Guvernul desființează peste 4.000 de posturi de la stat, cele mai multe la ANAF. Teodorovici: Administraţia este supraîncărcată şi se vede efectul în economie
Eugen Teodorovici
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a anunţat sâmbătă că peste 4.000 de posturi din administraţie vor dispărea, implicit funcţii de conducere, iar MFP este "cel care dă primul acest exemplu", întrucât cele mai multe posturi vor dispărea din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
"Este vorba şi de posturi bugetate şi nebugetate, pentru că nu cred că e cineva care poate să spună altceva decât că administraţia, cel puţin centrală, este supraîncărcată şi vedem clar în economie efectul, la modul în care lucrează. Foarte multe blocaje, foarte multe prevederi legale, care ar trebui să schimbe în bine mersul economiei, şi nu se schimbă, foarte multă rezistenţă la schimbările pe care secolul 21 le impune şi e un prim pas acela de a tăia aceste posturi vacante, fie că sunt ele bugetate sau nebugetate. Ministerele şi-au reţinut posturile care erau deja lansate pentru procedura de concurs. Într-adevăr, MFP este cel care dă primul acest exemplu, pentru că am spus foarte clar de foarte mulţi ani, nu de acum, că este normal să facem acest pas. Ştiu că sunt multe nemulţumiri (...) Dar trebuie să înţelegem cu toţii că decât să stăm să vorbim de ani de zile că bugetul, bugetarii sunt cei care încarcă, haideţi să facem ceva, să luăm o măsură.(...)", a explicat la Antena 3, şeful de la Finanţe, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă este vorba doar de dispariţia posturilor vacante din ministere, Teodorovici a precizat că efectul poate fi şi acela de a duce la dispariţia unor funcţii de conducere în special.
"Ştiţi că în administraţie este un procent de 12% la numărul total de instituţii în care se pot încadra funcţiile de conducere. Dacă funcţiile per total dispar, inclusiv acel 12 % din structură este altul, şi implicit pot dispărea funcţii de conducere. (...) Nu trebuie să avem mai multă muncă? Toţi vrem să fim cu mapa în ţara asta, dar cu munca mai puţin", a adăugat ministrul Finanţelor.
El a precizat că reorganizarea ministerelor a fost unul dintre subiectele de pe agenda întâlnirii de la Guvern cu premierul Viorica Dăncilă, în urmă cu două zile.
"A fost unul dintre subiectele de pe agenda acelei întâlniri, dar cu scopul de a pregăti şedinţa de Guvern şi cred că a fost o măsură foarte bună ca doamna prim ministru să discute înainte de şedinţa de Guvern cu toţi colegii miniştri, pentru a vedea exact de la caz la caz dacă mai sunt avize de luat, observaţii, puncte de vedere", a adăugat Teodorovici.
Numărul de posturi în aparatul administrativ urmează a fi redus, diminuarea cea mai mare a numărului de angajaţi urmând să fie aplicată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform unui proiect de Hotărâre publicat de Ministerul Finanţelor Publice.
Astfel, proiectul prevede pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru aparatul propriu şi structuri subordonate, un număr maxim de 24.306 posturi, inclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
La Ministerul Afacerilor Externe un număr maxim de posturi de 2.421, exclusiv demnitarii, cabinetul ministrului, cabinetul ministrului delegat şi cabinetele secretarilor de stat din subordinea ministrului delegat, din care 938 în centrala MAE. Numărul maxim de posturi prevăzut pentru serviciul exterior este de 1.483.
Pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sunt prevăzute 839 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora, la Ministerul Finanţelor Publice, numărul de posturi din aparatul propriu al ministerului este de 1.815, exclusiv demnitarii, iar Ministerul Justiţiei va dispune de un aparat administrativ propriu, organizat la nivel de direcţii, servicii, birouri, denumite în continuare compartimente administrative, şi compus din 390 posturi, exclusiv demnitarii, posturile aferente cabinetului ministrului şi cele ale Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe (DIPFIE) şi Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP).
Aparatul propriu al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale va avea un număr maxim de 359 posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului., iar numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Tineretului şi Sportului va fi de 138, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
Numărul maxim de posturi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi unităţilor aflate în subordinea acestuia va fi de 13.999, din care 638 aparatul propriu al ministerului, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, cel al Ministerului Mediului va fi de 262 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, iar al Ministerului Transporturilor de 430, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.
Ministerul Educaţiei Naţionale va avea un număr de 458 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului şi Ministerul Sănătăţii de 317 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, din care: 10 posturi aferente Unităţii de Management al Proiectului Băncii Mondiale, 14 posturi, pe perioada de realizare a obiectivelor investiţionale privind construcţia a 8 spitale regionale şi un post pentru Unitatea de coordonare pentru evaluarea tehnologiilor medicale.
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale are prevăzut un număr maxim de 180 de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale 178 de posturi, Ministerul Economiei 166 posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor, Ministerul Energiei, pentru aparatul propriu, 231, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora, Ministerul Fondurilor Europene şi unităţile subordonate - 1.322 şi Ministerul Turismului 223 posturi, finanţate integral de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
Numărul maxim de posturi pentru Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, aparatul propriu, va fi de 297, din care 83 de posturi se vor utiliza pentru birourile care constituie reţeaua economică externă şi pentru reţeaua externă de promovare a comerţului exterior şi investiţiilor străine, iar pentru Ministerul Cercetării şi Inovării de 140 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
La Ministerul Apelor şi Pădurilor este prevăzut un număr maxim de posturi de 201 exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului şi la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul 50, exclusiv demnitarii şi cabinetele demnitarilor.
"Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al conducătorului instituţiei, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri", se menţionează în proiect.
Pe acelasi subiect: