Victorie pentru Theresa May pe proiectul pentru Brexit. Parlamentul nu mai are drept de veto asupra rezultatului negocierilor
Premierul britanic, Theresa May, a evitat o periculoasă înfrângere în timpul examinării proiectului său de lege asupra Brexitului, după respingerea unui amendament ce...
Macedonia își schimbă numele, după o dispută de 27 de ani cu Grecia. Skopje poate adera la NATO și UE
Atena şi Skopje au ajuns marţi la un "acord" istoric cu privire la numele Macedoniei, a anunţat premierul grec Alexis Tsipras, informează AFP, preluată de ...
Bulgaria își modifică planurile de aderare la zona euro, la presiunile BCE. Cel mai sărac stat din UE îndeplineşte toate criteriile pentru pasul următor
Bulgaria va încerca anul viitor să adere simultan la uniunea bancară şi la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera zonei euro, cedând astfel presiunilor...
Marea Britanie ajunge la un număr record de angajați, însă creșterea salariilor încetinește neașteptat
Creşterea salariilor în Marea Britanie a încetinit neaşteptat, în timp ce creşterea numărului de angajaţi a depăşit estimările, arată datele publicate marţi de...
Demisie în Executivul de la Londra. “Nu pot, cu bună ştiinţă, să susţin felul în care se pregătește ieşirea ţării din UE.” Se cere al doilea referendum
Un oficial britanic a demisionat marţi din guvernul premierului Theresa May, motivând că vrea să fie lăsat să "vorbească despre cum se realizează Brexitul",...
Parlamentul suedez vrea să oblige băncile să realizeze în continuare operațiuni cu numerar, pe fondul dispariției cash-ului din piață
O comisie de parlamentari suedezi vrea să forţeze cele mai mari bănci locale să deruleze în continuare operaţiuni cu numerar, în încercarea de a opri tranziţia ţării...
Al treilea război mondial ar putea fi religios. Erdogan avertizează asupra unui conflict între “Cruciați și Semilună”, după decizia Austriei de a închide moschei
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat dur decizia cancelarului austriac de a închide moschei în cadrul unei ofensive împotriva "islamului politic",...
SUA intervin într-o altă zonă fierbinte a Globului: Marea Chinei de Sud, revendicată de șase țări. Taiwanul se pregătește de o posibilă "invazie" a Chinei
China ar trebui să se pregătească de o criză în strâmtoarea Taiwanului, conform ziarului deţinut de partidul comunist chinez, Global Times, scrie The Guardian.
Ministrul de externe britanic avertizează asupra unui “colaps” al discuțiilor pentru Brexit și susține că Donald Trump ar conduce mai bine negocierile: “Există o metodă în nebunia lui”
Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a avertizat că ar putea urma un colaps al negocierilor pentru Brexit, dar că “totul va fi bine la final”, scrie...
Linia de tren care va lega Helsinki de Tallin pe sub apă ar putea fi construită de chinezi. Tunelul submarin de 103 km ar fi cel mai lung din lume
Finlanda şi Estonia ar dori ca proiectul tunelului submarin să fie inclus pe lista rutelor considerate de importanţă vitală pentru transportul european şi global, dar...
Planul B al Londrei în problema irlandeză. Cum vrea Regatul să evite controalele vamale la frontiera dintre cele două Irlande, după Brexit
Această soluţie de rezervă a accentuat diviziunile din cadrul guvernului, susţinătorii unui Brexit fără compromisuri temându-se ca acest plan să nu lege, în lipsa...
Viitorul legendarului sistem bancar elvețian, pus sub semnul întrebării. Capacitatea băncilor private de a “crea” bani ar putea dispărea
Decizia a fost catalogată de criticii săi ca fiind “periculoasă” și “suicidală”.
UE reacționează la tarifele impuse de Donald Trump. Bruxellesul suprataxează produse americane în valoare de 2,8 mld. euro, de la suc de portocale, la îmbrăcăminte și motociclete
Uniunea Europeană (UE) a confirmat că intenţionează să adopte din iulie măsuri de retorsiune la decizia SUA de a impune taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu,...
Prăpastia dintre SUA și UE se adâncește. CE a adoptat o lege care blochează sancțiunile Americii asupra companiilor europene care investesc în Iran
Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe 8 mai retragerea Statelor Unite din acordul nuclear semnat în 2015 de Iran şi marile puteri internaţionale.
Marea Britanie pierde peste 2 mld. lire sterline, după vânzarea de acțiuni la RBS, bancă pe care a salvat-o în timpul crizei din 2008
Guvernul britanic a înregistrat o pierdere de peste două miliarde de lire sterline, după ce a vândut o nouă tranşă din acţiunile pe care le deţine la grupul bancar...
Scenariu apocaliptic după Brexit: penurie de hrană, combustibil și medicamente, dacă Marea Britanie iese din UE fără un acord comercial. Reacția Guvernului
O penurie de hrană, combustibil şi medicamente se va instala la câteva săptămâni după retragerea Regatului Unit din UE, dacă cele două părți nu încheie un acord...
SUA admit că războiul comercial declanșat de introducerea de taxe vamale la importuri va afecta economia americană. "Nu e vina lui Trump. Este vina Chinei, a Europei, a lui Alena”
Principalul consilier economic al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, a recunoscut, duminică, că disputa comercială dintre Statele Unite şi aliaţii lor ar putea...
Grecia relaxează interdicțiile la miscările de capital, la trei ani de la cea mai gravă criză din zona euro, care a ținut băncile închise aproape 20 de zile
În vara lui 2015, Guvernul a obligat băncile autohtone să îşi închidă porţile timp de aproape 20 de zile şi să limiteze retragerile de fonduri la doar 60 de euro...
China reduce taxele vamale la o serie variată de mărfuri și se deschide tot mai mult în fața Occidentului
Măsura a venit la doar o zi după ce SUA au anunțat introducerea de taxe vamale suplimentare pentru importurile de oțel și aluminiu din UE, Canada și Mexic.
Țara în care trăiesc cei mai mulți români are guvern antisistem și mai mulți miniștri de extremă dreapta. Care este viziunea noului executiv de la Roma în privința imigrației
Partidele au fost nevoite să formeze o alianţă "netestată" după ce alegerile din 4 martie nu au lăsat nicio formațiune politică cu o majoritate clară în...
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |