Numărul cetățenilor europeni pe care Guvernul Marii Britanii i-a expulzat a crescut semnificativ de la referendumul pentru Brexit, deși miniștrii au promis ca garantează...
Deputaţii britanici se pronunţă luni, pentru prima oară, asupra proiectului de lege al Guvernului menit să pună capăt supremaţiei dreptului european, în plină polemică...
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a declarat că discuțiile cu Turcia în ceea ce privește aderarea la UE ar trebui continuate, în contextul în care...
Negocierile pentru Brexit ar trebui să nu treacă la nivelul următor până în decembrie, a declarat președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, ceea ce îndică...
China a acceptat joi ca ONU să ia noi măsuri împotriva regimului nord-coreean după ultimul test nuclear, dar cere şi dialog pentru detensionarea situaţiei, potrivit ministrului...
Parlamentul Cataloniei a aprobat legea care oficializează planurile de organizare, la 1 octombrie, a unui referendum privind declararea independenţei faţă de Spania, transmite...
Guvernul ungar a decis să îşi retragă sprijinul faţă de admiterea României în diverse organizaţii internaţionale, inclusiv OECD.
Marea Britanie şi Uniunea Europeană au poziţii legale foarte diferite în privinţa aşa-numitei note de plată pentru Brexit, a declarat ministrul pentru Brexit, David...
Reputația unor țări precum Statele Unite sau Marea Britanie ca fiind cele mai bune locuri în care să trăiești și să muncești este în cădere liberă în rândul...
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu sediul la Luxemburg a respins miercuri plângerile depuse de Slovacia şi Ungaria împotriva politicii UE a migraţiei,...
Comisia Europeană le va cere miercuri statelor membre UE să evalueze din nou dacă Guvernul polonez încalcă standardele democratice, ceea ce marchează o nouă intensificare...
Marea Britanie vrea să pună capăt liberei circulaţii a muncitorilor după ce iese din Uniunea Europeană şi să limiteze imigraţia europenilor slab calificaţi, potrivit...
După ce Coreea de Nord a făcut, în urmă cu două zile, cel mai puternic test nuclear de până acum, comunitatea internațională a reacționat imediat, susținând că...
Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că s-a întâlnit cu reprezentanţii Băncii Mondiale în România şi cu cei ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), pe care...
Guvernul separatist al Cataloniei a prezentat, luni, un proiect pentru înființarea unei agenții fiscale care să colecteze taxele din provincie, taxe pe care acum ajung...
Guvernul May a anunţat luni după-amiază că este pregătit să treacă la următoarea etapă a negocierilor de ieşire şi să înceapă discuţiile despre relaţia comercială...
Cancelarul Angela Merkel a declarat, în singura dezbatere electorală dinainte de alegerile legislative din Germania, că este în favoarea opririi negocierilor pentru aderarea...
Pagubele materiale provocate în Texas de furtuna Harvey, care a cauzat inundaţii importante săptămâna trecută, ar putea atinge între 150 şi 180 de miliarde de dolari...
Acţiunile asiatice au scăzut, iar yenul, aurul şi titlurile Trezoreriei americane au crescut, după ce regimul din Coreea de Nord a testat duminică o bombă nucleară,...
Negociatorul Michel Barnier a declarat că a abordat întregul proces al Brexitului drept o oportunitate de a-i învăţa pe ”britanici şi pe alţii despre ce însemană...
Instrumente | BID | ASK | Ora |
Introdu suma: | ||
Rezultat: | ||
Rezultat+TVA: |