Viitorul legendarului sistem bancar elvețian, pus sub semnul întrebării. Capacitatea băncilor private de a “crea” bani ar putea dispărea
Franci elvetieni
Decizia a fost catalogată de criticii săi ca fiind “periculoasă” și “suicidală”.
Elveţienii se vor pronunţa duminică, 10 iunie, prin referendum, asupra unei propuneri vizând eliminarea capacităţii băncilor private de a "crea" bani prin acordarea de împrumuturi mai mari decât depozitele pe care le au, una din caracteristicile cheie ale sistemului financiar timp de secole, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Potrivit rezultatelor sondajelor de opinie, iniţiativa denumită 'Vollgeld', căreia i se opun atât Guvernul cât şi Banca Naţională a Elveţiei, are şanse mici să fie adoptată, scrie Agerpres.
Însă, simplul fapt că o astfel de iniţiativă există, după ce organismele de reglementare din întreaga lume au impus restricţii dure băncilor, arată că în rândul elvețienilor există resentimente şi lipsă de încredere faţă de industria financiară.
Aceste opinii negative nu sunt cauzate doar de criza economică, ale cărei efecte se resimt în continuare. Alţi factori sunt programele de sprijinire a băncilor, inclusiv cel adoptat de Elveţia pentru grupul UBS în 2008, precum şi scandalurile provocate de comportamentul băncilor în dosarele de manipulare a indicatorilor de referinţă care au atras amenzi de miliarde de dolari.
Potrivit susţinătorilor iniţiativei 'Vollgeld', Banca Naţională a Elveţiei va fi singura entitate care va avea voie să creeze bani, iar conturile bancare ale consumatorilor vor trebui să fie garantate în totalitate cu banii emişi de banca centrală. Susţinătorii susţin că astfel se va pune capăt bulelor de creştere a preţului activelor prin faptul că Banca Naţională va fi singura însărcinată să decidă care este cantitatea de bani din economie, chiar dacă analiştii UniCredit au pus sub semnul întrebării eficacitatea acestei măsuri.
Guvernatorul Băncii Naţionale a Elveţiei, Thomas Jordan, s-a pronunţat împotriva iniţiativei într-un şir de interviuri şi discursuri, avertizând că ar putea afecta independenţa instituţiei. De asemenea, Asociaţia băncilor din Elveţia susţine că iniţiativa pune în pericol locuri de muncă, venituri din taxe şi prosperitatea Elveţiei.
"Nu există dovezi clare că ar reduce ciclurile de creditare de tip booms and busts (un ciclu de tip expansiune-contracţie). Dacă te uiţi la ultima criză financiară globală, nu ar fi ajutat în acea situaţie, care şi-a avut originea în străinătate şi în sectorul de investment banking", a declarat analistul UniCredit, Daniel Vernazza.
Referendumurile sunt o obişnuinţă în sistemul de democraţie directă din Elveţia, mai multe astfel de plebiscite având loc în fiecare an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS