Leul continuă să se aprecieze față de euro. Cursul BNR a ajuns la 4,63 lei/euro
Euro, curs valutar
Banca Națională a României a anunțat un curs de 4,6304 lei/euro, în a doua sedință din 2018, în scădere cu 0,23% față de ziua precedentă.
Miercuri, euro a scăzut la nivelul de 4,6412 lei, de la recordul istoric de 4,6597 lei/euro,anunțat de BNR pe 29 decembrie 2017.
Anterior, cel mai mare curs euro/leu fusese atins în 21 noiembrie, când moneda unică a urcat la 4,6551 lei/euro.
Joi, leu s-a apreciat în raport cu euro, în linie cu tendinţa regională. Alte monede din regiune, precum zlotul plonez, coroana cehă şi forintul maghiar, s-au apreciat în faţa euro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,8603 lei la 3,8425 lei. Cursul francului elveţian a scăzut de la 3,9623 lei la 3,9389 lei.
Potrivit unei analize CFA România, economiștii se așteaptă ca leul să se deprecieze în următoarele 12 luni, moneda unică urmând să depășească 4,73 lei. Totodată, prețurile ar urma să crească accelerat, ceea ce va alimenta majorarea ratei inflației.
"În ceea ce priveşte cursul de schimb euro-leu, este de remarcat că peste 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,6891, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7329. De asemenea, toţi participanţii anticipează o majorare a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni", se arată într-un comunicat CFA România, remis presei.
Mai multe despre:
#curs valutar
Pe acelasi subiect: