Premierul Scoției aduce din nou în discuție independența țării și cere aceleași reguli speciale aplicabile Irlandei de Nord, după Brexit
Comisia Europeană anunță “progrese suficiente” în prima fază a negocierilor pentru Brexit. Ce condiții trebuie să respecte Marea Britanie în perioada de tranziție
Tensiune în creștere în Irlanda de Nord. Manifestaţie la Belfast împotriva introducerii unei frontiere cu Irlanda, după Brexit: ”Armele vor vorbi din nou”
Theresa May își pierde aliatul-cheie în negocierile pentru Brexit. Frontiera irlandeză va marca viitorul Marii Britanii în afara UE
UE şi Londra se apropie de încheierea unui acord în prima fază a negocierilor pentru Brexit. Ce se întâmplă cu frontiera irlandeză
Granița irlandeză, punctul cheie al negocierilor pentru Brexit. Marea Britanie pune condiții pentru continuarea discuțiilor
Scenariul “catastrofal” al unui “hard Brexit”: graniță între Irlanda și Irlanda de Nord și niciun acord pe drepturile cetățenilor
Pacea din Irlanda de Nord, amenințată de conflictul comercial dintre SUA și Canada pe avioanele produse de Bombardier
Pacea din Irlanda de Nord, după Brexit, primordială pentru Londra. Regatul Unit promite că nu va trasa graniță între Belfast și Dublin
Brexitul ar putea schimba harta Europei. La Dublin se vorbește despre unificarea Republicii Irlanda cu Irlanda de Nord
Londra si Bruxelles-ul incep negocierile pe fond, pe tema “divortului”. Drepturile cetatenilor, “factura” pentru Brexit si granita dintre Dublin si Belfast, cele mai spinoase subiecte de discutie
Irlanda de Nord, piatra de incercare in negocierile pentru Brexit. Ce solutii au UE si Regatul Unit pentru evitarea reaprinderii conflictului dintre Dublin si Belfast
Irlanda de Nord va primi un miliard de lire sterline suplimentare, in baza unui acord semnat de unionisti si conservatorii Theresei May, pentru sustinerea Guvernului
Brexitul schimba harta Europei. Europenii vor sa pastreze Irlanda de Nord in UE, decizie care ar alimenta miscarile secesioniste din Scotia si Catalonia
Guvernul de la Londra “curteaza” provinciile-problema, inaintea declansarii Brexitului. Scotia si Irlanda de Nord ameninta cu ruperea de Regat, dupa iesirea din UE
Brexitul alimenteaza miscarile secesioniste in Marea Britanie. Dupa Scotia, Irlanda de Nord vrea ruperea de Regat si unirea cu Republica Irlanda, pentru a ramane in UE
Irlanda de Nord redevine butoiul cu pulbere din Regatul Unit. Revenirea la asa-numita “hard border” cu Irlanda, in urma Brexitului, ar putea reactiva IRA si conflictul din Ulster
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |