrate în trafic, conform clasamentului anual realizat de compania olandeză...
Locurile de parcare care costă mai mult decât mașina. Recordul: 30.000 de lei pe an
De la bătăi şi injurii, lipsa locurilor de parcare din oraşele României naşte zi de zi situaţii absurde, însă apogeul a fost atins în Braşov.
Creșterea prețurilor s-a temperat în octombrie. Rata anuală a inflației a scăzut la 4,3%, de la 5,03% în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în octombrie a scăzut la 4,3%, de la 5,03% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,27%, cele alimentare...
Capitala a depășit milionul de angajați. Ce salarii câștigă bucureștenii
Numărul salariaţilor din municipiul Bucureşti era, la finele lunii august, de 1.016.394 persoane, 79% dintre aceştia lucrând în sectorul serviciilor (exclusiv forţele...
Comisia Iordache dezbate din nou legile justiției. Vizați sunt judecătorii și procurorii
Comisia specială parlamentară, condusă de Florin Iordache, continuă luni dezbaterile asupra amendamentelor la Ordonanţa de urgenţă nr. 92/2018 pentru modificarea şi...
Marea defrișare: Cum trec miile de camioane încărcate cu lemn tăiat ilegal prin sate și oraşe fără ca autorităţile să ia măsuri. Politicienii, principalii responsabili pentru tăierile masive din păduri
O comoară piere sub ochii noștri: pădurea. Aer curat, casă a nenumărate vietăți, locuri din care oamenii își iau energie, moștenirea pe care o lăsăm copiilor noștri.
Autoritățile admit ceea ce FMI și CE spun de câteva luni: economia dă semne de oboseală. Prognoza a revizuit în scădere creșterea economică din acest an și din 2019. Cum evoluează leul
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a revizuit în scădere la 4,5% estimările referitoare la creşterea economiei în acest an, de la 5,5% cât preconiza în luna iulie,...
Guvernul modifică vârsta de pensionare pentru femei. Până la ce vârstă vor putea lucra
Guvernul a decis în ședința de vineri ca femeile să poată opta pentru pensionarea la 65 de ani, în prezent vârsta de pensionare fiind de 63 de ani.
Guvernul desființează peste 4.000 de posturi de la stat, cele mai multe la ANAF. Teodorovici: Administraţia este supraîncărcată şi se vede efectul în economie
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a anunţat sâmbătă că peste 4.000 de posturi din administraţie vor dispărea, implicit funcţii de conducere, iar MFP...
Facebook dă lovitura în Europa: îşi măreşte de patru ori sediul din Dublin și dublează numărul de angajaţi. Compania angajează și români
Facebook îşi va mări de patru ori spaţiul sediului central din Dublin, ceea ce îi va permite să îşi crească de peste două ori numărul angajaţilor, care depăşeşte...
Volkswagen face concurență americanilor de la Tesla. Nemții pregătesc mașini electrice sub 20.000 euro
Grupul auto Volkswagen intenţionează să vândă maşini electrice cu un preţ sub 20.000 de euro (22.836 de dolari) şi să protejeze locurile de muncă din Germania.
Europa se teme de chinezi. Decizie la Bruxelles pentru supravegherea investițiilor străine în UE
UE va încheia foarte probabil înainte de finalul anului un acord pentru supravegherea coordonată a investiţiilor străine, în special a celor dinspre China, a anunţat...
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |