Isărescu: “Avantajul păstrării unei rezerve internaţionale este să reducă costurile de finanţare. E un câştig mare, mai ales că avem o datorie externă substanţială”
Aur
Avalanşa de ştiri negative privind plasamentul rezervei internaţionale de aur la Londra a făcut mult rău ţării, a ştirbit din credibilitatea Băncii Naţionale a României şi din credibilitatea ţării, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În opinia acestuia, dacă aurul ar fi depozitat în totalitate în ţară nu ar aduce niciun avantaj.
"Toată această avalanşă de ştiri negative privind plasamentul nostru la Londra a făcut mult rău ţării, ne-a ştirbit din credibilitatea noastră şi din credibilitatea ţării şi dacă ar fi depozitat în totalitate în ţară nu îţi aduce niciun avantaj. E bine că a fost cel puţin văzut şi lumea ştie că avem 100 de tone aur. Altminteri s-ar putea să apară şi semnul acesta de întrebare dacă el există şi ce vom face în situaţia asta. Pe fiecare investitor străin îl chemăm la Banca Naţională şi în programul de vizite îl trecem prin Tezaur să atingă aurul, să-l vadă, dar şi aşa să ştiţi că nu crede pentru că, fiind la Londra, este certificat din punct vedere al purităţii, al greutăţii, al autenticităţii. Se şi numeşte good delivery bars", a spus Mugur Isărescu, potrivit Agerpres.
El a menţionat că lucrurile sunt mai complicate decât au fost prezentate în public, iar BNR va trebui să facă un efort de explicare.
"O rezervă de aur care este ţinută în străinătate nu este ţinută pentru a avea dobândă. Dobânda la aur de regulă este mică sau zero, cam la o şesime, o medie istorică, din dobânda pe care ţi-o dă un depozit valutar, în euro sau dolari. Deci este mult mai mică istoric. Când noi am obţinut ceva dobândă la aur, prin anii 2003, 2004, 2005, la dolari se obţinea 5-6%, iar la euro ceva mai puţin. Şi noi obţineam la aur 1 sau 2 procente. Ei, gândiţi-vă când la valută s-a ajuns la 0 sau chiar la dobânzi negative, cum poate cineva, care are cunoştinţe, să viseze că puteam după 2007 să mai obţinem câştiguri la aur. Pentru noi, cei de la Banca Naţională, în cunoştinţă de cauză fiind, aceste "informaţii" erau nişte prostii, dar uitaţi că au prins. Şi s-au tot vânturat 10 ani de zile şi au intrat şi în mentalul colectiv. "Banca Naţională ţine rezerva la Londra fără să obţină nimic", ca şi cum ar trebui să obţinem ceva,"şi mai plăteşte şi chirie". Sumele de chirie sunt extrem de mici, dar se trec în presă cu multe zerouri, eventual şi după virgulă şi se creează impresie", a declarat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a afirmat că instituţia trebuie să rezolve public acuzaţia potrivit căreia nu are grijă de rezerva de aur.
"Cum este cazul cu orice rezervă internaţională, marele avantaj în a păstra o rezervă internaţională este să dea credibilitate şi să reducă costurile de finanţare. Deci în loc să te coste 6% când te împrumuţi pe plan extern, să te coste numai 4%, cam cât dăm acum. Şi ăla e câştig. Mare! Mai ales că avem o datorie externă substanţială. Acela este câştigul", a explicat Mugur Isărescu.
El a mai spus că au făcute comparaţii chiar de către "nume mari", între aurul trimis la Moscova şi cel aflat la Londra dar că nu "suferă niciun fel de comparaţie ce avem depozitat la Londra cu ce a fost trimis în urmă cu 100 de ani la Moscova".
Deputaţii au adoptat, în aprilie, proiectul de lege iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează limitarea rezervelor de aur ale ţării din străinătate.
Potrivit proiectului, "Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv" din mai multe elemente, între care aur deţinut în tezaur în ţară.
Textul propune ca BNR să urmărească menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.
"Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei", mai cuprinde proiectul.
Iniţiativa stipulează că, "din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice". "Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă", mai prevede acest proiect.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS