La începutul lunii noiembrie, CNP a revizuit în sus estimările privind creşterea economică a României în acest an la 6,1%, de la 5,6% cât prognozase anterior, scrie News.ro.

Totodată, Guvernul estimează în 2018 un deficit bugetar (cash) la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA va fi de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.

În plus, pentru anul viitor, Guvernul estimează o inflaţie medie de 3,1%, în condiţiile în care BNR estimează o inflaţie de 3,2% pentru finalul anului 2018.

Executivul mizează în 2018 pe un curs mediu de 4,55 lei pentru un euro, uşor peste actualul nivel afişat de BNR, de 4,6422 lei/euro. În 21 noiembrie, euro a atins un nivel record, de 4,6551 lei/euro.

Guvernul prognozează un număr al şomerilor de 351.000 de persoane şi un câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Naţional de Statistică (INS), numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna octombrie a anului 2017, a fost de 451.000 persoane. Câştigul salarial mediu net a fost, în luna septembrie a acestui an, de 2.376 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 12 lei, potrivit datelor publicate recent de INS.

Datoria publică a României se va situa, pe termen mediu (2018 - 2021), sub 40% din PIB, potrivit estimărilor Guvernului. În 30 septembrie 2017, datoria publică a României era de 32,951 miliarde lei, în creştere cu 2% faţă de nivelul înregistrat în 31 decembrie 2016.

În anul 2018 cheltuielile destinate investiţiilor sunt estimate la 38,5 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,2% în PIB, pentru ca în anul 2020 acestea să fie estimate la 53,3 miliarde lei.

Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB.

”Cele mai mari ponderi în totalul veniturilor bugetare în anul 2018 le înregistrează contribuţiile cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8 %, accize 3,3%, impozit pe salarii şi venit cu 2,3 % din PIB”, se arată în proiect.

Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.

Cea mai mare creştere pe orizontul de referinţă o înregistrează cheltuielile cu asistenţa socială datorită măsurilor adoptate în domeniul pensiilor, a majorării indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi a altor drepturi de asistenta sociala, care ajung în anul 2018 la 98,6 miliarde lei, respectiv 10,9 % din PIB”, se arată în proiect.

Totodată, cheltuielile de personal sunt estimate la 81,2 miliarde lei, o creştere de 11,6 miliarde lei faţă de anul 2017, pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunurile şi serviciile vor fi în anul 2018 - 39,9 miliarde lei (4,4% din PIB), în timp ce cheltuielile cu datoria publică sunt estimate la 12,1 miliarde lei ( 1,3 % din PIB), potrivit proiectului.

Cheltuielile cu investiţiile în anul 2018 vor fi de 38,5 miliarde lei ( 4,2% din PIB), în creştere cu 13 miliarde lei faţă de anul 2017, potrivit estimărilor Guvernului.

Guvernul alocă mai mulţi bani pentru Economie, Cultură, Dezvoltare Regională şi Educaţie și taie de la Muncă și Justiție

Guvernul vrea să aloce mai mulţi bani anul viitor pentru mai multe ministere, în special pentru Ministerul Economiei, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, dar vrea să taie din bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei, potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor.

Astfel, Ministerul Economiei ale alocat pentru 2018 un buget de 355,9 milioane lei, o majorare de 104,9%, ”din care 53 milioane lei pentru capitalul social al operatorilor economici din industria naţională de apărare aflaţi sub autoritatea acestuia”.

Ministerul Culturii va avea un buget estimat la 1,12 miliarde lei, o majorare de 50,4%. ”În bugetul acestui minister s-au alocat 150 milioane lei pentru finanţarea manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor prilejuite de aniversarea Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial”, se arată în comunicat.

Ministerul Dezvoltării Regionale va avea 6,21 miliarde lei credite bugetare (majorare cu 30,6% faţă de anul 2017) şi 38,34 miliarde lei credite de angajament.

Ministerul Educaţiei va avea un buget de 8,35 miliarde lei, o majorare cu 19,7% faţă de anul 2017.

O scădere de 36% va fi la Ministerul Energiei, care va avea un buget de 583,3 milioane lei.

Ministerul Muncii va avea un buget de 31,69 miliarde lei, o scădere cu 13,2% faţă de anul 2017. ”Menţionăm că scăderea provine din diminuarea transferurilor de la bugetul de stat, pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat, de la 13.599,1 milioane lei în anul 2017, la 7.408,8 milioane lei în anul 2018”, se arată în comunicat.

Ministerul Justiţiei are alocat un buget de 3,75 miliarde lei anul viitor, o scădere de 0,8%. Ministerul Mediului va avea un buget de 444,9 milioane lei, în scădere cu 5,4%.

Totodată, Guvernul va majora bugetele alocate Administraţiei Prezidenţiale (57,6 milioane lei, majorare de 20,7%), Senatului (buget – 196,0 milioane lei, majorare - 30,3%), Camerei Deputaţilor (buget – 436,2 milioane lei, majorare - 30,6%), Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ) (buget – 128,3 milioane lei, majorare - 9%) şi Curţii Constituţionale (buget – 24,4 milioane lei, majorare - 15,8%).