Guvernul face un pas înapoi în privința Pilonului II. Executivul a adoptat o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private
Fondurile de pensii care administrează cotizaţiile românilor pentru Pilonul II au primit condiţii mult mai bune, după o lună de negocieri cu Guvernul.
Leul câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de 4,7582 lei, mai puţin cu 0,25 de bani (-0,05%) faţă de cotaţia de 4,7607 lei pentru un euro, stabilită cu...
Euro a scăzut spre nivelul de 4,76 lei
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, miercuri, un curs de referinţă de 4,7607 lei/euro, în scădere 0,03% faţă de nivelul atins marţi.
România se menține în a doua jumătate a clasamentului celor mai competitive economii ale lumii, devansată de Bulgaria și Rusia
România şi-a păstrat poziţia în clasamentul celor mai competitive economii din lume în 2019, clasându-se pe locul 49 din 63 de ţări, potrivit celei de-a 30-a ediţii...
Vești proaste pentru leu. Economiștii anticipează o depreciere semnificativă a monedei naționale, în următorul an
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut în aprilie, însă economiștii anticipează o...
MetLife își pregătește ieșirea din Europa Centrală și de Est, inclusiv România. Grupul italian Generali negociază preluarea activelor
Grupul italian de asigurări Assicurazioni Generali SpA poartă negocieri pentru a prelua activele din Europa Centrală ale MetLife Inc., în condiţiile în care asigurătorul...
Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,7601 lei pentru un euro, în scădere cu 0,11 de bani (-0,02%) faţă de anunţul de la finele săptămânii...
O delegație FMI se află la București, în perioada 27 mai - 7 iunie
O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de şeful misiunii FMI pentru România, Jaewoo Lee, se va afla la Bucureşti în perioada 27 mai - 7 iunie.
Câți bani sunt în circulație în România. Masa monetară a crescut cu 9,9% în aprilie, comparativ cu anul trecut
Masa monetară în sens larg a urcat cu 9,9% (5,5% în termeni reali) în aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, până la 390,09 miliarde lei (81,7 miliarde...
Isărescu: “Avantajul păstrării unei rezerve internaţionale este să reducă costurile de finanţare. E un câştig mare, mai ales că avem o datorie externă substanţială”
Avalanşa de ştiri negative privind plasamentul rezervei internaţionale de aur la Londra a făcut mult rău ţării, a ştirbit din credibilitatea Băncii Naţionale a României...
Leul s-a depreciat în fața euro. Cursul anunțat de BNR
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, vineri, un curs de 4,7612 lei, mai mult cu 0,11 de bani (+0,02%) în comparaţie cu anunţul din şedinţa anterioară, când...
Fondul de Garantare pentru Pensii Private va putea deveni administrator special pentru Pilonul II. Opoziția susține că este o naționalizare mascată a pensiilor private
Guvernul a aprobat, joi, posibilitatea ca Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private să poată deveni administrator special pentru pensiile private,...
Isărescu: “Ar trebui să facem un film despre Tezaurul de la Moscova, pe care să-l trimitem la Viasat History.” Misterele din jurul dispariției aurului României
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, consideră că despre Tezaurul evacuat la Moscova ar trebui să fie scrisă o carte sau să fie făcut un film,...
Leul se apreciază nesemnificativ în raport cu euro
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, miercuri, un curs de 4,7625 lei pentru un euro, în foarte uşoară scădere faţă de cotaţia anterioară, de 4,7627 lei.
Decizia Guvernului în legătură cu românii din străinătate. Ce se întâmplă cu banii trimiși în țară
Românii care trăisc în străinătate vor putea transfera banii în ţară fără plata comisioanelor, prin sucursale CEC Bank ce se vor înfiinţa în alte țări, a anunțat...
Bloomberg: "A venit momentul deciziei pentru Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator de bancă centrală la nivel mondial." Avertismentul economiștilor
Se apropie momentul în care Mugur Isărescu trebuie să decidă dacă îşi va prelungi sau nu mandatul de peste un sfert de secol la conducerea Băncii Naţionale a României,...
Banca din România care oferă dobânzi de 2,50% la depozite. Care sunt condițiile
Raiffeisen Bank oferă dobânzi promoţionale, de până la 2,50%, la depozitele nou deschise pe termen de 12 luni, constituie prin canale digitale, de către clienţi care...
Leul începe săptămâna pe apreciere față de principalele valute
Banca Naţională a României (BNR) a afişat, luni, un curs de 4,7607 lei pentru un euro, în scădere cu 0,14 de bani (-0,03%) faţă de anunţul de la finele săptămânii...
Marfin Bank devine Vista Bank Romania, bancă ce se adresează companiilor medii şi persoanelor fizice cu venituri peste medie
Marfin Bank Romania, parte a Grupului Vardinogiannis, îşi schimbă numele în Vista Bank Romania din 21 mai, având ca obiectiv pe termen scurt dublarea cotei de piaţă...
Isărescu: Creșterea salariilor este un medicament care, dat în dozaj necorespunzător, face mai mult rău decât bine
Creşterea economică a României poate fi un motiv de mândrie, însă până acum acest lucru a creat dezechilibre şi toate măsurile din acest an electoral, inclusiv creşterile...
| Instrumente | BID | ASK | Ora |
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
| Introdu suma: | ||
| Rezultat: | ||
| Rezultat+TVA: |