”Progrese suficiente” s-au înregistrat în prima fază a negocierii Brexitului, a anunţat vineri, la Bruxelles, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker, în urma unei întâlniri cu premierul britanic Theresa May, deschizând astfel calea negocierii viitoarei relaţii între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, anunță BBC News.
Acordul cu privire la ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană este necesar să fie gata până în octombrie 2018, a declarat vineri negociatorul şef al UE însărcinat cu Brexitul Michel Barnier.
”Vom avea nevoie să avem o versiune definitivă a acordului de retragere gata în octombrie 2018, adică în mai puţin de un an”, a declarat negociatorul european într-o conferinţă de presă.
Theresa May s-a dus vineri dimineaţa la Bruxelles, în urma unor negocieri, în noaptea de joi spre vineri, asupra problemei frontierei irlandeze, scrie
News.ro.
Premierul a anunţat că nu va exista o frontieră ”dură” între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda şi că Acordul din Vinerea Sfântă va fi respectat.
Cetăţenii europeni din Regatul Unit ”vor putea să trăiască în continuare ca înainte”.
”Rezultatul de astăzi este, desigur, un compromis”, a declarat Juncker în conferinţa de presă comună cu May. Negocierile au fost ”dificile atât pentru Regatul Unit, cât şi pentru UE”, a adăugat el.
Să se ajungă în acest punct ”a necesitat concesii de o parte şi de cealaltă”, a spus May.
Conducătoarea Partidului Unionist Democratic (DUP) din Irlanda de Nord Arlene Foster s-a declarat vineri ”mulţumită” de modificări potrivit cărora ”nu există vreo linie roşie la Marea Irlandei”.
Tensiunile în provincia britanică Irlanda de Nord crescut în ultimele săptămâni, populația temându-se de reintroducerea unei frontiere ”dure” cu Irlanda, care ar fragiliza Acordul de pace din 1998 care a pus capăt unei perioade de 30 de ani de război civil.
Miercuri seara, aproximativ 100 de persoane au manifestat la Belfast, la apelul partidului naţionalist Sinn Fein, cerând un ”statut special” pentru provincia britanică Irlanda de Nord, după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.
Manifestanţii arborau pancarte prin care cereau să nu existe frontieră între Irlanda de Nord şi vecina sa, Republica Irlanda, după Brexit. ”O majoritate nu vrea Brexitul aici”, a declarat John Finucane, un membru Sinn Fein, amintind că provincia a votat majoritar împotriva acestuia la referendumul din iunie 2016.
Irlanda, satisfăcută de absenţa frontierei cu Irlanda de Nord
Acordul de principiu între Regatul Unit şi Uniunea Europeană asipra primei faze a negocierilor, care prevede menţinerea deschisă a frontierei între Irlanda de Nord şi Irlanda, este un ”rezultat foarte bun” pentru locuitorii insulei, s-a felicitat vineri ministrul irlandez de Externe.
”Acord încheiat! Irlanda susţine ca negocierile Brexitului să treacă în faza a doua, acum că am obţinut garanţii pentru toţi pe Insula Irlandei - care protejează deplin GFA (Good Friday Agreement, Acordul de pace din Vinerea Sfântă), procesul de pace, economia întregii insule şi se asigură că NU VA EXISTA FRONTIERĂ pe insula Irlandei după Brexit”, a scris pe Twitter Simon Coveney. ”Este un rezultat foarte bun pentru toată lumea de pe Insula Irlandei”, a mai scris el.
El prevedea o apropiere a reglementărilor Irlandei de Nord de cele ale Republicii Irlanda, după Brexit, cu scopul de a evita reintroducerea unei frontiere fizice care să controleze circulaţia bunurilor şi persoanelor.
După Brexit, frontiera de 500 de km dintre Irlanda şi Irlanda de Nord va fi singura graniță terestră pe care Marea Britanie o va avea UE. Cum va funcționa această frontieră este un subiect sensibil, datorită istoriei regiunii. Atât Bruxelles-ul, cât și Londra au declarat de-a lungul timpului că o soluție va fi găsită în timpul negocierilor și nu va exista din nou o graniță și puncte de control între cele două Irlande. Însă, până în prezent, nu a fost făcută nicio propunere concretă.
Timp de trei decenii, ciocniri sângeroase au avut loc între naționaliștii irlandezi catolici, pe de o parte, și protestanții unioniști, pe de altă parte, conflict soldat cu 3.600 de morți. Pacea a fost restabilită în urmă cu 20 de ani. În 1998, Acordul de pace din Vinerea Mare (“Good Friday Agreement") a pus capăt acestei perioade de înfruntări confesionale, conflict catalogat că fiind unul dintre cele mai sângeroase din Europa de după război.
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi Republica Irlanda au aderat împreună la UE, în 1973, într-o perioada în care violenţele şi atacurile teroriste puseseră stăpânire pe Belfast. Controalele de la graniţa dintre cele două ţări au fost eliminate în anii ’90, când cele două state au devenit parte a pieţei unice europene, iar Acordul din Vinerea Mare din 1998 a dus la încetarea ostilităţilor dintre republicanii catolici care luptau pentru unificarea Irlandei şi protestanţii unionişti loiali Regatului Unit.
Tusk: Marea Britanie trebuie să respecte bugetul şi legislaţia UE în perioada de tranziţie după Brexit
Marea Britanie trebuie să respecte 'întreaga legislaţie a UE, inclusiv pe cea nouă', să-şi achite contribuţiile care îi revin la facturile UE şi să accepte supravegherea judiciară în timpul perioadei de tranziţie după Brexit, a afirmat vineri la Bruxelles preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
'Avem condiţiile noastre', a afirmat Tusk în legătură cu cererea Marii Britanii de acordare a unui timp suplimentar pentru a stabili relaţia sa viitoare cu Uniunea Europeană după martie 2019.
Convorbirile cu privire la un acord de tranziţie ar trebui să înceapă imediat, a declarat Tusk, menţionând că va fi necesar un dialog separat privind viitoarele relaţii între Marea Britanie şi UE.
Preşedintele Consiliului European, instanţă care reprezintă liderii celor 28 de membri ai blocului comunitar, a mai avertizat că 'cea mai dificilă provocare' a negocierilor între Regatul Unit şi UE privind Brexit-ul 'abia urmează să vină'.
După acordul istoric încheiat vineri dimineaţa la Bruxelles între Comisia Europeană şi Regatul Unit privind termenii 'divorţului' de UE, Tusk a atras atenţia: 'Ştim cu toţii că separarea este grea, dar separarea şi construirea unei noi relaţii sunt şi mai dificil de realizat'.