Cel mai slab leu din istorie. Euro atinge un nou maxim istoric, pe fondul crizei politice. Ce curs a anunțat BNR pentru moneda unică
Leul se apreciază semnificativ față de principalele valute. Euro scade sub 4,63 lei, iar dolarul ajunge la minimul ultimilor trei ani
Leul a scăzut ușor în raport cu euro, dar s-a apreciat masiv față de dolarul american și francul elvețian
Vești bune pentru cei cu credite. Leul continuă să se aprecieze față de moneda unică, iar ROBOR scade sub 2%
Oamenii de afaceri consideră că avansul economiei românești se va tempera semnificativ în acest an. Euro ar putea ajunge la 4,75 lei, încă din primăvară
Plătim mai mult decât ungurii, cehii și bulgarii din cauza preţurilor în euro. De ce calculază românii totul în moneda europeană
Leul s-a apreciat în fața principalelor valute. Cursul BNR scade sub 4,65 lei/euro
Leul pierde teren în fața euro. Cursul BNR, aproape de maximul istoric de la finele anului trecut
Leul scade din nou, după două zile de apreciere față de euro. BNR a anunțat un curs de 4,6365 lei/euro
Economiștii estimează scumpiri masive și rate mai mari, în 2018. Leul va fi tot mai slab față de euro
Leul continuă să se aprecieze față de euro. Cursul BNR a ajuns la 4,63 lei/euro
Euro scade aproape de 4,64 lei, după ce a terminat anul 2017 la un maxim istoric față de leu
2017, anul cu dobânzi mai mari și minime istorice ale leului. Moneda națională va continua să se deprecieze și în 2018
Leul termină anul la cel mai scăzut nivel din istorie. BNR a anunțat un curs record de 4,6597 lei/euro. Explicațiile băncii centrale
Leul pierde masiv în fața monedei unice. BNR anunță un curs de 4,6515 lei/euro, cel mai ridicat din ultima lună
Încrederea în economia României a crescut în noiembrie, după cinci luni de scădere. Economiștii estimează o depreciere a leului în 2018
Leul continuă să se deprecieze, înainte de Crăciun. Euro depășește 4,64 lei, la BNR
Leul pierde aproape un ban în fața monedei unice, dar se apreciază față de dolar. Cursul anunțat de BNR
Leul scade în fața euro. BNR a anunțat un curs de 4,6276 lei/euro
Leul continuă să se aprecieze. Cursul BNR a ajuns la 4,6210 lei/euro
Leul a început săptămâna pe apreciere. Cursul anunțat de BNR a scăzut la 4,6260 lei/euro
Leul se depreciază ușor în fața euro, dar se apreciază semnificativ în raport cu dolarul
Leul încheie săptămâna pe apreciere față de euro. BNR anunță un curs de 4,6315 lei/euro
Euro scade spre 4,63 lei, în contrast cu regiunea
Euro coboară aproape de 4,63 lei, în linie cu tendinţa regională
Buget 2018: Guvernul mizează pe un PIB de 907,85 mld. lei, în creştere cu 5,5%, și un deficit sub 3%. Cum va evolua cursul euro/leu
Leul continuă să se aprecieze. Euro coboară aproape de 4,64 lei
Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
Euro coboară ușor, dar se menține peste 4,65 lei
Premierul “ceartă” din nou BNR, pentru că nu a oprit deprecierea leului: “Va trebui să avem o discuţie foarte serioasă şi foarte aşezată”. Reacția bancii centrale
Euro depășește din nou 4,65 lei și se apropie de maximul istoric de acum două zile, pe fondul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului
Increderea în economie, la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani și jumătate. Analiștii anticipează o depreciere a leului și o accelerare a inflației, în următoarele 12 luni
Euro scade sub 4,65 lei la BNR, după recordul istoric atins marți
Încă un record negativ pentru leu. BNR anunță un curs de 4,6551 lei/euro, un nou maxim istoric de la apariția monedei unice
Euro se apropie din nou de 4,65 lei, în linie cu tendinţa regională
Yenul japonez crește spectaculos, după amenințările Coreei de Nord cu bomba atomică în Pacific. Dolarul și francul elvețian nu mai reprezintă o garanție
Euro ajunge la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în raport cu dolarul. Investitorii consideră moneda americană vulnerabilă, în eventualitatea unui conflict în Coreea de Nord
Încrederea în economia românească s-a redus în iulie, pentru a doua lună la rând. Analiștii estimează o depreciere semnificativă a leului
Euro se apropie de 4,6 lei, nivel maxim al ultimelor două luni
Euro se menţine aproape de 4,59 lei, pe o conjunctură internaţională nefavorabilă monedelor emergente
Euro se apropie de 4,59 lei, în linie cu tendinţa regională. Dolarul se depreciază nesemnificativ
Leul se depreciază ușor față de euro, urmând tendința regională
Euro începe să revină spre 4,58 lei, leul fiind susţinut de cererea pentru titluri de stat
Euro rămâne aproape de 4,59 lei, după o posibilă intervenție a bancii centrale, cred analiștii
Euro se apropie de 4,59 lei şi atinge un nivel maxim al ultimelor două luni
Euro depăsește 4,58 lei, în ciuda creșterii economice solide anunțate de INS. De ce s-a devalorizat leul
Euro rămâne peste 4,57 lei, dolarul se îndreaptă din nou către 3,9 lei
Euro se apropie de 4,58 lei, un nou nivel maxim al ultimei luni. Dolarul scade sub 3,9 lei
Euro depăşeşte 4,57 lei şi atinge un nivel maxim al ultimei luni. Dolarul și francul cresc semnificativ
Euro se apropie de 4,57 lei, dolarul și francul se apreciază semnificativ
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |