Neel, OMV Petrom: România a fost de două ori în acest an în pragul unor pene de curent la nivel naţional, cel mai recent caz, săptămâna trecută
Bec, electricitate
România a fost de două ori în acest an în pragul unui black-out (pana de curent generală la nivel naţional), a declarat, vineri, Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom.
Potrivit lui Neel, cel mai recent caz a fost săptămâna trecută, odată cu oprirea unui reactor de la Cernavodă şi a centralei de la Brazi.
"România a fost foarte aproape de black-out de două ori în acest an, o dată la începutul anului, în iarnă, şi a doua oară zilele trecute, când au fost oprite atât Unitatea 1 de la Cernavodă, cât şi centrala de la Brazi", a spus Neel, prezent la conferinţa "Evoluţia preţului gazelor naturale prin restructurarea sectorului", scrie Agerpres.
Potrivit lui Neel, acest lucru a fost cauzat de lipsa capacităţilor de producţie.
"Nu este suficientă capacitatea de generare şi nu pot fi finanţate investiţiile în noi capacităţi de generare pentru că nu există posibilitatea încheierii unor contracte pe termen lung. Deci trebuie să vindem totul pe o piaţă parţial reglementată, nu poţi finanţa proiecte noi", a arătat Neel, care este şi preşedintele Federaţiei Patronale de Petrol şi Gaze din România.
Săptămâna trecută, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost oprită începând de miercuri, timp de o săptămână, perioadă care a coincis cu o hidraulicitate scăzută şi cu o producţie mică de energie eoliană.
Aceste lucruri au dus la creşterea vertiginoasă a importurilor, România utilizând la capacitate maximă linia de interconectare cu Ungaria.
De asemenea, preţul energiei pe piaţa spot din România a fost cea mai mare din regiune, de multe ori dublu faţă de celelalte ţări.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS