Ministrul Energiei: ”Cea mai mare problemă a sectorului nuclear din România este resursa umană, oamenii se instruiesc la Cernavodă, apoi pleacă în alte ţări”
Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit vineri noapte, pentru remedierea unei defecţiuni
Ambasadorul SUA la Bucureşti: ”Companiile chineze comuniste reprezintă o ameninţare pentru securitatea lumii libere.” Ce planuri au americanii la centrala de la Cernavodă
Ministrul Economiei: Este strigător la cer că am ajuns să importăm energie. România a nevoie de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă
Orban anunță investiţii de 8-9 mld. euro la centrala atomică de la Cernavodă, pentru retehnologizarea reactorului 1 şi construcția reactoarelor 3 şi 4
Un muncitor a murit într-un accident la centrala nucleară de la Cernavodă
Reactorul nuclear 1 de la Cernavodă va fi oprit, începând din 20 iunie, pentru teste și mentenanță
De ce a rupt statul acordul cu chinezii pentru construirea reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă. Ministrul Economiei: "Nu suntem într-o situaţia uşoară”
Neel, OMV Petrom: România a fost de două ori în acest an în pragul unor pene de curent la nivel naţional, cel mai recent caz, săptămâna trecută
Când demarează lucrările la reactoarele nucleare 3 și 4 de la Cernavodă. Cei doi giganți, construiți de chinezi
Reactorul 2 de la Cernavodă, oprit din cauza unei manevre eronate a personalului Transelectrica
Nuclearelectrica: Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă va costa 5 mld. euro. De ce are nevoie România de mai multă energie atomică
Centrala de la Cernavodă, între cele mai performante cinci centrale atomice din lume. Câtă energie a produs de la punerea în funcțiune
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită, după o lună de lucrări de mentenanţă
Giganții nucleari ai Europei. România, între statele care produce cea mai puțină energie atomică
Negocierile cu China Nuclear Power pentru construcția reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă se reiau în septembrie. Proiectul, în valoare de 6,5 miliarde euro
Ziua in care Romania nu mai produce energie nucleara. Nuclearelectrica a oprit si reactorul 1 al centralei de la Cernavoda
Ministrul Energiei: Trebuie urgentat proiectul de constructie a reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Romania nu are bani pentru prelungirea duratei de viata a reactorului 1
Energie nucleara cu bani chinezesti. Banca Industriala a Chinei sustine financiar proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda, evaluat la 6,4 mld. euro
Centrala Nucleara de la Cernavoda va trebui evaluata, pentru prelungirea duratei de viata
Nuclearelectrica vrea sa extinda durata de viata a reactorului 1 de la Cernavoda cu inca 25 de ani. Investitie de 1-1,5 mld. euro, pe zece ani
Ultimii doi investitori privati de la reactorele 3 si 4 CNE renunta la investitie. Statul, prin Nuclearelectrica, ramane unicul actionar implicat in proiect
Abandonarea constructiei reactoarelor 3 si 4 ar aduce pierderi in economie de 3 mld. euro
Probleme de functionare la centrala nucleara de la Cernavoda. Reactorul 1 a fost oprit
Probleme la Cernavoda. Reactorul 2 al centralei nucleare a fost oprit, din cauza unei defectiuni
Cat ne costa sa crestem siguranta centralei nucleare de la Cernavoda VIDEO
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |