Bursele europene, la cel mai ridicat nivel din ultima lună, pe fondul încetinirii pandemiei
Bursele europene au închis şedinţa de marţi în creştere, pentru a doua zi consecutiv, pe fondul încetinirii extinderii pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite...
Conducerea unei companii private din România şi-a redus salariile cu 25% şi donează banii Crucii Roșii, pentru medici și spitale
Echipa executivă a companiei Saint-Gobain România a decis să îşi reducă salariile pentru luna aprilie până la nivelul echivalent şomajului tehnic de 75%, în semn...
Pensii pentru urmaşii cadrelor medicale decedate în urma Covid-19. Proiectul, pe ordinea de zi a Senatului
Senatul ar putea dezbate şi vota, miercuri, propunerea legislativă a unor parlamentari PSD care prevede acordarea unei pensii de urmaş copiilor cadrelor medicale decedate...
Orașul chinez Wuhan, focarul pandemiei de COVID-19, iese oficial din izolare
Focarul pandemiei COVID-19, oraşul chinez Wuhan, a început să revină treptat la normal în noaptea de marţi spre miercuri, odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie...
Un milion de români au contractele de muncă suspendate, din cauza crizei generate de coronavirus. Aproape 200.000 de angajați au rămas fără loc de muncă
Un număr de 994.407 contracte individuale de muncă au fost suspendate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă (16 martie), până în prezent, potrivit cifrelor...
IATA: Companiile aeriene nu-şi permit să restituie costul biletelor anulate din cauza pandemiei. Ce soluție au găsit operatorii pentru a-și despăgubi clienții
Companiile aeriene nu-şi pot permite să restituie costul biletelor anulate din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a declarat marţi directorul...
Măsuri impuse de Covid 19 pe piaţa asigurărilor auto RCA şi nu numai
Eforturile susţinute depuse până acum de toate organele competente pentru a reglementa piaţa asigurărilor din România par să nu fi reuşit să egaleze ceea ce a schimbat...
(P) 20 de Metode Prin Care Putem Elimina Plasticul din Viaţa Noastră
Astăzi, plasticul este absolut pretutindeni. Îl regăsim în ambalaje, recipientele de băuturi, la produsele şi ustensilele de înfrumuseţare şi, din nefericire, chiar...
(P) Ușile industriale și ușile antifoc: caracteristici importante
Când vine vorba despre alegerea ușilor, spațiile industriale necesită mai multe măsuri de prevenție și siguranță decât alte locuri.
(P) 4 sfaturi ca să economisești bani când îți renovezi locuința
Adaptarea unui apartament pentru a fi închiriat implică realizarea unor îmbunătățiri. Modernizarea lui pentru a-l potrivi nevoilor tale schimbătoare înseamnă alte...
Blue Air, în picaj din cauza coronavirusului. Low-costul românesc a solicitat un credit de salvare de la stat
Compania aeriană Blue Air a solicitat, în martie, un credit de salvare, sub forma unui împrumut cu dobândă preferenţială acordat într-o situaţie de criză majoră,...
EXCLUSIV: Guvernul României a semnat un împrumut de un miliard de euro de la Banca Mondială
Guvernul României a semnat un memorandum privind un împrumut cu o valoare indicativă de un miliard de euro de la BIRD, ramura de investiții a Băncii Mondiale, după cum...
Moneda națională s-a depreciat uşor marţi, euro trece din nou de 4,83 lei
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8314 lei/euro, în creştere cu 0,07% faţă de nivelul de 4,8280 lei/euro atins luni.
Antibiotice Iaşi reia în regim de urgență producţia de Paracetamol şi Novocalmin, medicamente care dau rezultate și în tratamentul COVID-19
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi a anunţat marţi că reia producţia de Paracetamol şi Novocalmin în regim de urgenţă şi că până la sfârşitul lunii...
Sindicatele din transporturi solicită intervenţia imediată a Executivului pentru soluţionarea situaţiei critice generate de măsurile de distanţare socială şi de limitare...
Situație inedită în Mexic. Presupuse carteluri de droguri distribuie alimente populației, pe fondul pandemiei
Presupuşi membri ai cartelurilor de droguri au distribuit alimente locuitorilor a două oraşe din Mexic, pe fondul pandemiei de coronavirus, a relatat luni presa locală,...
Cei mai afectați angajați din România de criza generată de pandemia de COVID-19. Rata şomajului în domeniu a ajuns deja la 60% și riscă să urce la 90%
Rata şomajului în hoteluri şi restaurante a ajuns la 60% şi riscă să urce până la 90% în perioada următoare, având în vedere condiţiile din prezent, estimează...
Alegerile locale se amână. Guvernul a prelungit mandatele aleşilor locali până la 31 decembrie 2020
Guvernul a decis, în şedinţa de luni, prelungirea mandatelor aleşilor locali până cel târziu la data de 31 decembrie 2020, având în vedere epidemia de coronavirus...
PIB-ul României a crescut cu 4,1% în 2019, faţă de anul precedent
Produsul intern brut (PIB) al României a crescut, în 2019, cu 4,1%, până la valoarea de 1.059 miliarde de lei, comparativ cu anul anterior, potrivit datelor provizorii...
Livrările Tesla au depăşit estimările, în ciuda restricțiilor, pe fondul pandemiei cu COVID-19. Acţiunile cresc semnificativ
Livrările trimestriale ale producătorului de vehicule electrice Tesla au scăzut mai puţin decât se aşteptau analiştii, de la nivelul record înregistrat la finele lui...
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |